Subiecte Barou septembrie 2026 (avocați definitivi)
Subiectul oficial dat la examenul de admitere în Barou (avocați definitivi) în septembrie 2026: 100 de grile în ordinea din caietul de examen, fiecare cu baremul oficial. Încearcă grila, apoi deschide baremul.
Enunțurile și răspunsurile sunt preluate din documentele publicate de INPPA și UNBR, cu baremul final după contestații acolo unde au existat.
Cetățeanul străin CC, lipsit de mijloace materiale, solicită asistență extrajudiciară pentru formularea unei pretenții vădit inadmisibile. Legislația statului său nu acordă cetățenilor români un tratament similar în materia asistenței extrajudiciare. În acest caz:
A.între altele, asistența extrajudiciară îi va fi refuzată cetățeanului străin CC, întrucât pretenția este vădit inadmisibilă;
B.între altele, lipsa tratamentului similar pentru cetățenii români, în statul de origine, constituie un motiv pentru neacordarea asistenței extrajudiciare;
C.lipsa mijloacelor materiale obligă decanul să acorde asistența, indiferent de inadmisibilitatea pretenției și de absența tratamentului similar.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 2
În urma judecării abaterii disciplinare săvârșite de avocatul AA, Comisia de Disciplină a Baroului B i-a aplicat sancțiunea disciplinară a amenzii în cuantumul maxim prevăzut de lege. În acest caz, avocatul AA va avea la dispoziție:
A.un termen de 15 zile de la comunicare, pentru a declara recurs împotriva deciziei disciplinare;
B.un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei disciplinare, pentru achitarea amenzii, pentru a nu fi suspendat din profesie;
C.un termen de 5 zile de la comunicare, pentru a declara recurs împotriva deciziei disciplinare.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 3
Potrivit legii, contractul de asistență juridică încheiat de avocat cu clientul său:
A.poate fi încheiat numai după aprobarea prealabilă a Consiliului Baroului;
B.reprezintă convenția încheiată între avocat și client pentru acordarea asistenței juridice, în condițiile prevăzute de lege și de Statutul profesiei;
C.pentru prestarea activităților specifice profesiei de avocat, poate fi înlocuit întotdeauna cu o procură specială dată avocatului.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 6
Avocatul AA și avocatul BB, titulari ai unor cabinete individuale de avocatură, încheie o convenție de grupare a cabinetelor pentru a putea folosi același spațiu și același personal auxiliar. Ulterior, avocatul AA acceptă reprezentarea reclamantului într-o cauză X, iar avocatul BB acceptă să-l reprezinte pe pârâtul din aceeași cauză. În acest caz:
A.prin grupare, fiecare cabinet își păstrează individualitatea în raporturile cu clienții;
B.avocatul AA și avocatul BB pot reprezenta părți cu interese contrare în cauza X;
C.contractul de grupare a cabinetelor individuale de avocați trebuie să se încheie în formă scrisă.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 7
În ceea ce privește exercitarea acțiunii disciplinare, este adevărat că:
A.acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 3 ani de la data la care Consiliul Baroului a cunoscut abaterea, fără o limită raportată la data faptei;
B.acțiunea disciplinară poate fi exercitată în cel mult 1 an de la luarea la cunoștință de către Consiliul Baroului a săvârșirii abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la săvârșirea acesteia;
C.în cazul abaterilor evidente și grave, exercitarea acțiunii disciplinare este imprescriptibilă.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 8
Avocatul AA și clientul CC convin să încheie contractul de asistență juridică în formă electronică. În acest sens:
A.contractul de asistență juridică încheiat între AA si CC dobândește dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidență al avocatului AA;
B.contractul de asistență juridică încheiat între AA si CC, întocmit în formă electronică, va fi semnat cu semnătură și/sau cu sigiliu electronic, bazate pe certificate calificate emise de prestatori de servicii autorizați conform legii;
C.legea interzice încheierea contractelor de asistență juridică în formă electronică.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 9
Avocatul AA, care își exercită profesia în cadrul unui cabinet individual de avocatură, încheie o convenție de colaborare cu un expert contabil și cu un consultant fiscal, pentru a le putea oferi clienților săi, atunci când natura cauzei o impune, servicii care presupun și intervenția unor specialiști din aceste domenii. Avocatul AA dorește să înregistreze convenția de colaborare la Barou. În acest caz:
A.avocatul AA nu poate înregistra convenția, deoarece nu poate încheia un contract de colaborare cu experți sau alți specialiști, având în vedere că activitatea avocatului poate fi exercitată exclusiv prin formele de exercitare prevăzute de lege;
B.avocatul AA poate încheia convenții de colaborare cu experți sau cu alți specialiști, în condițiile legii și, pe cale de consecință, poate înregistra convenția la Barou;
C.convenția de colaborare, pentru a fi înregistrată, trebuie să fie încheiată în formă scrisă și cu respectarea condițiilor de fond prevăzute de lege și de Statutul profesiei.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 10
Avocatul AA a acordat consultații juridice societății X cu privire la executarea unui contract de antrepriză, încheiat cu societatea Y. Ulterior, societatea Y îi solicită să o reprezinte într-o acțiune împotriva societății X, având ca obiect același contract. În acest caz:
A.avocatul AA nu poate reprezenta, în proces, societatea Y în contradictoriu cu societatea X, în legătură cu același raport juridic;
B.avocatul AA poate accepta mandatul de reprezentare în litigiul dintre cele două societăți, dacă primul contract de asistență juridică cu societatea X a încetat;
C.împrejurarea că avocatul a acordat doar consultații juridice societății X este suficientă, potrivit legii, pentru aplicarea interdicției prevăzute de lege privitoare la reprezentarea societății Y.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 11
Avocatul AA, membru al Baroului X, refuză în mod repetat și nejustificat să își îndeplinească obligațiile asumate față de clienți și nu respectă o decizie obligatorie adoptată de organele profesiei, deși a fost informat cu privire la aceasta. Ca urmare, împotriva sa este declanșată procedura disciplinară. În acest caz:
A.faptele avocatului AA pot constitui abateri disciplinare, fiind susceptibile să atragă răspunderea disciplinară;
B.avocatului AA i se poate aplica direct sancțiunea excluderii din profesie, fără parcurgerea procedurii disciplinare prevăzute de lege;
C.în cazul în care se constată săvârșirea abaterii disciplinare, avocatului AA îi poate fi aplicată una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în funcție de gravitatea faptei și de împrejurările concrete.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 13
În urma prestării activităților profesionale de către avocatul AA pentru clientul X, acesta a fost nemulțumit și a contestat cuantumul onorariului avocatului AA, solicitând, pe baza unei contestații, restituirea unei părți din suma achitată. În acest caz:
A.contestația clientului X se soluționează de Decanul Baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părților;
B.contestația clientului X se soluționează prin decizia Decanului, care este definitivă și nu poate fi supusă controlului Consiliului Baroului;
C.soluționarea contestației clientului X se face prin aplicarea principiului medierii și prin încercarea de conciliere a părților, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 14
Într-un litigiu civil, Judecătoria X admite cererea reclamantului AA de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței prin avocat. În acest caz:
A.cererea și încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția Judecătoriei X;
B.decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuție desemnează, în termen de 3 zile de la primirea cererii și încheierii de încuviințare, un avocat înscris în Registrul de asistență judiciară și comunică beneficiarului numele acestuia;
C.beneficiarul CC nu poate solicita desemnarea unui anumit avocat, chiar dacă acesta consimte.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 16
Avocatul AB îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru pensionare și dorește să continue activitatea profesională și după pensionare. În acest sens, formulează o cerere către Consiliul Baroului, însoțită de acte doveditoare. Consiliul Baroului, analizând solicitarea, decide admiterea cererii. În aceste condiții:
A.avocatul AB este obligat să contribuie în continuare la constituirea fondului sistemului propriu de asigurări sociale;
B.avocatul AB nu mai are obligația de a contribui la constituirea fondului sistemului propriu al asigurărilor sociale, fiind pensionar;
C.avocatul AB trebuie să prezinte anual un aviz medical privind menținerea capacității fizice și psihice necesare exercitării profesiei de avocat.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 19
Publicitatea formelor de exercitare a profesiei de avocat:
A.nu este distinctă de publicitatea profesională;
B.este constituită din orice formă de prezentare a activității și serviciilor avocațiale ale acestora, indiferent de mijloacele utilizate, în scopul promovării în fața publicului;
C.are drept obiect promovarea profesiei de avocat și se realizează în exclusivitate de către organele profesiei.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 20
Avocatul AA a primit o sumă de bani pentru efectuarea unei tranzacții în numele clientului CC și, până la perfectarea tranzacției, depune suma de bani într-un cont bancar purtător de dobândă. În acest caz:
A.fondurile clientului CC trebuie evidențiate și păstrate distinct de fondurile avocatului;
B.dobânda obținută îi revine avocatului AA, cu titlu de remunerație pentru administrarea banilor;
C.avocatul AA va ține o evidență contabilă completă a sumei de bani primită de la clientul CC și va păstra documentele respective pentru o perioadă de 10 ani după încetarea contractului de reprezentare încheiat cu clientul CC.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Drept civilGrilele 21–40
Grila 21
În materia vânzării unei moșteniri, potrivit dispozițiilor Codului civil:
A.prin efectul încheierii contractului, vânzătorul este liberat de datoriile și sarcinile moștenirii vândute, această răspundere fiind preluată în mod exclusiv de către cumpărător;
B.în cazul în care bunurile cu valoare afectivă (precum portretele de familie) au o valoare patrimonială însemnată, vânzătorul care nu și le-a rezervat expres este obligat să plătească cumpărătorului prețul acestora la data vânzării;
C.contractul de vânzare a unei moșteniri poate fi încheiat valabil sub semnătură privată, forma autentică fiind pretinsă de lege exclusiv pentru efectuarea formalităților de publicitate în cartea funciară.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 22
Defunctul D. a decedat ab intestat, lăsând la momentul deschiderii moștenirii un patrimoniu net în valoare de 300.000 de lei. B și C sunt fiii defunctului, B predecedând lui D. Numiții E. și F. sunt copiii lui B., iar numitul G. este fiul lui C. Numitul C. declară că renunță la moștenire. S. este soția supraviețuitoare a lui D. În această situație:
A.S., E., F. și G. culeg fiecare câte 75.000 de lei din moștenirea lui D.;
B.E. și F. culeg fiecare câte 112.500 de lei din moștenirea lui D.;
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 23
În 10 aprilie 2025, Societatea A închiriază de la B un spațiu comercial situat într-o stațiune de munte pentru desfășurarea activității sale de restaurant. Contractul este încheiat pe 2 ani. La 1 iulie 2026, din cauza unor alunecări de teren, zona devine nesigură, iar autoritățile suspendă autorizația de funcționare a restaurantului, precum și a altor operatori economici din vecinătate. În consecință, începând cu luna iulie 2026, A nu mai plătește chiria prevăzută în contractul de locațiune. În acest caz:
A.A va putea suspenda plata chiriei pe temeiul imposibilității fortuite de executare a obligației sale, având în vedere că nu mai realizează venit;
B.lipsa notificării trimise lui B cu privire la împiedicarea din motive fortuite a desfășurării activității de restaurant nu îl lipsește pe A de dreptul de a suspenda plata chiriei;
C.A va putea invoca excepția de neexecutare a contractului, pe motiv că spațiul dat în folosință de B nu este apt să fie folosit conform destinației prevăzute în contract, chiar dacă neexecutarea din partea lui B nu este din culpa acestuia.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 24
Încetarea contractului de mandat:
A.stinge toate obligațiile mandatarului;
B.se produce automat la împlinirea unui termen de 3 ani de la încheierea lui, dacă părțile nu au prevăzut un termen sau legea nu dispune altfel;
C.permite creditorilor mandatarului să urmărească bunurile dobândite în nume propriu, dar pe seama mandantului, conform mandatului fără reprezentare încheiat cu dată certă anterioară urmăririi silite.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 25
În timpul vieții AB face o donație către VM (prieten vechi) căruia îi donează o mașină în valoare de 50 000 lei. Tot în timpul vieții AB întocmește cu FI (fiul mai mare) un contract de vânzare cumpărare cu rezerva uzufructului în beneficiul lui AB, cu privire la un imobil în valoare de 100 000 lei. La data decesului în patrimoniul său au rămas bunuri în valoare de 60 000 lei, iar moștenitori acceptanți au fost soția, FI-fiu și FL- fiică.
A.calcularea rezervei succesorale se va face doar prin raportare la valoarea bunurilor existente în patrimoniul lui AB la data deschiderii moștenirii;
B.pentru calculul rezervei succesorale va fi inclusă și valoarea pe care autoturismul donat o avea la data deschiderii moștenirii, însă prin raportare la starea autoturismului de la data donației;
C.în valoarea masei succesorale, în funcție de care se determină rezerva succesorală, va fi inclusă valoarea terenului vândut cu rezerva uzufructului.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 26
A (promitent-vânzător) încheie cu B (promitent-cumpărător) o promisiune sinalagmatică de vânzare, în care este stipulată clauza: Părțile se pot dezice unilateral de contract. Dacă promitentul-vânzător se răzgândește cu privire la încheierea contractului de vânzare, va restitui dublul arvunei primite, iar dacă promitentul-cumpărător este cel care se răzgândește, va pierde suma plătită cu titlu de arvună. În acest caz:
A.dacă B nu dorește încheierea contractului de vânzare, A poate obține întotdeauna pronunțarea unei hotărâri care ține loc de contract de vânzare;
B.în cazul în care, înainte de data stabilită pentru încheierea contractului de vânzare, bunul piere din motive fortuite, A va restitui lui B doar arvuna primită;
C.în cazul în care se încheie prin acordul părților contractul de vânzare vizat, B va datora lui A suma prevăzută în contract cu titlu de preț din care se va scădea arvuna plătită.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 27
Urmare a declarării judecătorești a morții lui D, unicul său fiu, F, acceptă succesiunea și își intabulează, la data de 23 ianuarie 2023, dreptul de proprietate asupra imobilului astfel dobândit de la D. La 15 august 2025, F îi vinde lui C imobilul respectiv, care își intabulează de îndată dreptul de proprietate în cartea funciară. La 27 martie 2026, se constată că D nu este decedat și se anulează hotărârea judecătorească declarativă de moarte. În această situație:
A.D îi poate solicita lui C înapoierea în natură a imobilului, chiar dacă C a fost de bună-credință la data achiziției;
B.F va fi obligat să-i restituie lui D imobilul prin echivalent;
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 28
În materia obligațiilor solidare, potrivit regulilor stabilite de lege, este corectă următoarea afirmație:
A.dacă obligația solidară este contractată în interesul exclusiv al unuia dintre codebitori, acesta este ținut singur de întreaga datorie față de ceilalți codebitori, care, în raport cu acesta, sunt considerați fideiusori;
B.suspendarea și întreruperea prescripției acțiunii creditorului față de unul dintre debitorii solidari nu produc efecte față de ceilalți codebitori, având în vedere faptul că solidaritatea dintre debitori nu se prezumă;
C.hotărârea judecătorească pronunțată împotriva unuia dintre codebitorii solidari are întotdeauna autoritate de lucru judecat și față de ceilalți codebitori, urmare a faptului că obligația lor este unică.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 29
A este creditorul lui B pentru suma de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri stabilite de instanță, printr-o hotărâre rămasă definitivă la data de 15 martie 2025, pe temeiul răspunderii civile delictuale. La 30 martie 2025, B vinde lui C singurul bun urmăribil din patrimoniul său. În fața insolvabilității lui B, semnalate lui A la 15 aprilie 2025 de executorul judecătoresc învestit cu executarea creanței, A atacă actul cu acțiune revocatorie. În acest caz:
A.pentru admiterea acțiunii, A trebuie să dovedească că C știa sau ar fi trebuit să știe că actul încheiat îi creează sau îi mărește lui B o stare de insolvabilitate;
B.prescripția acțiunii s-ar împlini nu mai târziu de 15 aprilie 2026;
C.dacă acțiunea este admisă, bunul se întoarce în patrimoniul lui B și va putea fi urmărit de toți creditorii acestuia.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 31
La 2 mai 2026, A îi vinde lui B creanța sa contra lui D, scadența obligației lui D fiind în 1 august 2026. La 10 iulie 2026, D semnează un act prin care recunoaște și acceptă cesiunea dintre A și B. În această situație:
A.D nu va fi ținut să plătească lui B anterior datei de 10 iulie 2026;
B.notificat la scadență să plătească lui B obligația, D nu va putea invoca în contra acestuia compensația datoriei sale cu o creanță a lui D contra lui A, devenită exigibilă în 15 iunie 2026;
C.dacă D nu plătește lui B la scadență, B se va putea îndrepta contra lui A, pe baza garanției rezultate din caracterul oneros al cesiunii.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 32
A, având calitatea de coproprietar în cotă de ¾ din dreptul de proprietate asupra unui autoturism, încheie cu B un contract de locațiune pe durata a 4 ani cu privire la acesta, obligându-se să obțină în termen de 3 luni și consimțământul celorlalți doi coproprietari (X și Y) la acest contract. La expirarea termenului, coproprietarii care nu au participat la încheierea actului declară că refuză să recunoască efectele acestuia și cer lui B restituirea bunului. În acest caz:
A.X și Y nu sunt ținuți să respecte contractul încheiat de A;
B.A nu răspunde față de B pentru refuzul lui X și Y la contract, pentru că și-a asumat doar o obligație de mijloace;
C.B poate obține rezilierea contractului de locațiune, cu daune-interese.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 33
La decesul lui A, survenit în ianuarie 2026, vin la moștenire, pe calea moștenirii legale, părinții lui A și un nepot de frate al lui A. În această situație:
A.părinții lui de cuius vor culege fiecare câte ¼ din moștenire;
B.nepotul de frate va culege ½ din moștenire;
C.nepotul de frate nu are vocație utilă la moștenire, fiind înlăturat de părinții lui de cuius, pe baza principiului proximității gradului de rudenie.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 35
Dacă obiectul prestației debitorului îl constituie bunul unui terț, iar, la data scadenței obligației, debitorul nu este titularul dreptului asupra bunului care trebuia transmis:
A.contractul este lovit de nulitate absolută pentru lipsa obiectului;
B.obligația debitorului este considerată stinsă;
C.ca regulă, debitorul rămâne răspunzător pentru orice prejudicii cauzate creditorului prin neprocurarea și netransmiterea dreptului asupra bunului datorat.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 36
În 2020, A, în vârstă de 65 de ani, încheie cu B un contract prin care primul îi înstrăinează celui de-al doilea o garsonieră, în schimbul obligației lui B de a-i presta întreținere până la sfârșitul vieții. În 2026, A decedează. B consideră obligația sa stinsă și refuză să execute obligația de a-l înmormânta pe A. În acest caz:
A.moștenitorii lui A nu pot obține anularea contractului pentru leziune pe baza diferenței semnificative de valoare dintre întreținerea prestată de B și valoarea imobilului transmis de A (valoarea întreținerii prestate fiind de 3 ori mai mare decât valoarea imobilului);
B.moștenitorii lui A nu vor putea exercita dreptul de rezoluțiunea unilaterală a contractului, prevăzut într-o clauză contractuală pentru cazul neexecutării fără justificare din partea debitorului obligației de întreținere;
C.moștenitorii lui A nu vor putea cere rezoluțiunea judiciară a contractului, întrucât această acțiune are caracter strict personal.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 37
În materia răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri:
A.cel care are paza lucrului răspunde numai dacă se dovedește culpa sa în supravegherea acestuia;
B.are paza lucrului și cel care, chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului și se servește de acesta în interes propriu;
C.fapta victimei nu constituie, în niciun caz, cauză de exonerare de răspundere pentru prejudiciile cauzate de lucruri.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 38
După deschiderea moștenirii lui D dau declarații de acceptare a moștenirii soțul supraviețuitor împreună cu fratele defunctului și unchiul din partea mamei defunctului.
A.soțul supraviețuitor va culege 1/2 din moștenire;
B.fratele defunctului și unchiul din partea mamei culeg împreună cota de ¼ din moștenire;
C.fratele defunctului culege singur 2/3 din moștenire.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 40
În privința capacității civile a persoanei juridice:
A.persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor;
B.cel care beneficiază de consiliere specială nu poate face parte din organele de administrare a persoanei juridice fără scop lucrativ;
C.actul juridic încheiat de o persoană juridică fără scop lucrativ cu încălcarea limitelor capacității sale de folosință este lovit de nulitate relativă.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 42
Operează de drept:
A.suspendarea executării silite, în cazul în care hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;
B.suspendarea judecării cauzei, în cazul în care s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în cauză;
C.suspendarea judecării cauzei, în cazul în care instanța care judecă litigiul formulează o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 43
Citarea prin publicitate:
A.presupune întotdeauna numirea unui curator special dintre avocații baroului, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului;
B.se realizează, în principal, prin publicarea citației în Monitorul Oficial al României;
C.se socotește împlinită în a cincea zi de la publicarea citației.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 45
Creditoarea AA depune la Biroul Executorului Judecătoresc X o cerere de executare silită, la data de 09.03.2026 (luni), prin care solicită punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut încheiat în formă autentică, asupra patrimoniului debitorului BB, pentru recuperarea sumei împrumutate, cât și pentru plata dobânzii stabilite prin contract. Executorul judecătoresc depune cererea de încuviințare a executării silite la Judecătoria X, la data de 16.03.2026 (luni). În această situație:
A.Judecătoria X va respinge ca tardivă cererea de încuviințare a executării;
B.cererea de încuviințare a executării va fi soluționată în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere care va fi comunicată atât executorului judecătoresc X, cât și creditoarei AA;
C.Judecătoria X va admite cererea de încuviințare a executării atât pentru suma datorată cu titlul de împrumut, cât și pentru dobânzi, urmând ca acestea să fie calculate ulterior de executorul judecătoresc, prin încheiere care constituie titlu executoriu și pentru care nu este necesară o nouă încuviințare a executării.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 46
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul RR a solicitat obligarea pârâtului PP la plata sumei de 35.000 lei – despăgubiri ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către pârât, solicitând proba cu înscrisuri în dovedirea cererii. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii și a propus proba cu martori pentru a dovedi, printre altele, că nu este el autorul faptei. La al doilea termen de judecată, reclamantul RR a depus un înscris prin care a propus, spre încuviințare, doi martori pentru dovedirea pretenției sale. La solicitarea pârâtului PP, instanța a statuat că reclamantul este decăzut din dreptul de a propune proba testimonială. Ulterior, judecătoria a respins acțiunea ca nefondată. Dacă reclamantul RR declară apel în cauză:
A.prin cererea de apel, reclamantul-apelant RR trebuie să solicite proba testimonială pentru a se putea încuviința administrarea acestei probe în calea de atac a apelului;
B.instanța de apel nu va putea încuviința proba testimonială propusă la prima instanță, chiar dacă această probă este solicitată prin cererea de apel, deoarece reclamantul RR a fost decăzut din acest drept;
C.apelantul RR se va putea folosi în instanța de apel de dovezile invocate în prima instanță sau indicate în cererea de apel, iar instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 48
La data de 30.03.2026 (luni), AA introduce la Tribunalul X o cerere prin care solicită completarea deciziei pronunțate de aceeași instanță, în apel, într-un litigiu având ca obiect contestație la executare. În motivarea cererii se arată că AA a avut calitatea de contestator, că prima instanță (Judecătoria X) i-a admis contestația la executare și a dispus anularea executării silite înseși declanșate la cererea creditorului BB, acesta formulând apel împotriva hotărârii de la prima instanță. Tribunalul X a respins apelul ca nefondat, însă a omis să se pronunțe asupra cererii lui AA de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, constând în onorariu de avocat. Având în vedere că decizia Tribunalului X, cu privire la care a fost formulată cererea de completare, a fost pronunțată la data de 05.03.2026 (joi) și comunicată la data de 12.03.2026 (joi):
A.cererea de completare se va soluționa în ședință publică, cu citarea părților;
B.cererea de completare se va soluționa prin hotărâre definitivă;
C.cererea de completare va fi respinsă ca tardivă.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 49
Creditorul AA depune la executorul judecătoresc X o cerere de executare silită, în temeiul unui titlu executoriu reprezentat de un contract de împrumut, încheiat cu debitorul BB sub forma unui înscris sub semnătură privată, cu dată certă. Având în vedere că AA dorește ca executarea silită să fie realizată prin poprirea veniturilor salariale ale lui BB:
A.executorul judecătoresc X nu este competent, dacă debitorul BB domiciliază în raza unei alte curți de apel decât cea în circumscripția căreia își desfășoară activitatea executorul X;
B.în cazul în care debitorul BB introduce o contestație la executare prin care invocă necompetența executorului judecătoresc X, aceasta trebuie formulată în termen de 5 zile de la data la care a primit înștiințarea privind înființarea popririi, termen care va începe însă să curgă cel mai târziu de la data efectuării primei rețineri din veniturile salariale ale lui BB;
C.în cazul în care angajatorul lui BB nu își îndeplinește obligațiile care îi revin ca urmare a înființării popririi asupra veniturilor salariale ale acestuia, creditorul AA, executorul judecătoresc X sau debitorul BB pot cere validarea popririi, în termen de cel mult o lună de la momentul când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 50
Actualizarea obligației principale stabilite în bani, dintr-un titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu rata inflației, la cererea creditorului:
A.se va calcula de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie și până la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu;
B.se va calcula de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie;
C.se poate face de către executorul judecătoresc doar dacă titlul executoriu prevede acest criteriu de actualizare.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 51
Societatea AA SRL introduce, în contradictoriu cu BB, o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată, pentru o sumă de bani reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza unui contract. Pentru termenul de judecată din data de 06.04.2026, pârâtul BB depune o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, în care arată că avocatul său CC are, în ziua respectivă, stabilit termen de judecată la o altă instanță, dintr-un alt județ. Instanța respinge cererea de amânare și, prin hotărârea pronunțată la aceeași dată, admite cererea formulată de Societatea AA SRL. Împotriva aceste hotărâri, pârâtul BB formulează o cerere în anulare, prin care invocă faptul că nu i-a fost respectat dreptul la apărare și că, chiar dacă instanța a respins cererea de amânare, avea obligația de a amâna pronunțarea, chiar dacă BB nu solicitase expres această amânare. Totodată, BB solicită suspendarea executării hotărârii împotriva căreia a formulat cererea în anulare până la soluționarea acesteia. În această situație:
A.cererea în anulare va fi soluționată de către instanța care a pronunțat ordonanța de plată, în complet format din doi judecători;
B.instanța competentă să soluționeze cererea în anulare va stabili o cauțiune, pe care o va pune în vedere lui BB, pentru soluționarea cererii de suspendare a executării;
C.instanța competentă va admite cererea în anulare, deoarece, în cazul respingerii cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare, instanța are obligația să amâne, din oficiu, pronunțarea.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 52
Într-un litigiu în care AA solicită obligarea lui BB la plata sumei de 180.000 lei, creditorul AA formulează o cerere de înființare a popririi asigurătorii până la concurența acestei sume. La data formulării cererii debitorul BB avea încheiat cu societatea terță CC un contract de închiriere valabil încă 8 luni. Chiria, în cuantum de 12.000 lei lunar, urma să fie plătită de către CC la data de 5 a fiecărei luni. Creditorul AA solicită ca măsura să privească atât chiria deja ajunsă la scadență, cât și sumele pe care CC urma să le plătească lui BB în lunile următoare. Creditorul AA solicită, de asemenea, poprirea sumelor aflate în conturile bancare ale debitorului BB fără să indice băncile la care acesta avea deschise conturi. Instanța încuviințează poprirea asigurătorie în limitele solicitate. După pronunțarea încheierii, debitorul BB susține că măsura nu putea fi pusă în aplicare de executorul judecătoresc înainte de obținerea unei încuviințări distincte a executării. În acest caz:
A.poprirea asigurătorie poate privi și chiriile care vor fi datorate de către CC debitorului BB în lunile următoare înființării măsurii;
B.în ceea ce privește conturile bancare, cererea creditorului AA nu putea fi admisă fără indicarea băncilor la care debitorul BB avea deschise conturile;
C.susținerea debitorului BB privind necesitatea unei încuviințări distincte pentru punerea în aplicare a popririi asigurătorii este neîntemeiată.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 53
AA îi închiriază lui BB, pentru desfășurarea activității acestuia, un utilaj industrial, părțile convenind că bunul va fi restituit proprietarului la 15 august 2026. Prin același contract, BB se obligă să achite lui AA, în ultima zi a fiecărei luni, suma de 8.000 lei cu titlu de chirie. La 2 iunie 2026, anterior împlinirii termenului contractual, AA îl cheamă în judecată pe BB și solicită obligarea acestuia la predarea utilajului la data de 15 august 2026. Prin aceeași cerere, AA solicită și obligarea lui BB la plata, la scadență, a chiriei aferente lunilor iunie și iulie 2026. Reclamantul AA își justifică interesul intentării acțiunii prin faptul că pârâtul BB comunicase faptul că nu îi va restitui utilajul la scadență și că nu îi va plăti chiria aferentă, având în vedere că acest utilaj nu a fost funcțional o perioadă mai lungă de timp. Pârâtul BB solicită respingerea cererii, susținând că, la data sesizării instanței, obligația de restituire a utilajului și prestațiile periodice solicitate nu erau încă scadente. În această situație:
A.împrejurarea că termenul contractual pentru predarea utilajului nu se împlinise la data sesizării instanței nu împiedică formularea cererii prin care reclamantul AA solicită ca bunul să îi fie predat la împlinirea acelui termen;
B.instanța poate dispune predarea utilajului către reclamantul AA și anterior datei de 15 august 2026 dacă apreciază că așteptarea împlinirii termenului i-ar produce acestuia o pagubă însemnată;
C.reclamantul AA poate solicita, înainte de scadență, obligarea pârâtului BB la executarea, la termenele convenite, a prestațiilor periodice reprezentând chiria.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 54
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Sinaia, reclamantul AA, domiciliat în Ploiești, în contradictoriu cu pârâta BB, domiciliată în Iași, a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților. Prin întâmpinare, pârâta BB a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sinaia, arătând că, deși soții au avut ultima locuință comună în Sinaia, s-au despărțit în fapt de peste un an și fiecare s-a mutat în alt oraș. Înainte de primul termen de judecată, reclamantul AA a decedat și fiica sa, unica moștenitoare, a depus o cerere de continuare a acțiunii de divorț. În acest caz:
A.Judecătoria Sinaia va analiza, cu prioritate, admisibilitatea în principiu a cererii de continuare a acțiunii de divorț de către moștenitoarea reclamantului decedat AA;
B.Judecătoria Sinaia va analiza cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta BB;
C.Judecătoria Iași este competentă să soluționeze cauza.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 55
Reclamantul AA formulează, în contradictoriu cu pârâtul BB, o cerere având ca obiect plata sumei de 45.000 de lei, reprezentând debit principal. La momentul sesizării instanței, dobânzile și cheltuielile de judecată determină o valoare totală mai mare, însă debitul principal este de 45.000 de lei. Reclamantul AA dorește soluționarea cauzei potrivit procedurii cererilor de valoare redusă. În acest caz:
A.procedura aleasă de reclamantul AA poate fi utilizată deoarece valoarea cererii, fără dobânzi, cheltuieli de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește 50.000 de lei;
B.procedura se aplică numai cererilor sub 10.000 de lei;
C.procedura de judecată se va desfășura, în întregul ei, în camera de consiliu.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 56
În ceea ce privește ședința de judecată, este adevărat că:
A.ascultarea minorilor se face, în toate cazurile, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a unui părinte sau a tutorelui;
B.dacă, în vederea păstrării solemnității ședinței de judecată, este necesară înlăturarea din sală a avocatului uneia dintre părți, acesta va fi chemat în sală înainte de închiderea dezbaterilor, punându-i-se în vedere actele esențiale efectuate în lipsa sa;
C.ca regulă generală, lipsa părților nu împiedică judecata, dacă acestea erau legal citate sau aveau termen în cunoștință și cel puțin una dintre ele a solicitat judecata în lipsă, în condițiile legii.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 57
Prin cererea de chemare în judecată, societatea ”XX” SRL a solicitat obligarea societății pârâte ”YY” SRL la plata sumei de 32.000 lei cu titlu de despăgubiri. Reclamanta a motivat că în timp ce livra materiale, cu autoutilitara proprie, pe șantierul organizat de pârâtă, angajatul GG al acesteia a avariat autoutilitara societății ”XX” SRL, manevrând greșit un buldozer; cererea a fost întemeiată pe prevederile legale referitoare la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. În termenul pentru depunerea întâmpinării, societatea pârâtă ”YY” a formulat, timbrat și depus o cerere de chemare în garanție a salariatului GG, prin care a solicitat obligarea acestuia să-i plătească despăgubirile pentru avarierea autoutilitarei, dacă pârâta va pierde procesul față de societatea reclamantă. În aceste condiții:
A.cererea de chemare în garanție a salariatului GG este formulată în termen legal;
B.cererea de chemare în garanție a salariatului GG nu este admisibilă în principiu, deoarece pârâta trebuie să răspundă personal pentru organizarea defectuoasă a șantierului, prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată;
C.cererea de chemare în garanție a salariatului GG este admisibilă în principiu.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 58
Cu privire la o cauză aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, este adevărat că:
A.este definitivă hotărârea prin care se ia act de renunțarea la judecată, intervenită în recurs, nu însă și cea prin care se ia act de renunțarea la dreptul pretins;
B.încheierea prin care se dispune suspendarea judecății unui recurs, formulat într-o cauză având ca obiect revendicare imobiliară, ca urmare a formulării unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, poate fi atacată separat cu recurs, pe toată durata suspendării, recurs care se judecă de Completul de 5 judecători;
C.încheierea prin care se constată perimarea unui recurs, formulat într-o cauză având ca obiect pretenții bănești, nu este supusă niciunei căi de atac.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 59
Într-un litigiu civil derulat între reclamantul AA și pârâtul BB, aflat în etapa apelului pe rolul Tribunalului Dolj, din circumscripția Curții de Apel Craiova, AA formulează o cerere de strămutare pentru bănuială legitimă, invocând existența unor relații conflictuale locale de natură să creeze îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor. În acest context:
A.competența de soluționare a cererii de strămutare aparține Curții de Apel Craiova;
B.cererea de strămutare se va soluționa de un complet format din 2 judecători;
C.în cazul admiterii cererii, procesul va fi trimis spre judecată unui tribunal aflat în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate celei competente să soluționeze cererea de strămutare.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 60
În ceea de privește cererea reconvențională, este adevărat că:
A.dacă pretențiile formulate prin cererea reconvențională privesc și alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată în calitate de pârâți;
B.reclamantul poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a pârâtului inițial;
C.dacă aceasta nu este depusă în termenul legal, instanța va dispune disjungerea și judecarea separată a acesteia.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Drept penalGrilele 61–80
Grila 61
În cazul infracțiunii de tăinuire:
A.tăinuitorul trebuie, întotdeauna, să cunoască natura faptei penale din care provine bunul;
B.se pedepsește tăinuirea săvârșită de X, membru de familie al victimei faptei din care provine bunul, dar care nu este și membru de familie al autorului respectivei fapte;
C.pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi egală cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 63
X, polițist judiciar, efectuând cercetări într-un dosar penal, cu ocazia audierii, a adresat amenințări cu acte de violență asupra unui martor căruia îi lua declarații, pentru că acesta își lua mult timp de gândire înainte de a răspunde la întrebări. În această situație, X:
A.nu va răspunde pentru infracțiunea de supunere la rele tratamente;
B.va răspunde pentru infracțiunea de cercetare abuzivă;
C.va răspunde pentru infracțiunea de purtare abuzivă, chiar dacă amenințările nu au fost urmate de acte de violență.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 64
X, minor în vârstă de 13 ani, i-a determinat pe prietenii lui, frații - Y, minor în vârstă de 15 ani și Z, major în vârstă de 19 ani - să sustragă o bicicletă dintr-un garaj al locuinței unui vecin, Y și Z procedând astfel cum le-a spus X. Ulterior, cu ocazia desfășurării urmăririi penale, s-a constatat că Y nu a săvârșit fapta cu discernământ. În această situație:
A.X nu va răspunde penal pentru instigare la infracțiunea de furt calificat;
B.X va răspunde penal în măsura în care se dovedește că avea discernământ;
C.în sarcina lui Z se va reține circumstanța agravantă constând în săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 65
Constituie infracțiunea de împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice:
A.participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice;
B.instalarea de mijloace de semnalizare rutieră fără autorizație eliberată de autoritățile competente, indiferent dacă acestea sunt sau nu de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să îngreuneze circulația pe drumul public;
C.așezarea de obstacole pe drumul public, chiar dacă prin aceasta nu se pune în pericol siguranța circulației sau nu se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 66
În situația în care o persoană trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de violare a sediului profesional demonstrează că avea dreptul de a intra în sediul persoanei juridice care formulase plângere prealabilă pentru această infracțiune, nu se va reține:
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 67
În cazul infracțiunii de mărturie mincinoasă:
A.autorul nu se pedepsește dacă este membru de familie al inculpatului;
B.se va reține varianta agravată dacă martorul are calitatea de avocat;
C.tentativa nu este posibilă în modalitatea în care martorul nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 68
Furtul mașinii soției unui polițist, în scop de răzbunare pentru o amendă aplicată de polițist:
A.nu conduce la reținerea unui concurs de infracțiuni;
B.întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj în variantă agravată, raportată la infracțiunea de furt;
C.întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj judiciar raportată la infracțiunea de furt, dacă polițistul era organ de cercetare penală.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 70
X a folosit în fața unei autorități publice, în vederea producerii unei consecințe juridice, un înscris despre care știa că fusese falsificat de Y, fără ca X să fi participat în vreun mod la acțiunea de falsificare. În această situație, dacă înscrisul era:
A.unul oficial, X va răspunde pentru infracțiunea de uz de fals, iar Y va răspunde pentru fals material în înscrisuri oficiale, în cauză neexistând o formă de participație penală;
B.unul sub semnătură privată, falsificat de Y și încredințat lui X spre folosire, Y ar fi răspuns pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar X pentru uz de fals;
C.o diplomă de bacalaureat, Y ar fi răspuns pentru infracțiunea de fals privind identitatea, iar X pentru complicitate la această infracțiune.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 71
X a ocupat în întregime o suprafață de teren agricol care se afla în posesia lui Y de 15 ani, cu privire la care se pronunțase o sentință de către instanța civilă prin care terenul fusese câștigat de Y în primă instanță, hotărârea nefiind executorie și fiind atacată cu apel de X. Primul termen pentru judecata în apel nu fusese încă stabilit de instanță. Pentru a ocupa terenul, X a scos țărușii de lemn care delimitau terenul și a montat un gard de sârmă pe întreg perimetrul acestuia. În această situație, X:
A.va răspunde pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești;
B.nu va răspunde pentru infracțiunea de violare de domiciliu;
C.va răspunde pentru infracțiunea de tulburare de posesie.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 74
În materia aplicării legii penale în spațiu, principiul teritorialității presupune că legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României:
A.de către cetățeni români sau străini, indiferent de natura infracțiunilor astfel comise, ca regulă;
B.numai dacă infracțiunile sunt săvârșite de cetățeni români;
C.numai dacă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pentru infracțiunile astfel comise.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 75
X, ofițer de poliție rutieră, l-a oprit pe Y în trafic pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier. Y i-a solicitat lui X să nu îl sancționeze contravențional, promițând că a doua zi îi va remite o sumă de bani consistentă în schimbul neaplicării vreunei sancțiuni. X a acceptat și nu l-a sancționat contravențional pe Y, însă ulterior Y nu i-a mai remis suma de bani promisă. În această situație,
A.X va răspunde pentru infracțiunea de luare de mită;
B.Y va răspunde pentru infracțiunea de dare de mită;
C.nici X, nici Y nu vor răspunde penal, întrucât folosul material nu a fost remis și primit.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 76
X a primit de la vecinul său Y un aspirator cu titlu de împrumut pentru trei zile și, după o zi, l-a vândut în târg pentru a face rost de bani. Dacă X îi spune lui Y că bunul i-a fost furat și că, din acest motiv, nu i-l mai poate restitui, cu privire la fapta comisă de X împotriva Y:
A.sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune;
B.acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a lui Y;
C.în sarcina lui X nu se va reține un concurs de infracțiuni.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 77
Cu ocazia unui control, asupra lui X a fost găsită o cantitate de droguri de risc, deținută fără drept, exclusiv pentru consumul propriu, aspect stabilit prin probele administrate. În această situație:
A.fapta constituie infracțiunea de trafic de droguri de risc, deținerea fiind una dintre modalitățile normative ale acesteia;
B.fapta lui X întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept;
C.dacă drogurile deținute pentru consum propriu ar fi fost droguri de mare risc, infracțiunea incidentă ar fi reținută în variantă agravată.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 79
X era căsătorită cu Y de 10 ani. În toată această perioadă, Y i-a restricționat accesul la rețelele de socializare, a obligat-o să își dea demisia de la locul de muncă și a supus-o repetat la violențe fizice, culminând cu încercarea de a o sugruma în seara zilei de 4 iulie 2026. Întrucât se afla prăbușită la pământ cu Y asupra sa încercând să o sugrume, X, cu ultimele puteri a apucat cu mâna un opritor de ușă de metal și l-a izbit pe Y în spate, reușind astfel să se elibereze. În urma loviturii, Y a suferit o leziune care a necesitat pentru vindecare 20 de zile de îngrijiri medicale. În ceea ce privește faptele din 4 iulie 2026:
A.atât X, cât și Y au comis o infracțiune de violență în familie;
B.X a acționat în legitimă apărare;
C.acțiunea penală pentru fapta comisă de Y se pune în mișcare din oficiu.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 80
În cursul anului 2026, X și Y, majori, frate și soră, au întreținut, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte sexuale orale consimțite. În această situație:
A.X și Y nu sunt coautori la aceeași infracțiune;
B.fapta nu este infracțiune, întrucât nu au avut loc și raporturi sexuale;
C.fapta ar fi fost infracțiune și dacă ar fi avut loc un sigur act sexual oral.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Drept procesual penalGrilele 81–100
Grila 81
Judecătorul de cameră preliminară învestit cu propunerea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală față de un inculpat:
A.poate verifica numai aspectele de legalitate ale soluției, nu și lipsa interesului public în urmărirea faptei, acesta din urmă fiind un aspect de oportunitate aflat exclusiv în competența de apreciere a procurorului;
B.nu poate desființa ordonanța de renunțare la urmărirea penală și dispune începerea judecății față de inculpat;
C.poate exclude o parte dintre probele administrate în cursul urmăririi penale, caz în care comunică procurorului încheierea pentru ca acesta să precizeze dacă își menține sau nu soluția de renunțare la urmărirea penală.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 82
În calitate de avocat, sunteți contactat de un inculpat cu privire la care judecătorul de drepturi și libertăți a dispus, prin încheiere, măsura arestării preventive. Inculpatul precizează că dorește să atace cu contestație această încheiere, însă nu înțelege dispozițiile legale în materie, despre care arată că sunt contradictorii. Inculpatul precizează în acest sens că, potrivit art. 203 alin. (5) C.p.p., ”în cursul urmăririi penale și al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile și contestațiile privitoare la măsurile preventive se soluționează în cameră de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunță în cameră de consiliu”, însă la art. 425 indice 1 alin. (5) și alin. (7) C.p.p. se arată: ”contestația se soluționează [...] în ședință publică, cu participarea procurorului [...]” și, respectiv, ”contestația se soluționează prin [...] decizie”. Îi veți arata inculpatului că, din punct de vedere legal, contestația pe care o exercită împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți l-a arestat preventiv se soluționează:
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 83
Cu privire la măsura preventivă a arestului la domiciliu este adevărat că:
A.în cursul judecății, instanța este obligată să verifice periodic și nu mai târziu de 30 de zile dacă mai subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii;
B.la luarea măsurii, judecătorul de drepturi și libertăți poate impune inculpatului obligația de a nu comunica cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii;
C.măsura încetează de drept dacă, la finalul urmăririi penale, procurorul dispune clasarea cauzei, indiferent care este temeiul acestei soluții.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 84
În ipoteza unei plângeri formulate de inculpat împotriva soluției de clasare, judecătorul de cameră preliminară:
A.poate schimba încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus clasarea și poate dispune o soluție de renunțare la urmărirea penală în considerarea noii încadrări juridice;
B.nu poate exclude probele administrate în cursul urmăririi penale;
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 85
În cursul urmăririi penale, prin ordonanță, procurorul a luat față de inculpatul X măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Conform ordonanței, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații stabilite de procuror: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la o instituție publică din subordinea Primăriei sectorului 2 București, să nu depășească raza teritorială a mun. București, și să îi ceară public scuze persoanei vătămate. În calitate de avocat al inculpatului X formulați plângere împotriva ordonanței procurorului. În cadrul acesteia veți arăta că este/sunt nelegală/nelegale:
A.obligația impusă inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la o instituție publică din subordinea Primăriei sectorului 2 București;
B.obligația impusă inculpatului să nu depășească raza teritorială a mun. București;
C.obligația impusă inculpatului să îi ceară public scuze persoanei vătămate.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 86
Inculpatul X a fost citat la parchet pentru a fi audiat în legătură cu fapta pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Inculpatul s-a prezentat însoțit de avocatul său ales, deși în cauză asistența juridică nu este obligatorie potrivit legii. Este adevărat că:
A.avocatul ales poate să îl sfătuiască pe inculpatul X, în timpul audierii, să nu răspundă anumitor întrebări puse de procuror;
B.chiar dacă asistența juridică nu este obligatorie, avocatul ales al lui X va semna declarația dată de acesta;
C.la următoarele audieri ale inculpatului X în cursul urmăririi penale, participarea avocatului său ales devine obligatorie.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 87
Efectul suspensiv al apelului presupune că:
A.în cursul judecării apelului declarat de inculpatul condamnat de prima instanță la 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție, față de inculpat nu pot fi dispuse măsuri preventive privative de libertate;
B.în cazul în care, prin sentință, prima instanță a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător cu privire la imobilul inculpatului, aceasta nu va putea fi pusă în executare;
C.în cazul în care inculpatul a declarat apel împotriva sentinței prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu executare în regim de detenție, aceasta nu va putea fi pusă în executare.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 88
În cursul urmăririi penale, percheziția domiciliară:
A.nu poate începe, în nicio situație, decât după trecerea termenului de 2 ore acordat de lege avocatului persoanei percheziționate pentru a se prezenta la locul percheziției;
B.nu poate fi efectuată, în nicio situație, la ora 3,00;
C.nu poate fi autorizată provizoriu, în nicio situație, de organul de cercetare penală.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 90
Dacă în cursul judecății în primă instanță, probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt contestate de părți sau persoana vătămată, este adevărat că:
A.aceste probe nu vor mai fi puse în dezbaterea contradictorie a procurorului, părților și persoanei vătămate, urmând a fi avute în vedere de instanță cu ocazia deliberării;
B.aceste probe pot fi readministrate de instanță din oficiu, dacă instanța consideră necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei;
C.aceste probe nu pot constitui, în măsură determinantă, temeiul unei hotărâri de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 91
Pe rolul Judecătoriei Pitești se judecă în primă instanță un dosar în care inculpatul X a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Persoana vătămată Z a formulat cerere de constituire parte civilă pentru suma de 50.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral produs prin fapta inculpatului. În calitate de avocat al inculpatului, potrivit legii puteți solicita instanței:
A.să acorde părții civile o despăgubire în sumă mai mică decât cea solicitată, chiar dacă admite acțiunea civilă;
B.să lase nesoluționată acțiunea civilă, dacă îl achită pe inculpat pe temei că fapta nu este prevăzută de legea penală;
C.să respingă acțiunea civilă întrucât daunele morale pot fi solicitate numai dacă partea civilă exercită acțiunea civilă și pentru acoperirea prejudiciilor materiale suferite.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 92
În ipoteza în care ultima zi a termenului de apel cade într-o zi de duminică, cererea de apel depusă, la instanța a cărei hotărâre se atacă, în prima zi lucrătoare care urmează:
A.va fi respinsă ca tardivă;
B.va fi soluționată prin raportare la condițiile instituției repunerii în termenul de apel;
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 93
La data de 20.11.2025, inculpatul X a fost trimis în judecată prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru comiterea la data de 15.05.2025 a unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă. Fapta constă în aceea că, în timp ce conducea autoturismul societății comerciale la care era angajat ca administrator, X a accidentat persoana vătămată care traversa în mod regulamentar o stradă din oraș. În cursul procedurii de cameră preliminară desfășurată la Judecătoria Timișoara, inculpatul X arată că, începând cu data de 22.09.2025, a dobândit calitatea de avocat stagiar, și formulează, pe acest motiv, cerere de constatare a nulității absolute a tuturor actelor de urmărire penală și de declinare a cauzei spre soluționare la Curtea de Apel Timișoara. Apreciați că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timișoara:
A.nu își va declina competența către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara;
B.va respinge cererea de constatare a nulității absolute a tuturor actelor de urmărire penală;
C.va admite sau va respinge cererile inculpatului după cum va constata dacă fapta de vătămare corporală a avut sau nu legătură cu atribuțiile de serviciu ale lui X ca administrator al societății comerciale.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 94
Inculpații A, B și C sunt condamnați în primă instanță la câte 2 ani închisoare fiecare, pentru o infracțiune de furt calificat săvârșită de cei trei în coautorat. Pe parcursul judecății de primă instanță, inculpatul C acoperă singur întreg prejudiciul cauzat părții civile, însă prima instanță nu reține în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară constând în eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii. Inculpatul C este singurul care declară apel împotriva sentinței pronunțate. Identificați ipoteza/ipotezele în care instanța de apel trebuie să dea eficiență, în favoarea inculpaților A și B, efectului extensiv al apelului declarat exclusiv de C:
A.prima instanță ar fi trebuit să rețină în cauză circumstanța atenuantă judiciară constând în eforturile depuse de inculpatul C pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii;
B.prima instanță a omis să observe că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, întrucât bunul mobil era unul abandonat, nefiind în posesia sau detenția niciunei persoane;
C.prima instanță a omis să observe că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 95
În cursul urmăririi penale, prin ordonanță, procurorul a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra unui autoturism proprietatea părții responsabile civilmente Z. Scopul măsurii, astfel cum a fost indicat în ordonanță, este acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestui bun, în vederea garantării plății amenzii penale de către inculpatul X, pentru ipoteza în care instanța i-ar aplica această pedeapsă inculpatului. În calitate de avocat al părții responsabile civilmente Z intenționați să formulați contestație împotriva ordonanței procurorului. Este adevărat că:
A.puteți motiva această contestație prin aceea că, în condițiile în care scopul pentru care a fost luată măsura asigurătorie este acela de a garanta plata amenzii penale, ea nu poate viza bunurile părții responsabile civilmente;
B.veți adresa contestația procurorului ierarhic superior celui care a emis ordonanța de luare a sechestrului, acesta fiind competent să o soluționeze;
C.trebuie să introduceți contestația în termen de 3 zile de la data la care ordonanța a fost comunicată părții responsabile civilmente.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 97
În calitate de avocat, asigurați asistența juridică a inculpatului X în cursul urmăririi penale. Față de X s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune de violare de domiciliu, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Inculpatul dorește să procedeze la încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, context în care îi veți preciza că:
A.în această procedură, prin încheierea acordului poate obține din partea procurorului o soluție de încetare a procesului penal;
B.pentru a putea încheia acordul, este obligat să dea o declarație prin care să recunoască săvârșirea faptei de violare de domiciliu;
C.pentru încheierea valabilă a acordului nu este necesar consimțământul persoanei vătămate prin infracțiunea de violare de domiciliu.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 98
În cursul judecății în primă instanță, inculpatul X a fost prezent la toate termenele de judecată și a fost asistat de avocat ales. Partea civilă Z, care nu a fost asistată de avocat pe parcursul judecății, a lipsit la termenul la care au fost audiați toți martorii, întrucât nu a fost legal citată și nici nu a avut termen în cunoștință, însă la termenul stabilit pentru dezbateri a fost citată și s-a prezentat, punând personal concluzii. Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât inculpatul, cât și partea civilă. Pentru etapa apelului ați fost angajat ca avocat de partea civilă Z. Potrivit legii puteți solicita instanței de apel:
A.să respingă apelul declarat de inculpatul X, dacă acesta s-a întemeiat pe nelegala citare a părții civile la termenul la care au fost audiați martorii;
B.să admită apelul declarat de partea civilă Z, să desființeze sentința primei instanțe și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță, dacă apelul părții civile s-a întemeiat pe nelegala citare a acesteia la termenul la care au fost audiați martorii;
C.să admită apelul declarat de partea civilă Z, să desființeze sentința primei instanțe și să pronunțe o nouă hotărâre, fără a putea să vă întemeiați apelul pe motivul nelegalei citări a părții civile la termenul la care au fost audiați martorii.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 99
În dosarul nr. 333/P/2026 se efectuează urmărirea penală față de inculpații A și B. Inculpatul A este urmărit pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, constând în aceea că, prin violență, i-a sustras telefonul mobil persoanei vătămate X. Inculpatul B este urmărit pentru infracțiunea de tăinuire, constând în aceea că a cumpărat telefonul mobil de la A. Prin rechizitoriu, inculpatul A este trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, iar față de inculpatul B se dispune clasarea, procurorul apreciind că B nu a cunoscut și nici nu a putut să prevadă că telefonul mobil pe care l-a cumpărat provenea din comiterea unei infracțiuni. Apreciați că, odată ajunsă cauza în faza judecății:
A.persoana vătămată X poate solicita primei instanțe să extindă acțiunea penală și față de B, dacă face dovada că acesta a cunoscut că telefonul mobil cumpărat provine din infracțiunea de tâlhărie comisă de inculpatul A;
B.chiar dacă se află în termenul prevăzut de lege, persoana vătămată X nu se poate constitui parte civilă împotriva lui B;
C.persoana vătămată X nu poate solicita primei instanțe să dispună reluarea procedurii de cameră preliminară pe motiv că judecătorul de cameră preliminară a omis să verifice legalitatea soluției de clasare dispusă față de B.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 100
Prin ordonanța din 17.11.2025, procurorul a dispus clasarea față de inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pe temei că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Ordonanța de clasare a fost comunicată inculpatului A și persoanei vătămate Z la data de 04.12.2025. La data de 08.12.2025, deși nu se formulase nicio plângere împotriva soluției de clasare, procurorul ierarhic superior celui care a dispus clasarea a constatat din oficiu că, în realitate, termenul de prescripție a răspunderii penale nu era împlinit, motiv pentru care a infirmat ordonanța din 17.11.2025 și a dispus redeschiderea urmăririi penale. Este adevărat că:
A.redeschiderea urmăririi penale trebuie supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară;
B.nu reprezintă un motiv de nelegalitate a redeschiderii urmăririi penale împrejurarea că aceasta a fost dispusă din oficiu, în lipsa vreunei plângeri împotriva soluției de clasare;
C.redeschiderea urmăririi penale este nelegală întrucât ea ar fi trebuit dispusă chiar de procurorul care a dispus soluția de clasare, prin revocarea ordonanței din 17.11.2025.
Examenul de primire în profesia de avocat ca avocat definitiv, pentru juriștii cu vechime: aceleași cinci materii, pe tematica pentru avocat definitiv.
Enunțurile, variantele și baremul sunt preluate din documentele oficiale și verificate cu baremul final.