Persoana și capacitatea civilă (Drept civil): grile date la examen
43 de grile oficiale de la Barou, INM și INPPA au verificat persoana și capacitatea civilă. Mai jos sunt toate, de la cea mai recentă, fiecare cu baremul oficial și subiectul din care provine.
Barou
34 de grile
INM
3 grile
INPPA
6 grile
Grilele date la examen43 de grile
Barou septembrie 2026 (avocați definitivi) · grila 27
Urmare a declarării judecătorești a morții lui D, unicul său fiu, F, acceptă succesiunea și își intabulează, la data de 23 ianuarie 2023, dreptul de proprietate asupra imobilului astfel dobândit de la D. La 15 august 2025, F îi vinde lui C imobilul respectiv, care își intabulează de îndată dreptul de proprietate în cartea funciară. La 27 martie 2026, se constată că D nu este decedat și se anulează hotărârea judecătorească declarativă de moarte. În această situație:
A.D îi poate solicita lui C înapoierea în natură a imobilului, chiar dacă C a fost de bună-credință la data achiziției;
B.F va fi obligat să-i restituie lui D imobilul prin echivalent;
În privința capacității civile a persoanei juridice:
A.persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor;
B.cel care beneficiază de consiliere specială nu poate face parte din organele de administrare a persoanei juridice fără scop lucrativ;
C.actul juridic încheiat de o persoană juridică fără scop lucrativ cu încălcarea limitelor capacității sale de folosință este lovit de nulitate relativă.
A este tatăl lui B. Acesta din urmă este un minor în vârstă de 17 ani. A și B încheie un contract individual de muncă, prin care A (angajator) îl angajează pe B ca asistent administrativ. La un moment dat, în timp ce era la serviciu și redacta niște documente pentru A, B ia o pauză de cafea. El plasează cana pe pervazul unui geam. Din neatenție, B lovește cana cu mâna, iar aceasta cade în capul unui trecător, căruia îi este fracturat craniul. Într-o asemenea situație:
A.trecătorul prejudiciat poate obține despăgubiri de la A, în virtutea răspunderii delictuale pentru fapta minorului B;
B.trecătorul prejudiciat poate obține despăgubiri de la A, în temeiul răspunderii delictuale a comitentului pentru fapta prepusului B;
C.trecătorul păgubit nu poate opta, privitor la A, între răspunderea delictuală pentru fapta minorului și răspunderea delictuală a comitentului pentru fapta prepusului.
A.se acoperă, dacă, până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată, dar numai dacă este vorba despre o nulitate relativă;
B.nu poate fi opusă terților de către persoana juridică, în afară de cazul în care se dovedește că acești terți cunoșteau cauza de nulitate la momentul încheierii actului;
C.atrage intrarea persoanei juridice în lichidare.
A.ca regulă, persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune singură de bunurile sale, încheind liberalități;
B.majorul supus măsurii tutelei speciale poate invoca singur, în apărarea sa, anulabilitatea actului pentru incapacitate;
C.dacă instanța de tutelă nu dispune altfel, majorul supus măsurii consilierii judiciare poate dispune de veniturile obținute din îndeletnicirile artistice doar cu consimțământul scris al tutorelui.
F, fiu, are o datorie față de T, tatăl său, a cărei executare este garantată prin fidejusiunea dată de către G. Înaintea scadenței, T este declarat judecătorește mort, iar F este unicul moștenitor al lui T. În această situație:
A.la data stabilită în hotărârea judecătorească declarativă de moarte ca fiind data morții lui T, datoria lui F se stinge și G este liberat de obligația sa de garanție;
B.la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești declarative de moarte, datoria lui F se stinge și G este liberat de obligația sa de garanție;
C.dacă hotărârea judecătorească declarativă de moarte este anulată, datoria lui F, precum și obligația de garanție a lui G renasc retroactiv.
În materia capacității de exercițiu a persoanei juridice:
A.exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, până la constituirea organelor de administrare, se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau juridice desemnate în acest scop;
B.actele încheiate de către un incapabil în cadrul organelor de conducere ale persoanei juridice sunt anulate, chiar dacă nu s-a produs o vătămare persoanei juridice;
C.cel care contractează pentru persoana juridică, până la constituirea organelor de administrare, nu răspunde personal în fața terților, dacă aceasta nu se înființează sau nu își asumă obligația contractată.
A.B. îi achită lui C.D. datoria pe care o moștenise de la tatăl său, E.F., declarat, anterior, judecătorește, mort; la data plății, C.D. îi înmânează lui A.B. titlu original constatator al creanței, pe care face mențiunea „achitat în întregime”. Ulterior, E.F., fiind în viață și întorcându-se din străinătate, solicită și obține anularea hotărârii prin care i s-a declarat moartea. În atare condiții:
A.datoria lui E.F. către C.D. renaște, primul fiind ținut să i-o achite celui de-al doilea, iar C.D. este ținut să-i restituie lui A.B. plata primită de la acesta, ca fiind nedatorată;
B.datoria lui E.F. către C.D. este stinsă, cel din urmă păstrând plata pe care a primit-o, în acest sens, de la A.B., care este valabilă;
C.A.B. are împotriva lui E.F. un drept de regres întemeiat pe subrogația legală în drepturile creditorului plătit.
A.declarația că este capabil să contracteze, făcută de cel cu capacitate de exercițiu restrânsă înlătură anulabilitatea actului, cu excepția cazului în care declarația a fost obținută prin dol;
B.dacă incapabilul a folosit manopere dolosive, instanța, la cererea părții induse în eroare, poate menține contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sancțiune civilă adecvată;
C.instanța poate menține contractul dacă există o declarație a celui cu capacitate de exercițiu restrânsă că este capabil să contracteze.
Persoana A vinde minorului B un laptop, pentru prețul de 17000 lei. La data semnării contractului de vânzare, cumpărătorul B, în vârstă de 17 ani, nu avea acrodul părinților pentru a cumpăra bunul menționat. În această situație, se consideră că actul:
A.este lovit de nulitate absolută;
B.este afectat de nulitate relativă;
C.nu respectă condițiile legale cu privire la capacitatea de exercițiu a minorului.
La data de 01.04.2021, minorul A de 16 ani, acționând singur, garantează cu titlu gratuit obligația lui X cu o ipotecă asupra unui bun mobil valoros aflat în proprietatea sa. În raport de această situație de fapt, actul juridic menționat:
A.poate fi confirmat de către minorul devenit major, chiar fără să fi survenit descărcarea tutorelui său;
B.poate fi acoperit valabil prin confirmare expresă la data de 01.04.2022 de către ocrotitorul său legal cu autorizarea instanței de tutelă;
Potrivit dispozițiilor Codului civil, în cazul divizării, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va răspunde:
A.pentru absolut toate obligațiile persoanei juridice divizate;
B.numai pentru obligațiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral ca urmare a divizării;
C.pentru obligațiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral, precum și pentru celelalte obligații ale persoanei juridice divizate, proporțional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligațiilor legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral.
Răspund(e) pentru prejudiciul cauzat de către minorul care, la data săvârșirii faptei, a avut discernământ și s-a aflat sub supravegherea ambilor săi părinți:
A.încălcarea regulilor privitoare la capacitatea de exercițiu a persoanei fizice se sancționează cu nulitatea relativă;
B.persoanele juridice pot avea numai acele drepturi și obligații care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit de lege, actul de constituire sau statut;
C.minorul cu vârsta mai mică de 14 ani poate încheia singur acte de dispoziție care se execută la data încheierii lor, chiar dacă acestea au o valoare semnificativă.
Minorul A este un foarte talentat violonist, câștigând de la vârste fragede mai multe prestigioase concursuri internaționale de interpretare. După împlinirea vârstei de 16 ani, A dorește să obțină capacitate deplină de exercițiu, sens în care introduce o cerere la instanța de tutelă. Ascultați de instanță, părinții lui A se opun dobândirii capacității de exercițiu de către reclamant, motivând că dânșii administrează cu succes sumele mari obținute de A de-a lungul carierei sale. Instanța, constatând din probatoriul administrat că sunt motive întemeiate și judecând cererea se va putea pronunța în sensul:
A.este specializată numai în privința persoanelor juridice cu scop lucrativ;
B.supusă înregistrării, se poate dobândi chiar de la data actului de înființare, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil;
C.nu permite primirea de liberalități, în condițiile dreptului comun.
A, în vârstă de 16 ani se căsătorește cu B, în vârstă de 22 ani la data de 3.09.2020. Ulterior, la data de 11.01.2021 căsătoria dintre cei doi este anulată, deoarece se demonstrează că B era deja căsătorit cu C, fapt necunoscut de A. La data de 08.01.2021, A încheiase cu D un contract de vânzare a imobilului dobândit prin succesiune de la tatăl său, decedat într-un accident auto. La data de 10.02.2021, mama lui A, se adresează instanței solicitând anularea contractului încheiat de A cu D, invocând lipsa încuviințării sale la încheierea actului juridic. Instanța:
A.admite acțiunea, și constată intervenită nulitatea absolută pentru lipsa capacității;
B.respinge acțiunea, deoarece vânzarea este valabilă;
C.va reține că minorul care se căsătorește păstrează capacitatea deplină de exercițiu, chiar dacă aceasta a fost anulată, întrucât a fost de bună-credință la data încheierii căsătoriei.
Dacă legea nouă, intrată în vigoare la data de 01.04.2015, restrânge capacitatea de folosință a persoanei juridice:
A.ea nu se va putea aplica niciodată persoanelor juridice deja înființate;
B.se va aplica pentru viitor și persoanelor juridice deja înființate, dar numai dacă legea are prevederi tranzitorii/de drept intertemporal în acest sens;
C.se va aplica pentru viitor și persoanelor juridice deja înființate, chiar dacă legea nu are prevederi tranzitorii/de drept intertemporal în acest sens.
A.are dreptul de a solicita anularea contractului de locațiune a unui imobil, încheiat pe o durată de 1 an, pe care minorul l-a încheiat, în calitate de locator, singur, chiar fără a fi ținut să dovedească un prejudiciu;
B.poate încheia valabil, în numele minorului, acte de conservare, chiar dacă acesta din urmă le poate încheia singur, având capacitatea necesară;
C.nu poate confirma niciun act juridic al minorului, pentru că actul confirmativ este un act de renunțare la un drept patrimonial, deci un act de dispoziție, pentru care este necesară și încuviințarea autorității tutelare.
În cazul fuziunii prin absorbție, contractele încheiate în considerarea calităților personale ale persoanei juridice absorbite, fără ca părțile sa fi stabilit soarta acestor contracte în caz de reorganizare, ca regulă:
A.încetează de plin drept, pentru ca persoana juridică absorbită își încetează existența;
B.nu încetează, pentru că persoana juridică absorbită nu își încetează existența;
C.nu încetează de plin drept, chiar daca persoana juridică absorbită își încetează existența.
A.nu poate dispune personal și singur de veniturile realizate dintr-o îndeletnicire artistică;
B.poate fi pus sub interdicție judecătorească, în condițiile legii, în cazul în care, din cauza unei afecțiuni psihice, nu are reprezentarea consecințelor acțiunilor sale;
C.este lipsit de capacitate de exercițiu și, în consecință, nu poate încheia niciun act personal și singur.
La data de 01.05.2016 A, minor în vârstă de 17 ani, confecționându-și un act de identitate fals îi vinde lui B, personal și singur, o piesă de mobilier veche, la un preț foarte bun, piesă pe care o moștenise de la bunicul său, dar pe care nu o folosea și nu o dorea. Aflând că B a întregit cu bunul achiziționat un ansamblu decorativ rar pe care, din acest motiv, l-a închiriat avantajos pe o perioadă de 7 ani, la data de 02.05.2017, A solicită anularea contractului de vânzare, invocând exclusiv minoritatea sa la data încheierii contractului. B solicită respingerea acțiunii și formulează o cerere reconvențională solicitând angajarea răspunderii delictuale a lui A, care l-a indus în eroare în legătură cu vârsta sa. A se apără arătând că nu avea, la data încheierii actului, vârsta necesară pentru a răspunde delictual. În aceste condiții de fapt:
A.instanța va trebui să țină cont de faptul că minorul de 17 ani răspunde delictual, întrucât nu s-a făcut dovada că acționat fără discernământ;
B.instanța este obligată să anuleze contractul atacat și să repună părțile în situația anterioară, întrucât absența capacității de exercițiu depline a minorului este stare de drept, fiind irelevant dacă minorul a acționat sau nu cu discernământ, acesta din urmă fiind doar o stare de fapt;
C.instanța va putea să mențină contractul de vânzare, cu titlu de sancțiune pentru A, chiar dacă A nu avea capacitatea necesară de a-l încheia singur.
La înființarea societății M S.R.L., asociatul K a aportat suma de 1000 lei iar asociatul Q a aportat în natură un imobil teren pe care urma să fie edificată o construcție, actul constitutiv fiind încheiat sub semnatură privată. Față de faptul că actul constitutiv nu a fost încheiat în formă autentică:
A.nulitatea absolută a societății se acoperă dacă până la închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe, asociații încheie actul constitutiv în formă autentică;
B.în condițiile în care instanța de judecată constată nulitatea absolută prin hotărâre definitivă, persoana juridică încetează cu efect retroactiv și poate intra în lichidare, în condițile legii;
C.nulitatea societății poate fi invocată în termen de un an de la data înființării.
Dacă soțul tutorelui minorului în vârstă de 17 ani, coproprietar împreună cu acesta din urmă asupra unui teren, a cumpărat la licitație și cota de proprietate a minorului, vânzarea:
A.este lovită de nulitate relativă pentru incapacitatea tutorelui de a cumpăra prin persoane interpuse bunurile persoanei pe care o reprezintă;
B.este valabil încheiată;
C.anulabilă pentru încălcarea incapacității soției tutorelui de a cumpăra, poate fi confirmată de minorul devenit major.
Având în vedere că au încetat cauzele care au provocat instituirea interdicției judecătorești, M s- a adresat instanței pentru ridicarea interdicției, iar, la data de 15 octombrie 2017, instanța i-a admis acțiunea. Între timp, la data de 1 septembrie 2017, tutorele lui M l-a chemat în judecată pe N pentru anularea unui contract de vânzare cu privire la un tablou de valoare, pe care N l-a cumpărat de la M, la data de 10 ianuarie 2012, pe motiv că la data încheierii contractului M se afla sub interdicție. Tutorele pretinde că a aflat despre acest contract abia la data de 15 septembrie 2014. În apărare, N a invocat prescripția dreptului la acțiune și, în subsidiar, caracterul neîntemeiat al acțiunii, pretinzând că, la data încheierii actului, M avea discernământ, iar, în prezent, interdicția a fost ridicată de către instanță, chiar dacă sentința nu a fost comunicată. Ce credeți că va dispune instanța cu privire la acțiunea introdusă de tutorele lui M?
A.va respinge acțiunea ca neîntemeiată;
B.va admite excepția de prescripție a dreptului la acțiune și va respinge acțiunea;
C.va admite acțiunea și va dispunea anularea contractului de vânzare.
A.ca urmare a violenței exercitate de un terț asupra uneia dintre părți, chiar dacă cealaltă parte nu cunoștea și nici nu ar fi trebuit să cunoască violența săvârșită de terț;
B.ca urmare a temerii insuflate de amenințarea cu exercițiul unui drept, făcută cu scopul de a obține avantaje injuste;
C.de minor fără încuviințarea ocrotitorului legal, atunci când încuviințarea era cerută de lege și suficientă pentru încheierea valabilă a actului, chiar dacă ulterior acesta din urmă a confirmat actul.
În cazul divizării totale a unei persoane juridice:
A.aceasta presupune, în mod necesar, înființarea uneia sau mai multor persoane juridice;
B.patrimoniul persoanei juridice divizate se împarte întotdeauna în mod egal între persoanele juridice dobânditoare;
C.contractele încheiate în considerarea calității persoanei juridice divizate nu își încetează efectele, cu excepția cazului în care părțile au stipulat expres contrariul sau menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul parții interesate.
X, în vârstă de 17 ani, pretinzând că este major, a încheiat un contract cu Y prin care i-a vândut acestuia din urmă un telefon mobil cu prețul de 1.200 lei. Din acest preț, X și-a achitat o datorie în valoare de 200 lei, și-a cumpărat cu 600 de lei un alt telefon și a organizat o petrecere pentru prietenii săi, pentru care a cheltuit suma de 300 lei, rămânând cu 100 lei. Ulterior, X a solicitat anularea contractului pentru lipsa capacității depline de exercițiu și restituirea telefonului, iar Y a solicitat restituirea prețului. Instanța:
A.va respinge cererea în anularea contractului, reținând săvârșirea de către X a unui delict civil prin declarația că este capabil să contracteze și considerând că menținerea actului ca valabil este cea mai potrivită formă de reparare a prejudiciului ce ar fi fost cauzat lui Y;
B.va dispune anularea contractului, obligându-l pe Y să restituie telefonul, iar pe X să-i restituie lui Y suma de 900 lei;
C.va dispune anularea contractului, obligându-l pe Y să restituie telefonul, iar pe X să-i plătească lui Y suma de 1.200 lei, dacă va stabili că X, cu intenția de a face restituirea imposibilă, a risipit o parte din prețul obținut.
A.provocată de autorul prejudiciului prin consumul de alcool, îl exonerează pe acesta de răspundere;
B.trebuie dovedită, pentru a obține anularea unui contract încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție, inclusiv în situația în care, la momentul încheierii actului, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște cunoscute;
C.nu îl scutește pe autorului prejudiciului de plata unei indemnizații către victimă, dacă nu poate fi angajată răspunderea persoanei care avea îndatorirea de a-l supraveghea.
A.păstrează capacitatea deplină de exercițiu dobândită prin căsătorie, în toate cazurile în care căsătoria este anulată;
B.poate invoca singur, în apărare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate;
C.care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde pentru prejudiciul produs prin fapta sa ilicită delictuală, chiar dacă se dovedește că avea discernământ la data faptei.
La înființarea societății R S.R.L. au semnat actul constitutiv al societății, în calitate de asociați, după cum urmează: E, administratorul lui B S.R.L., societate în curs de constituire, C, minor, însoțit de soacra sa, și D, persoană fizică, unic asociat al lui B. Aportul fiecăruia dintre cei trei asociați a fost în bani, în sumă egală, iar obiectul de activitate al societății este închirierea de utilaje agricole. R vă solicită asistența juridică pentru a identifica eventuale probleme privind înființarea sa, arătând că actul constitutiv nu a fost încheiat în formă autentică și nu a fost îndeplinită nicio altă formalitate. În consultația pe care i-o prezentați arătați că în speță neregulile privesc:
A.condițiile de formă ale actului de înființare;
B.capacitatea asociaților la încheierea actului de înființare;
C.condițiile privind înregistrarea persoanei juridice.
Părinții lui Victor au decedat într-un accident rutier în octombrie 2013; desi are doar 16 ani a continuat să locuiască singur în apartamentul cu patru camere al părinților ajutat sporadic de bunici. După aproape un an de la accident, Victor s-a hotărât să vândă apartamentul care era prea mare și costisitor în privința întreținerii, gândind că își cumpără un apartament mai mic, iar cu restul de bani își va plăti studiile la facultate. A încheiat o promisiune bilaterală de vânzare cu numitul S.M., stabilind prețul, termenul de încheiere a contractului autentic peste un an și a încasat un avans reprezentând un sfert din prețul total convenit. Inainte de împlinirea termenului de un an de la încheierea promisiunii de vânzare, S.M. îl chemă în judecată pe Victor solicitând anularea promisiunii de vânzare, susținând nevalabilitatea convenției întrucât Victor era minor la data încheierii acesteia, iar în prezent nu este proprietar pentru că nu a acceptat în termen moștenirea părinților. Victor dorește să se respingă acțiunea reclamantului, fiind interesat în continuare să vândă apartamentul motiv pentru care vă cere sfatul în calitate de avocat. Care dintre apărările de mai jos sunt/este corectă și le/i-ați recomanda-o lui Victor?
A.să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în acțiunea privind nulitatea relativă a promisiunii de vânzare;
B.să confirme promisiunea de vânzare și să ceară pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare;
C.să ceară despăgubiri de la promitentul cumpărător pentru fapta ilicită delictuală, întrucât poate cere daune mai mari decât prețul convenit.
La data de 15 noiembrie 2012, A.B. încheie un contract de vânzare cu C.D., având ca obiect vânzarea unui apartament. Ulterior, la data de 15 martie 2013, A.B. este pus sub interdicție judecătorească, cauzele preexistând și fiind de altminteri vizibile. La data de 9 decembrie 2014, E.F., tutorele lui A.B. vă solicită o consultanță cu privire la posibilitatea anulării contractului. Ce soluție veți alege?
A.E.F., în calitate de persoană indreptatita, poate cere anularea contractului pentru lipsa discernământului lui A.B. în momentul încheierii contractului de vânzare, lipsa discernământului fiind prezumată ca efect al punerii, ulterior, sub interdicție judecătorească;
B.E.F., în calitate de tert, poate cere anularea contractului pentru leziune, întrucât cumpărătorul a profitat de lipsa de discernământ a vanzatorului și a cumpărat imobilul la un pret mai mic cu 1/3 din valoarea reală a bunului vândut;
C.E.F., în calitate de reprezentant legal al lui A.B., poate cere anularea dacă, la momentul când a fost încheiat contractul, cauzele punerii sub interdicție existau și erau îndeobște cunoscute.
Maria are 17 ani și locuiește cu mama ei după divorțul părinților. Într-una din vizitele făcute tatălui, întrucât acesta a refuzat să-i dea o sumă mare de bani pentru o excursie în străinătate, a sustras din sertarul biroului un ceas de aur foarte valoros (pregătit pentru a fi dăruit tinerei sale soții). A doua zi, cu ajutorul prietenei sale mai mari cu doi ani, care i-a și „împrumutat” datele de pe cartea de identitate la momentul încheierii contractului de vânzare, a vândut ceasul numitului T.S. cu suma de 3.000 de euro. Întrucât tatăl a descoperit sustragerea ceasului, Maria a încercat să-l determine pe T.S. să-i restituie ceasul, dar acesta a refuzat. Maria a fost nevoită să introducă acțiune în justiție. Ce acțiune îi sugerati Mariei să promoveze?
A.anularea contractului de vânzare pentru lipsă de capacitate de exercițiu;
B.nulitatea absolută pentru vânzarea lucrului altuia;
C.anularea contractului pentru vicierea consimțământului prin dol.