Înlăturarea executării și a consecințelor condamnării (Drept penal): grile date la examen
31 de grile oficiale de la Barou, INM și INPPA au verificat înlăturarea executării și a consecințelor condamnării. Mai jos sunt toate, de la cea mai recentă, fiecare cu baremul oficial și subiectul din care provine.
Barou
18 grile
INM
10 grile
INPPA
3 grile
Grilele date la examen31 de grile
Barou septembrie 2026 (avocați definitivi) · grila 69
A.executării pedepsei se calculează în raport de partea din pedeapsa negrațiată, în ipoteza intervenției grațierii parțiale antecondamnatorii și necondiționate;
B.răspunderii penale curge în toate ipotezele de la data consumării infracțiunii în cazul infracțiunilor de obicei;
C.răspunderii penale, în cazul infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, curge de la data la care minorul devine major.
X a fost condamnat prin Sentința penală nr. 5/03.01.2022 a Judecătoriei A la pedeapsa închisorii de un an, a cărei executare este suspendată sub supraveghere, termenul de supraveghere fiind de 2 ani. Sentința a rămas definitivă în data de 24.01.2022 prin neapelare. X nu a mai comis nicio altă infracțiune anterior sau ulterior condamnării. În această situație, termenul de reabilitare de drept curge:
A.de la data împlinirii termenului de supraveghere;
B.de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare;
A.Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanța, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu;
B.în caz de grațiere totală sau de grațiere a restului de pedeapsă, termenul curge întotdeauna de la data actului de grațiere, indiferent de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
C.are ca efect, între altele, încetarea obligației de a executa măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
A.are loc dacă persoana condamnată la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu mai săvârșește o altă infracțiune în decurs de 4 ani;
B.este condiționată de plata obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare;
C.nu produce efecte asupra măsurii confiscării speciale.
Reabilitarea de drept nu poate interveni dacă o persoană a executat o pedeapsă cu închisoarea:
A.din care a fost liberată condiționat și s-a împlinit termenul de supraveghere de doi ani al liberării condiționate precum și termenul de reabilitare de drept;
B.dacă pentru aceeași faptă s-a luat și măsura de siguranță a confiscării extinse;
C.care a înlocuit o pedeapsă de 200 zile-amendă ca urmare a neplății cu rea-credință a acestei amenzi.
Potrivit dispozițiilor Codului penal, grațierea în cazul persoanei fizice:
A.nu are efecte asupra pedepselor complementare, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere;
B.are efecte asupra drepturilor persoanei vătămate;
C.nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere, în afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de grațiere.
A.nu operează în cazul unei condamnări la pedeapsa închisorii pe lângă care s-a aplicat și pedeapsa complementară a degradării militare;
B.intervine la împlinirea unui termen de 5 ani de la momentul hotărârii definitive prin care s-a stabilit o pedeapsă de un an închisoare și s-a dispus amânarea aplicării acesteia, iar amânarea nu a fost ulterior revocată sau anulată;
C.nu poate opera în cazul unei pedepse care a făcut obiectul unei grațieri antecondamnatorii, totale și necondiționate.
A.pentru cei condamnați la pedeapsa amenzii, termenul de reabilitare curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod;
B.cererea de reabilitare judecătorească nu poate fi niciodată admisă dacă cel condamnat nu și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, nici măcar atunci când partea civilă a renunțat la despăgubiri;
C.reabilitarea de drept are efecte asupra măsurilor de siguranță.
A.pentru cei condamnați la pedeapsa amenzii, termenul de reabilitare curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod;
B.cererea de reabilitare judecătorească nu poate fi niciodată admisă dacă cel condamnat nu și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, nici măcar atunci când partea civilă a renunțat la despăgubiri;
C.reabilitarea de drept are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care condamnatul a fost scos în urma condamnării.
A.poate fi solicitată pe cale judecătorească dacă a trecut un termen cuprins între 4 și 10 ani, calculat de la data comiterii infracțiunii;
B.are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani calculați potrivit legii condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune;
C.poate interveni pe cale judecătorească în cazul condamnatului decedat până la împlinirea termenului de reabilitare dacă instanța, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.
În cazul condamnării unei persoane la pedeapsa închisorii:
A.reabilitarea poate fi solicitată pe cale judecătorească dacă a trecut un termen cuprins între 4 și 10 ani, calculat de la data comiterii infracțiunii;
B.reabilitatea intervine de drept în cazul în care pedeapsa aplicată a fost de un an, dacă, în decurs de 3 ani calculați potrivit legii, condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune;
C.pentru condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare, nu poate interveni reabilitarea pe cale judecătorească în nicio situație.
Inculpatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă comisă cu intenție la pedeapsa de un an închisoare. Ulterior, dar înainte de a avea loc reabilitarea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, timp de o săptămână, în fiecare noapte, inculpatul a sustras diverse bunuri din locuința aceleiași persoane. În cauză:
A.sunt incidente dispozițiile privind recidiva;
B.sunt incidente dispozițiile privind unitatea infracțiunii continuate;
C.sunt incidente dispozițiile privind concursul de infracțiuni.
Termenele de prescripție a executării pedepsei încep să curgă:
A.de la data pronunțării hotărârii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă inițial instanța a aplicat persoanei o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere și în urma conduitei acesteia s- a impus revocarea;
B.de la data pronunțării hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, dacă, fiind dispusă inițial pedeapsa amenzii, condamnatul nu a plătit-o cu rea credință;
C.de la data rămânerii definitive a hotărârii de revocare a liberării condiționate, dacă instanța a dispus inițial liberarea condiționată, dar în urma conduitei condamnatului, s-a impus revocarea.
Reabilitarea în cazul condamnării la pedeapsa amenzii are loc:
A.de drept, la împlinirea a 3 ani de la data când amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod;
B.de drept, la împlinirea a 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
C.de drept, la împlinirea a 3 ani de la data săvârșirii faptei, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.
În cazul în care s-a dispus condamnarea pentru un concurs de infracțiuni la o pedeapsă privativă de libertate:
A.Termenul de reabilitare va curge de la data liberării condiționate și se va determina în funcție de pedeapsa rezultantă;
B.Termenul de reabilitare va curge de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei rezultante și se va determina în funcție de pedeapsa rezultantă;
C.Termenul de reabilitare va curge de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei rezultante și se va determina în funcție de pedeapsa cea mai grea aplicată oricăreia dintre infracțiunile concurente.
A.poate interveni și în cazul unei pedepse principale pe lângă care s-a luat măsura de siguranță a confiscării extinse;
B.intervine, în cazul unei pedepse de un an și 6 luni închisoare pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, la 2 ani de la împlinirea termenului de supraveghere al amânării;
C.poate opera și în cazul unei condamnări la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pedeapsă care a fost însă grațiată necondiționat cu jumătate, prin efectul unei legi de grațiere.