Infracțiuni contra justiției și autorității (Drept penal): grile date la examen
123 de grile oficiale de la Barou, INM și INPPA au verificat infracțiuni contra justiției și autorității. Mai jos sunt cele mai recente 120, din 2015–2026, fiecare cu baremul oficial și subiectul din care provine.
Barou
78 de grile
INM
34 de grile
INPPA
11 grile
Grilele date la examen120 de grile
Barou septembrie 2026 (avocați stagiari) · grila 68
A.nu poate avea ca subiect activ participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă cu privire la aceștia;
B.se poate reține și dacă martorul nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat;
A.tăinuitorul trebuie, întotdeauna, să cunoască natura faptei penale din care provine bunul;
B.se pedepsește tăinuirea săvârșită de X, membru de familie al victimei faptei din care provine bunul, dar care nu este și membru de familie al autorului respectivei fapte;
C.pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi egală cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.
X, polițist judiciar, efectuând cercetări într-un dosar penal, cu ocazia audierii, a adresat amenințări cu acte de violență asupra unui martor căruia îi lua declarații, pentru că acesta își lua mult timp de gândire înainte de a răspunde la întrebări. În această situație, X:
A.nu va răspunde pentru infracțiunea de supunere la rele tratamente;
B.va răspunde pentru infracțiunea de cercetare abuzivă;
C.va răspunde pentru infracțiunea de purtare abuzivă, chiar dacă amenințările nu au fost urmate de acte de violență.
A.autorul nu se pedepsește dacă este membru de familie al inculpatului;
B.se va reține varianta agravată dacă martorul are calitatea de avocat;
C.tentativa nu este posibilă în modalitatea în care martorul nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.
Furtul mașinii soției unui polițist, în scop de răzbunare pentru o amendă aplicată de polițist:
A.nu conduce la reținerea unui concurs de infracțiuni;
B.întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj în variantă agravată, raportată la infracțiunea de furt;
C.întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj judiciar raportată la infracțiunea de furt, dacă polițistul era organ de cercetare penală.
X a ocupat în întregime o suprafață de teren agricol care se afla în posesia lui Y de 15 ani, cu privire la care se pronunțase o sentință de către instanța civilă prin care terenul fusese câștigat de Y în primă instanță, hotărârea nefiind executorie și fiind atacată cu apel de X. Primul termen pentru judecata în apel nu fusese încă stabilit de instanță. Pentru a ocupa terenul, X a scos țărușii de lemn care delimitau terenul și a montat un gard de sârmă pe întreg perimetrul acestuia. În această situație, X:
A.va răspunde pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești;
B.nu va răspunde pentru infracțiunea de violare de domiciliu;
C.va răspunde pentru infracțiunea de tulburare de posesie.
X a fost oprit în trafic de doi polițiști angajați ai Poliției Rutiere, pe motiv că nu purta centura de siguranță. Nervos pentru faptul că a fost oprit doar pentru această abatere, X i-a amenințat că îi va bate imediat ce vor termina programul, ceea ce a și făcut. În această situație:
A.obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la autoritatea de stat;
B.nu se poate aplica pedeapsa amenzii;
C.fapta lui X de a-i amenința pe polițiști nu s-ar fi pedepsit dacă nu ar fi fost urmată de violențe.
X, rector al unei universități de stat, a aflat că Y, conferențiar în cadrul aceleiași instituții, primește sume de bani de la studenți pentru a-i promova la examene. Invocând prietenia de lungă durată dintre ei și dorind să evite afectarea imaginii universității, X a hotărât să nu sesizeze organele de urmărire penală și i-a aplicat lui Y doar o sancțiune administrativă. În această situație, X va răspunde:
A.pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțare;
B.în calitate de complice la săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
C.pentru săvârșirea infracțiunii de omisiunea sesizării.
Purtarea unei uniforme de polițist conduce la reținerea infracțiunii de:
A.uzurpare de calități oficiale în variantă agravată dacă o persoană îmbrăcată astfel, deși nu avea calitatea de polițist, dirijează circulația într-o intersecție din centrul municipiului Craiova;
B.înșelăciune în variantă agravată, în formă consumată, dacă X, care purta ilegal uniforma, îi pretinde lui Y o sumă de bani promițându-i acestuia că va interveni pe lângă procurorul care instrumenta dosarul în care Y avea calitatea de suspect, pentru ca procurorul să emită o ordonanță de clasare a cauzei;
C.tâlhărie calificată dacă autorul, polițist aflat în timpul serviciului, comite fapta la prânz în timp ce se afla într- un supermarket pentru a-și cumpăra o sticlă cu apă.
Dacă X află de la Y că acesta din urmă a comis o faptă prevăzută de legea penală:
A.se va reține infracțiunea de nedenunțare dacă fapta despre care a luat cunoștință X este una de viol în varianta tip, comis asupra unei victime majore, iar X nu încunoștințează de îndată autoritățile;
B.infracțiunea de favorizarea făptuitorului poate fi reținută în concurs cu cea de mărturie mincinoasă în sarcina lui X dacă acesta îl ascunde pe Y pentru a-l ajuta să nu fie găsit de poliție, iar ulterior, fiind audiat ca martor după ce a decis să nu se prevaleze de privilegiul împotriva autoincriminării, deși acest drept îi fusese adus la cunoștință, face afirmații mincinoase despre fapta comisă de Y;
C.infracțiunea comisă de X în cazul în care nu încunoștiințează de îndată organele de urmărire penală nu se pedepsește dacă acesta este funcționar public, iar fapta despre care ia cunoștință avea legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile și fusese comisă de colegul său Y, care este și membru de familie cu X.
Încercarea de a determina o persoană să dea o declarație mincinoasă în calitate de martor într-un proces penal, dacă se realizează prin oferirea unei sume de bani refuzată de martor, conduce la reținerea:
A.infracțiunii de influențarea declarațiilor;
B.infracțiunii de șantaj în variantă agravată;
C.instigării la infracțiunea de mărturie mincinoasă în variantă agravată, dacă martorul este investigator sub acoperire.
Dacă paznicul unei închisori primește o sumă de bani de la un deținut, pentru a-i permite acestuia să evadeze, iar deținutul evadează în noaptea următoare ca urmare a ajutorului dat de paznic, în sarcina:
A.penitenciarului, persoană juridică care este singura din România cu atribuții în executarea pedepselor privative de libertate, se va angaja răspunderea penală pentru infracțiunea de neglijență în serviciu;
B.deținutului se va reține infracțiunea de evadare în variantă agravată dacă acesta se afla în executarea pedepsei cu detențiunea pe viață;
C.paznicului se vor reține două infracțiuni în concurs.
Fapta lui A de a-și asmuți câinele Pitbull asupra victimei B, cu consecința decesului acesteia, ca urmare a multiplelor plăgi mușcate:
A.atrage răspunderea penală a lui A și pentru infracțiunea de nedenunțare, dacă ulterior nu merge la poliție pentru a denunța fapta pe care a comis-o;
B.întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj judiciar dacă B fusese avocatul lui A într-un proces pe care acesta îl pierduse, iar A comite fapta pentru a se răzbuna pe acesta;
Numitul A află că persoana B a sustras în mod repetat prin efracție din diferite locuri bunuri constând în materiale de construcții. Ulterior, A îl contactează pe B și se oferă ca, în cazul în care B va mai sustrage materiale de construcții în același mod, să le cumpere la un preț convenabil. B este de acord și, pe parcursul mai multor luni îi remite contra cost mai multe materiale sustrase ulterior înțelegerii intervenite între cei doi. În această situație, A:
A.răspunde pentru infracțiunea de tăinuire;
B.nu răspunde pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului;
C.răspunde pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat.
Numitul X, martor într-un proces penal cu privire la comiterea unei infracțiuni de furt, face afirmații mincinoase cu privire la faptul că, la data furtului, inculpatul se afla de fapt împreună cu el în altă localitate. Cele relatate de X nu au fost reținute de instanță, deoarece nu se coroborau cu celelalte probe administrate. Fapta lui X reprezintă:
A.mărturie mincinoasă în varianta tip;
B.mărturie mincinoasă în concurs cu favorizarea făptuitorului, deoarece X urmărește sustragerea inculpatului de la răspundere penală;
C.o infracțiune consumată, chiar dacă nu a produs efecte cu privire la soluția pronunțată.
X, cercetat cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de viol, este nemulțumit de modul în care polițistul Y consemnează declarația pe care o dă în calitate de inculpat, motiv pentru care X îl lovește pe Y de mai multe ori cu pumnul în timpul audierii. În urma loviturilor, Y suferă leziuni care necesită pentru vindecare 20 de zile de îngrijiri medicale. În această situație:
A.X va răspunde pentru săvârșirea unei infracțiuni de ultraj judiciar;
B.X va răspunde pentru săvârșirea unei infracțiuni de ultraj;
Inculpatul X, major, a sustras împreună cu Y, minor în vârstă de 13 ani, o oaie de la persoana vătămată V. Cei doi au dus oaia acasă la Y unde a fost descoperită a doua zi de Z, tatăl lui Y. Auzind că poliția face verificări și temându-se ca fiul său să nu aibă probleme și să fie identificat, Z a luat oaia și a ascuns-o la o cunoștință din satul vecin, rugând-o să țină animalul sub pretextul că trebuie să repare țarcul. În această situație:
A.Z comite infracțiunea de favorizare a făptuitorului;
B.infracțiunea comisă de Z nu se pedepsește;
C.față de X nu se poate reține circumstanța agravantă a comiterii faptei de un major împreună cu un minor, deoarece minorul nu răspunde penal.
Fapta unui polițist, având calitatea de organ de cercetare penală, de a amenința un inculpat într-o cauză pe care o avea în lucru, cu deschiderea unui nou dosar penal, pentru a-l determina să dea declarații mincinoase:
A.nu poate atrage răspunderea penală pentru infracțiunea de șantaj;
B.poate atrage răspunderea penală pentru infracțiunea de purtare abuzivă;
C.poate atrage răspunderea penală pentru infracțiunea de cercetare abuzivă.
Dacă X dă o declarație mincinoasă în calitate de martor într-un dosar penal, acesta:
A.nu răspunde penal dacă era soțul inculpatei din acea cauză, întrucât beneficiază de dreptul de a nu da declarații în calitate de martor, drept care îi fusese adus la cunoștință de organele judiciare;
B.nu se pedepsește dacă își retrage mărturia mincinoasă, iar retragerea a intervenit înainte de reținerea suspectului din respectiva cauză penală, împotriva căruia X dăduse declarația mincinoasă;
C.răspunde pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă în variantă agravată dacă declarația este dată în legătură cu o infracțiune de omor, pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.
X se deplasează la Serviciul cazier judiciar din cadrul Secției de poliție de care aparținea, solicitând angajatei Y, ofițer de poliție în cadrul acestui serviciu, să îi elibereze un certificat de cazier judiciar, ce îi era necesar la angajare. Y îi explică lui X că nu i se poate elibera certificatul solicitat, întrucât cartea de identitate este expirată iar, potrivit legii, aceasta trebuie să fie în termenul de valabilitate. Supărat din cauza acestui refuz, X se interesează și identifică în parcarea instituției autoturismul proprietatea lui Y și, pentru a se răzbuna pe aceasta, folosind o cheie metalică, execută o serie de zgârieturi pe toate cele patru portiere ale mașinii. În această situație:
A.X comite infracțiunea de ultraj;
B.X comite infracțiunea de distrugere calificată;
C.împăcarea dintre X și Y nu înlătură răspunderea penală.
În timp ce își plimba câinele pe stradă, X este martorul unei încăierări între mai multe persoane, în timpul căreia vede cum Y este înjunghiat în zona inimii de mai multe ori cu un cuțit de unul dintre participanții la încăierare. Fiindu-i frică că ar putea fi văzut și urmărit de către agresori, X se îndepărtează de locul săvârșirii faptei fără să înștiințeze autoritățile cu privire la cele văzute. În această situație, X va răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de:
La data de 10.01.2024 X a fost surprins în flagrant în timp ce sustrăgea bunuri în parcarea din spatele unui bloc, reținut și condus la secția de Poliție nr. 4 din localitatea A. Acolo, înainte de efectuarea oricăror formalități, întrucât avea o atitudine recalcitrantă și a refuzat să coopereze cu agenții de poliție aflați de serviciu, X a fost condus într-unul dintre birouri și lovit de Y și Z, agenți de poliție, până și-a pierdut cunoștința. Apoi Y l-a ridicat și l-a așezat pe scaun și i-a cerut să păstreze tăcerea și să nu dea nicio declarație, pentru că altfel urmează să mai fie bătut. Ulterior, X a fost condus în camera de triere, unde a rămas pentru continuarea cercetărilor. În acest caz:
A.Z poate răspunde pentru o infracțiune de cercetare abuzivă;
B.Z nu poate răspunde pentru o infracțiune de purtare abuzivă;
C.nu se poate reține un concurs de infracțiuni pentru niciunul dintre cei doi agenți de poliție.
A.sub semnătură privată constituie întotdeauna infracțiune;
B.oficial care se află în păstrarea unui notar public conduce la reținerea infracțiunii de distrugere în variantă agravată;
C.în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, conduce la reținerea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri.
Spre deosebire de infracțiunea de nedenunțare, infracțiunea de omisiunea sesizării:
A.are un subiect activ calificat (special);
B.nu poate fi comisă și din culpă;
C.nu se pedepsește dacă, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea faptei a cărei sesizare a fost omisă, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta.
A.nu poate intra niciodată în concurs cu infracțiunea de mărturie mincinoasă comisă de aceeași persoană;
B.se poate reține în concurs cu o infracțiune de înlesnirea evadării;
C.se reține atunci când o persoană i-a promis autorului, înainte de săvârșirea faptei de către acesta, că îl va ajuta în scopul sustragerii de la răspundere penală, iar ulterior își ține promisiunea.
În cazul infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, autorul nu se pedepsește dacă:
A.își retrage plângerea prealabilă prin care sesizase în mod nereal o infracțiune de lovire, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care a formulat plângerea;
B.declară în fața organelor judiciare că plângerea cu privire la o infracțiune de furt este nereală, imediat după ce a formulat și înregistrat plângerea, realizând consecințele faptei sale;
C.a formulat un denunț împotriva lui X, o cunoștință, cu privire la furtul autovehiculului vecinului său, confundându-l pe X cu cel pe care l-a văzut luând autovehiculul, întrucât aceștia semănau foarte bine.
Poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă în varianta tip:
A.participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă;
B.mituitorul care a denunțat fapta de dare de mită înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta și care este audiat în cauză;
X nu plătește timp de 6 luni pensia de întreținere stabilită printr-o hotărâre judecătorească în favoarea fiicei sale minore Z, fiind nemulțumit că fosta sa soție s-a recăsătorit. În cazul prezentat:
A.X va răspunde pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești;
B.fapta nu va fi pedepsită dacă X își îndeplinește obligațiile înainte de terminarea urmăririi penale;
C.dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, X își îndeplinește obligațiile, instanța va dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.
B.nu poate fi reținută atunci când se săvârșește o infracțiune de distrugere a bunurilor unui avocat, în scop de intimidare a acestuia, în legătură cu exercitarea profesiei;
C.va fi reținută în cazul săvârșirii unei infracțiuni de amenințare împotriva unui grefier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
A.se poate reține și în situația în care făptuitorul dă un ajutor unei persoane, anterior comiterii de către aceasta a unei fapte prevăzute de legea penală în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală;
B.săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește;
C.se pedepsește cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă de autorul care este ajutat.
X a mers la secția de poliție unde lucrează Y, polițist, și, în timp ce acesta din urmă se afla în timpul programului de muncă, inițiază o discuție în contradictoriu cu el despre un teren pe care Y l-ar fi ocupat în mod nelegal. Enervat, X i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul lui Y. Ca urmare a loviturilor astfel primite, Y a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale. În această situație:
A.X va răspunde pentru infracțiunea de ultraj;
B.împăcarea nu va înlătura răspunderea penală;
C.X nu va răspunde pentru infracțiunea de ultraj, întrucât lovirea nu are legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale lui X.
Inculpatul X, în calitate de procuror de caz, a construit un scenariu mincinos, respectiv a consemnat declarații nereale, sub pseudonim, ale numiților B, C, D, E, F, scenariu de natură să dovedească existența unor infracțiuni și să aibă drept consecință acuzarea pe nedrept a lui Y de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, despre care X avea cunoștință că este nevinovat, dar pe care dorea să se răzbune pentru un conflict particular. X a realizat acest lucru prin constrângere psihică, prin promisiuni și prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârșită asupra numiților B, C, D, E, F, determinându-i pe aceștia să dea declarații mincinoase în dosarul respectiv. În această situație, X va putea fi condamnat, printre altele, pentru:
A.o singură infracțiune de influențarea declarațiilor;
B.o infracțiune de cercetare abuzivă;
C.o infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare în modalitatea producerii sau ticluirii de probe nereale.
X, nemulțumit de faptul că avocatul său nu i-a efectuat o apărare corespunzătoare în cadrul procesului penal în care a avut calitatea de inculpat, la ieșirea din sediul instanței, l-a așteptat pe acesta, i-a dat un pumn în față, moment în care avocatul, aflat pe scări, s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de treptele scărilor. Deși a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale de urgență, avocatul a decedat. Fapta lui X constituie infracțiunea de:
A.este tipică fapta persoanei care luând cunoștință de săvârșirea de către tatăl său a unei infracțiuni de ucidere din culpă, ca urmare a producerii unui accident de circulație, nu înștiințează de îndată autoritățile;
B.se va reține atunci când funcționarul public omite să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită de către colegul de birou;
C.nu se va reține în sarcina persoanei care, luând cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni de viol asupra unei victime minore, nu înștiințează de îndată autoritățile.
B.se va reține în sarcina autorului unei fapte penale, față de care s-a dispus internarea medicală într-o instituție sanitară, cu pază, iar acesta reușește să fugă prin tăierea grilajelor ferestrei;
A.doar dacă întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe se exercită față de suspect;
B.și când întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe se exercită față de persoana vătămată;
C.și când întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe se exercită asupra unei persoane trimise în judecată, în scopul obținerii unei declarații.
Infracțiunea de înlesnire a evadării este mai gravă dacă:
A.fapta este comisă prin inducerea în eroare a unei persoane care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reținut sau deținut;
B.este înlesnită evadarea unei persoane reținute sau arestate pentru o infracțiune sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsă;
C.dacă a fost înlesnită evadarea a două sau mai multor persoane în aceeași împrejurare.
Y a furat un telefon mobil dintr-un magazin care comercializa telefoane și accesorii. A doua zi, Y i- a spus fratelui său, X, despre furt, iar acesta i-a spus că are nevoie de telefon și că îi va da 500 de lei cu titlu de preț. Dacă Y a fost de acord, X primind telefonul, iar Y prețul:
A.infracțiunea astfel comisă de X nu se pedepsește;
B.fapta lui X nu constituie infracțiune;
C.X nu răspunde pentru complicitate la infracțiunea de furt.
X a fost solicitat de către agentul de poliție Y, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să participe în calitate de martor asistent la încheierea unui proces-verbal de contravenție. Întrucât X a refuzat, Y l-a îmbrâncit pentru a se conforma solicitării, context în care X a adresat organului de poliție Y amenințări cu moartea. Fapta lui X:
A.nu este săvârșită în stare de necesitate;
B.constituie infracțiunea de ultraj și infracțiunea de amenințare, în concurs;
Persoana care dobândește un bun cunoscând că acesta a fost furat și promite autorului infracțiunii de furt că va tăinui și alte bunuri, în cazul în care acesta va mai comite alte furturi în viitor, iar astfel de furturi sunt ulterior comise de autor, va putea răspunde:
A.doar pentru complicitate la infracțiunea de furt;
B.doar pentru infracțiunea de tăinuire;
C.atât pentru complicitatea la infracțiunea de furt, cât și pentru infracțiunea de tăinuire.
Infracțiunea de uzurpare de calități oficiale se va reține:
A.în concurs real cu infracțiunea de înșelăciune în variantă agravată dacă autorul, pretinzând că este funcționar la Primărie, îi solicită unei persoane suma de 500 de lei pentru a nu o amenda pentru încălcarea autorizației de construire a unei case;
B.în variantă agravată dacă un funcționar public continuă să exercite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii;
C.în variantă agravată în cazul în care X, șomer, de plictiseală, îmbracă o uniformă de polițist de la Brigada Rutieră și dirijează circulația într-o intersecție din oraș.
A.nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre persoana vătămată și autorul unei tentative la infracțiunea de omor;
B.se va reține infracțiunea și dacă B îi oferă o sumă de bani lui C, pârât într-o cauză civilă în care fratele lui B era reclamant, pentru ca C să nu prezinte probe, chiar dacă acesta refuză respectiva sumă și nu dă curs rugăminții lui B;
C.infracțiunea se va reține în concurs cu cea de hărțuire, dacă autorul, pentru a determina victima să dea declarații mincinoase într-o cauză penală, o urmărește în mod repetat, fără drept sau interes legitim, cauzându-i astfel o stare de temere.
Dacă X, inculpat într-un dosar penal, îl amenință cu moartea pe procurorul de ședință în timp ce acesta punea concluzii de condamnare la o pedeapsă cu executare:
A.X răspunde pentru infracțiunea de ultraj;
B.X răspunde pentru infracțiunea de ultraj judiciar;
C.X nu răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor.
Dacă X, inculpat într-un dosar penal, îl amenință cu moartea pe avocatul persoanei vătămate în timp ce acesta punea concluzii prin care solicita condamnarea inculptatului la o pedeapsă cu executare:
A.X răspunde pentru infracțiunea de ultraj;
B.X răspunde pentru infracțiunea de ultraj judiciar;
C.X nu răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor.
La data de 1.07.2021, fiind audiat ca martor în cauza penală în care vecinul său avea calitatea de inculpat pentru uciderea soției sale, X a declarat în mod mincinos că vecinul fusese plecat din localitate împreună cu el în ziua în care a fost omorâtă soția. În această situație:
A.X va putea fi condamnat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă;
B.X va putea fi condamnat pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului;
C.vecinul va putea fi condamnat pentru infracțiunea de influențarea declarațiilor dacă l-a rugat pe X să declare în mod mincinos că au fost plecați împreună din localitate.
X, inculpat într-o cauză penală, l-a așteptat după terminarea programului pe procurorul care instrumenta cauza în care avea această calitate și, din răzbunare pentru cum se purtase cu el când fusese audiat, a încercat să-l ucidă prin împușcare. Dacă procurorul a fost salvat ca urmare a intervenției medicilor, în sarcina lui X:
A.se va reține tentativă la infracțiunea de ultraj judiciar;
B.se va reține infracțiunea de ultraj judiciar în formă consumată raportată la tentativă la omor;
C.se va reține tentativă la infracțiunea de omor, fără a fi incident art. 279 C.pen., întrucât procurorul nu se afla în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu la momentul comiterii faptei.
A.se va reține în concurs formal cu infracțiunea de abuz în serviciu dacă obligația de sesizare este o atribuție de serviciu prevăzută de lege în cazul subiectului activ;
B.nu poate fi comisă în forma tentativei;
C.presupune în mod obligatoriu luarea la cunoștință de către autor a comiterii unei infracțiuni de serviciu.
Potrivit Codului penal, producerea unei pagube este necesară pentru a se putea reține infracțiunea de:
A.distrugere, în varianta constând în distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparține în tot sau în parte altei persoane și servește la dovedirea unui drept de natură patrimonială;
B.furt în scop de folosință, în varianta folosirii unui terminal de comunicații racordat fără drept la o rețea;
C.tăinuire, în modalitatea înlesnirii valorificării unui bun.
A.fapta prevăzută de legea penală despre care ia cunoștință făptuitorul, care dă naștere obligației de înștiințare a autorităților, nu poate fi agresiunea sexuală;
B.pentru a fi incidentă cauza de nepedepsire determinată de existența calității de membru de familie, această calitate a autorului se apreciază în raport de cel care a comis fapta prevăzută de legea penală despre care autorul a luat cunoștință, iar nu în raport de victima acestei fapte;
C.nu poate fi subiect activ complicele la o infracțiune de ucidere la cererea victimei, în cazul în care nu înștiințează autoritățile despre respectiva infracțiune.
A.poate avea ca subiect pasiv secundar un polițist local;
B.poate fi comisă prin lovirea fiului unui jandarm, dacă fapta este comisă în scop de răzbunare pe respectivul jandarm, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia;
Fiind audiat într-o cauză penală privindu-l pe inculpatul A care a provocat un accident de circulație, martorul B, care se aflase în mașină cu A, a făcut declarații contrare realității arătând că autoturismul în care se aflau staționa în momentul producerii accidentului. Acest fapt a fost dezmințit de martorii C și D, precum și de înregistrarea video a camerei montate pe un stâlp din intersecție. B nu a întreprins și alte acțiuni concrete de ajutorare a lui A. Fapta comisă de B:
A.constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă;
B.constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului;
C.nu se va reține în concurs cu infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.
X obține un telefon mobil în urma unei infracțiuni de înșelăciune a cărei victimă este Y. În această situație:
A.în sarcina lui Z nu se poate reține infracțiunea de tăinuire dacă a fost instigator la înșelăciunea comisă de X, iar apoi primește bunul cadou de la acesta;
B.dacă soția lui X îl ajută pe acesta să vândă telefonul mobil, aceasta nu poate fi pedepsită pentru infracțiunea de tăinuire;
C.Y va răspunde pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare dacă formulează plângere penală împotriva lui X, indicând în mod corect ceea ce s-a întâmplat, dar menționând în mod eronat încadrarea juridică în infracțiunea de furt, întrucât nu avea cunoștințe de specialitate.
Dacă X lovește cu intenție o persoană, se poate reține infracțiunea de ultraj dacă persoana lovită este:
A.un polițist local aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, aspecte cunoscute de X;
B.fiul unui jandarm, fapta fiind comisă de X în scop de răzbunare pe respectivul jandarm, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia;
C.soția sa, de profesie avocat, fapta fiind comisă în timp ce se aflau în vacanță, pe fondul unei neînțelegeri privitoare la locul unde urmau să ia masa de prânz.
Fiind audiat într-o cauză penală privindu-l pe inculpatul A care a provocat un accident de circulație, martorul B, care se aflase în mașină cu A, a făcut declarații contrare realității arătând că autoturismul în care se aflau staționa în momentul producerii accidentului. Acest fapt a fost dezmințit de martorii C și D, precum și de înregistrarea video a camerei montate pe un stâlp din intersecție. B nu a întreprins și alte acțiuni concrete de ajutorare a lui A. Fapta comisă de B:
A.constituie infracțiunea de mărturie mincinoasă;
B.constituie infracțiunea de favorizare a făptuitorului;
C.nu se va reține în concurs cu infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.
X a obținut un telefon mobil în urma unei infracțiuni de înșelăciune a cărei victimă este Y. În această situație:
A.în sarcina lui Z nu se poate reține infracțiunea de tăinuire dacă a fost instigator la înșelăciunea comisă de X, iar apoi primește bunul cadou de la acesta;
B.dacă soția lui X îl ajută pe acesta să vândă telefonul mobil, aceasta nu poate fi pedepsită pentru infracțiunea de tăinuire;
C.Y va răspunde pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare dacă formulează plângere penală împotriva lui X, indicând în mod corect ceea ce s-a întâmplat, dar menționând în mod eronat încadrarea juridică în infracțiunea de furt, întrucât nu avea cunoștințe de specialitate.
X a dat o declarație în calitate de martor într-un proces în care Y era acuzat că, la data de 1.10.2019, și-a ucis șeful la locul lor de muncă din București. În declarația sa, X a afirmat că în ziua respectivă s-a aflat împreună cu Y într-o deplasare de serviciu în altă localitate, deși în realitate nu fusese în acel loc. Dacă Y a fost condamnat totuși pentru infracțiunea de omor, fără ca instanța să-și fundamenteze soluția pe declarația lui X, în sarcina lui X:
A.se poate reține infracțiunea de favorizarea făptuitorului;
B.se poate reține infracțiunea de mărturie mincinoasă;
În cazul infracțiunii de ultraj (art. 257 C.pen.):
A.amenințarea ca modalitate a elementului material în varianta tip trebuie săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă;
B.fapta se poate comite și prin lovire îndreptată asupra unui membru de familie al funcționarului public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public;
C.polițistul sau jandarmul nu poate fi subiect pasiv secundar.
În cazul infracțiunii de favorizarea făptuitorului:
A.situația premisă constă în mod obligatoriu în comiterea unei infracțiuni de către o altă persoană;
B.pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autorul faptei ce constituie situație premisă;
C.favorizarea săvârșită de un membru de familie reprezintă o cauză de reducere a pedepsei.
X îi spune fiului unui judecător că îl va împușca dacă tatăl lui nu pronunță o soluție de achitare în dosarul în care X era judecat pentru o infracțiune de abuz de încredere. În sarcina lui X:
A.se va reține infracțiunea de ultraj judiciar;
B.nu se poate reține infracțiunea de ultraj judiciar, întrucât amenințarea nu este directă;
La data de 2.03.2020, un bijutier a cumpărat de la un prieten mai multe bijuterii de aur, știind că acesta le furase dintr-un magazin. La data de 15.03.2020, bijutierul a topit produsele respective și a creat alte bijuterii, iar la 20.03.2020 a vândut aceste din urmă bijuterii unor persoane care nu cunoșteau proveniența lor. În această situație:
A.în sarcina bijutierului se va reține o singură infracțiune de tăinuire;
B.în sarcina bijutierului se vor reține trei infracțiuni de tăinuire;
C.în sarcina autorului furtului nu se va reține instigare la infracțiunea de tăinuire.
Infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare:
A.săvârșită în modalitatea ticluirii sau producerii de probe nereale în scopul de a dovedi existența infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, poate fi reținută în sarcina procurorului care efectuează urmărirea penală în cauză;
B.se va reține în variantă agravată, dacă legea prevede pentru infracțiunea la care se referă sesizarea, pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detențiunea pe viață;
C.poate fi pedepsită chiar dacă față de persoana la care se referă sesizarea nu s-a dispus o măsură preventivă sau punerea în mișcare a acțiunii penale.
În cazul în care, cu prilejul întocmirii unui raport de expertiză judiciară, expertul inserează în cuprinsul acestuia aspecte care nu corespund adevărului, cu scopul de a determina achitarea inculpatului, la rugămintea acestuia din urmă:
A.în sarcina expertului se va reține infracțiunea de mărturie mincinoasă;
B.în sarcina inculpatului se va reține infracțiunea de influențare a declarațiilor;
C.în sarcina expertului se va reține infracțiunea de favorizarea făptuitorului în concurs cu infracțiunea de fals intelectual.
Numitul A, inspector fiscal, aflat în control la societatea X, având ca asociat unic și administrator pe B, fost coleg de școală, a constatat existența unor facturi false pentru achiziții de bunuri și servicii care nu s-au livrat, respectiv prestat, în realitate. La rugămințile lui B, numitul A nu anunță organul de urmărire penală cu privire la cele constatate. Fapta lui A:
Poate constitui infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare:
A.formularea de către o persoană fizică, îndreptățită la întreținere ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive de stabilire a obligației și cuantumului pensiei de întreținere, a unei plângeri penale împotriva fostului soț pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, cu scopul de a-l determina pe acesta să achite lunar o sumă de bani într-un cuantum sporit față de cel stabilit prin hotărârea menționată;
B.denunțul formulat de către creditorul persoană fizică cu privire la deținerea de droguri de mare risc de către un debitor rău-platnic în situația în care, în prealabil, în torpedoul autoturismului persoanei denunțate denunțătorul a introdus un flacon din plastic conținând heroină;
C.formularea de către promitentul-cumpărător al unui autoturism a unei plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de către promitentul-vânzător care a dispărut cu avansul din preț achitat și nici nu se prezintă să îi predea mașina la data convenită în antecontract.
A.se poate reține în concurs cu infracțiunea de omor calificat săvârșit în scopul sustragerii pe altul de la tragerea la răspundere penală;
B.se poate comite cu intenție depășită;
C.nu se poate reține niciodată în concurs cu o altă infracțiune de favorizare a făptuitorului, atunci când X favorizează în repetate rânduri aceeași persoană.
Inculpatul AB a fost trimis în judecată reținându-se că în cursul lunii mai 2016, în calitate de expert desemnat de instanța de judecată să efectueze o expertiză de evaluare a prețului de circulație a unui imobil, a întocmit un raport de expertiză conținând date nereale, în scopul favorizării reclamantului, raport depus la dosarul cauzei. Instanța civilă nu a ținut cont la soluționarea cauzei de acest raport datorită faptului că a fost încuviințată o nouă expertiză, efectuată de un alt expert. Față de această stare de fapt inculpatul va răspunde:
A.pentru savârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă;
B.pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fals intelectual și uz de fals, aflate în concurs;
C.pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri sub semnatură privată și uz de fals, aflate în concurs.
Inculpatul AB a fost trimis în judecată reținându-se că a sustras un portmoneu din buzunarul de la spate al persoanei vătămate MN, pe care l-a ascuns rapid sub haine. A fost însă observat de polițistul RF aflat in uniforma de serviciu, care l-a somat să se oprească și să-i arate ce a ascuns sub haine. Inculpatul însă l-a lovit cu pumnul în față și a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de polițist. Față de această stare de fapt, inculpatul AB va răspunde:
A.pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și ultraj, aflate în concurs;
B.pentru săvarșirea infracțiunilor de furt calificat si ultraj, aflate în concurs;
C.pentru săvarșirea infracțiunilor de tâlhărie și ultraj, aflate în concurs.
Inculpatul AB a fost trimis în judecată reținându-se că fiind arestat preventiv în altă cauză a formulat un autodenunț în care afirmă că el este autorul furtului dintr-o bijuterie, știind că acesta a fost săvârșit în realitate de numitul PP care îi era rudă. Ulterior a fost audiat în calitate de suspect de către organele de poliție, ocazie cu care a recunoscut furtul bijuteriilor și a descris fapta. Datorită unor neconcordanțe evidente, organele de poliție și-au dat seama că inculpatul nu declară adevărul. Față de această stare de fapt, inculpatul va răspunde pentru:
A.fals în declarații și favorizarea infractorului, aflate în concurs;
B.favorizarea infractorului și inducerea în eroare a organelor judiciare, aflate în concurs;
Spre deosebire de infracțiunea de ultraj, cea de ultraj judiciar:
A.poate avea ca subiect pasiv un polițist sau jandarm, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu;
B.absoarbe infracțiunea de loviri sau alte violențe comisă împotriva victimei aflate în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții;
C.poate fi comisă împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
A.poate fi comisă de către participanții la infracțiunea principală;
B.se poate reține în sarcina persoanei care sesizează organele de urmărire penală afirmând că este autorul unei infracțiuni, pe care nu o comisese, cunoscând cine este adevăratul autor;
C.nu se pedepsește atunci când favorizatorul are calitatea de soț sau rudă apropiată cu unul dintre coautorii infracțiunii principale.
În speță, inculpatul a pătruns în locuința persoanei vătămate, de unde a sustras diferite bunuri, dar, fiind surprins de organele de poliție, acesta a încercat să-și asigure scăparea lovind doi polițiști. Prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie și două infracțiuni de ultraj. Împotriva soluției sus-menționate, inculpatul a declarat apel, susținând că s-a reținut greșit săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, întrucât prin acțiunea de sustragere a fost vizat un singur patrimoniu, dar și parchetul a declarat apel, întrucât încadrarea juridică nu este completă. Decizia corectă a instanței de apel va fi:
A.Admite ambele apeluri, schimbă încadrarea juridică a faptelor în infracțiunile de: tâlhărie calificată (art. 234 alin. 1 lit f C.p. – prin violare de domiciliu), două infracțiuni de ultraj (art. 257 alin. 1 și 4 C.p.), toate în concurs, și-l condamnă pe inculpat;
B.Respinge ambele apeluri și menține sentința apelată;
C.Admite doar apelul inculpatului și schimbă încadrarea juridică a faptelor în infracțiunile de: tâlhărie (art. 233 C.p.), două infracțiuni de ultraj (art. 257 alin. 1 și 4 C.p.), toate în concurs, și-l condamnă pe inculpat.
În sarcina inculpatului B.G. s-a reținut că a adresat o scrisoare primului ministru în care a arătat mai multe fapte comise de numitul C.G., care, dacă ar fi fost adevărate, ar fi intrat sub incidența prevederilor art. 297 C.p. (abuz în serviciu). În acest memoriu, inculpatul a prezentat date generale despre activitatea unui funcționar public, dintre care unele au o tentă penală, și a solicitat în mod expres ca problematica invocată să fie verificată, indicând și numele unei persoane care deținea probe cu privire la faptele sesizate. În această situație:
A.fapta constituie infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 alin. 1 C.p.) și autorul va răspunde penal pentru ea;
B.fapta nu constituie infracțiune;
C.fapta este prevăzută de legea penală (inducerea în eroare a organelor judiciare, art. 268, alin. 1 C.p.), dar nu este săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.
Inculpatul A.B. a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (art. 234 alin. 1 C.p.), constatându-se că mai avea un rest neexecutat de 1.073 de zile de închisoare dintr-o pedeapsă anterioară. A.B. evadează din starea de arest preventiv și săvârșește o infracțiune de furt, fiind prins apoi la scurt timp. Presupunând că A.B. va fi găsit, în faza de judecată, vinovat atât pentru tâlhărie, cât și pentru evadare și furt, pedeapsa ce-i va putea fi aplicată va fi:
A.Pedeapsa pentru infracțiunile concurente de tâlhărie, evadare și furt, ale căror limite speciale de pedeapsă au fost majorate cu jumătate, care se adaugă la restul neexecutat de 1.073 zile de închisoare;
B.Pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiunile concurente de tâlhărie, evadare și furt, care se adaugă la restul neexecutat de 1.073 zile de închisoare;
C.Pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiunile concurente de tâlhărie și furt, care se adaugă la restul neexecutat de 1.073 zile de închisoare din pedeapsa anterioară și apoi se adaugă pedeapsa pentru evadare.
Fapta expertului desemnat într-o cauză penală care a întocmit o expertiză criminalistică grafoscopică în conținutul căreia a inserat date și informații nereale, reprezintă:
A.infracțiunea de fals intelectual;
B.infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
Fapta procurorului de a amenința persoana care are calitatea de suspect cu întocmirea unui nou dosar penal, pentru o faptă necomisă de aceasta, pentru a o determina să dea o declarație de recunoaștere reprezintă:
X a pătruns noaptea într-un depozit de materiale de construcții cu intenția de a sustrage 3 cutii de faianță pentru a-și renova bucătăria. După ce a pătruns în interior a realizat că i-ar fi utile și alte materiale de construcție (nisip, ciment, adeziv, etc.), dar și-a dat seama că dacă le-ar sustrage și pe acestea nu ar avea unde să le depoziteze. De aceea l-a sunat pe prietenul său P, i-a spus în ce situație se află și l-a întrebat dacă ar fi de acord ca materialele sustrase să fie depozitate la el, pentru că altfel nu ar avea rost să le sustragă. P a fost de acord să depoziteze bunurile în garajul său până ce X va avea nevoie de ele. După ce a descărcat bunurile sustrase în garaj, X a fost prins de poliție. In cauză:
A.nu se va putea reține infracțiunea de tăinuire în sarcina lui P;
B.în sarcina lui X se va reține infracțiunea de furt calificat în concurs cu instigare la infracțiunea de tăinuire;
C.se va putea reține infracțiunea de favorizarea făptuitorului în sarcina lui P, dar nu se va putea reține instigare la favorizarea făptuitorului în sarcina lui X.
A.are un subiect activ necircumstanțiat (general);
B.poate fi comisă doar de către o persoană care a luat cunoștință de o faptă prevăzută de legea penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane;
C.poate avea ca formă de vinovăție intenția sau culpa.
X, Y și Z au avut o dispută verbală cu A. Peste două zile X și Y înarmați cu bâte l-au urmărit pe A timp de două ore, fiind înțeleși să îi aplice acestuia o corecție fizică pentru insultele proferate. X l-a prins pe A, l-a imobilizat, în timp ce Y i-a aplicat mai multe lovituri puternice cu bâta în zona toracelui, lăsându-l în stare de inconștiență. Cei doi au plecat de la locul faptei și s-au întâlnit întâmplător cu Z, căruia i-au povestit cele întâmplate. Z s-a deplasat pentru a verifica gravitatea loviturilor. L-a găsit pe A în stare de inconștiență și pentru că a constatat că acesta avea bunuri asupra sa (ceas, telefon, portofel) și le-a însușit, iar seara, când s-a întâlnit cu X și Y le-a împărțit cu aceștia. Pentru însănătoșire X a necesitat 40 zile de îngrijiri medicale. În acest caz:
A.în sarcina lui Y se va reține infracțiunea de tăinuire;
B.în sarcina lui Z se va reține infracțiunea de tâlhărie;
C.în cazul lui X, Y și Z se va reține circumstanța agravantă a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.
Cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare , L.R.- în calitate de fiu al lui L.N. - a ascuns în buzunarele hainei sale bijuteriile care au fuseseră sustrase de către L.N. de la o vecină. Fapta numitului L.R. constituie:
A.infracțiunea de tăinuire;
B.complicitate la infracțiunea de furt;
C.infracțiunea de favorizarea făptuitorului, însă făptuitorul nu se pedepsește fiind rudă cu L.N.
Expertul desemnat într-o cauză penală care întocmește un raport de expertiză criminalistică grafoscopică, raport de expertiză ce conține date și informații nereale, savarseste:
A.infracțiunea de fals intelectual;
B.infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
B.acțiunea ilicită poate consta și în continuarea urmăririi penale in personam, știind că persoana față de care s-a început urmărirea penală este nevinovată;
C.sub aspectul laturii subiective, există cerința ca fapta să fie săvârșită cu un anumit scop.
X, care s-a prezentat în fața procurorului, afirmând, în mod nereal, că este Y, persoană citată în calitate de martor în cauza instrumentată de procuror, și a fost audiat în această calitate comite o infracțiune de fals privind identitatea:
A.dacă a prezentat actul de identitate al lui Y;
B.și o infracțiune de mărturie mincinoasă;
C.și o infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare.