Drept procesual civil

Judecata și excepțiile procesuale (Drept procesual civil): grile date la examen

59 de grile oficiale de la Barou, INM și INPPA au verificat judecata și excepțiile procesuale. Mai jos sunt toate, de la cea mai recentă, fiecare cu baremul oficial și subiectul din care provine.

Barou
38 de grile
INM
19 grile
INPPA
2 grile

Grilele date la examen59 de grile

Barou septembrie 2026 (avocați stagiari) · grila 47

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 47

Președintele completului de judecată:

  1. A.va putea desemna pe un asistent judiciar sau pe un magistrat-asistent să redacteze hotărârea, numai dacă aceștia intră în compunerea completului de judecată care a soluționat cauza respectivă;
  2. B.va fixa, prin încheiere interlocutorie, primul termen de judecată, în termen de 3 zile de la depunerea întâmpinării sau, după caz, la expirarea termenului de depunere a întâmpinării, dacă pârâtul nu a depus întâmpinare;
  3. C.va chema la ordine pe avocatul uneia dintre părți, dacă acesta tulbură liniștea ședinței, iar dacă din cauza atitudinii avocatului continuarea dezbaterilor nu mai este cu putință, procesul se va suspenda, aplicându-se avocatului amendă judiciară.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesualeCererea de chemare în judecată și etapa scrisăHotărârea judecătorească

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2026 (avocați stagiari) · grila 51

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 51

Dacă excepția procesuală invocată:

  1. A.este neîntemeiată, instanța o va respinge printr-o hotărâre supusă, în toate cazurile, numai apelului și va continua judecata;
  2. B.este întemeiată, instanța o va admite, pronunțând o încheiere interlocutorie, atunci când decide amânarea judecății;
  3. C.este admisă și instanța rămâne în continuare învestită, se va pronunța o încheiere care se poate ataca separat, în toate cazurile.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2026 (avocați definitivi) · grila 51

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 51

Societatea AA SRL introduce, în contradictoriu cu BB, o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată, pentru o sumă de bani reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza unui contract. Pentru termenul de judecată din data de 06.04.2026, pârâtul BB depune o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, în care arată că avocatul său CC are, în ziua respectivă, stabilit termen de judecată la o altă instanță, dintr-un alt județ. Instanța respinge cererea de amânare și, prin hotărârea pronunțată la aceeași dată, admite cererea formulată de Societatea AA SRL. Împotriva aceste hotărâri, pârâtul BB formulează o cerere în anulare, prin care invocă faptul că nu i-a fost respectat dreptul la apărare și că, chiar dacă instanța a respins cererea de amânare, avea obligația de a amâna pronunțarea, chiar dacă BB nu solicitase expres această amânare. Totodată, BB solicită suspendarea executării hotărârii împotriva căreia a formulat cererea în anulare până la soluționarea acesteia. În această situație:

  1. A.cererea în anulare va fi soluționată de către instanța care a pronunțat ordonanța de plată, în complet format din doi judecători;
  2. B.instanța competentă să soluționeze cererea în anulare va stabili o cauțiune, pe care o va pune în vedere lui BB, pentru soluționarea cererii de suspendare a executării;
  3. C.instanța competentă va admite cererea în anulare, deoarece, în cazul respingerii cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare, instanța are obligația să amâne, din oficiu, pronunțarea.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, B

Instituții:Procedurile specialeJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2026 (avocați definitivi) · grila 54

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 54

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Sinaia, reclamantul AA, domiciliat în Ploiești, în contradictoriu cu pârâta BB, domiciliată în Iași, a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților. Prin întâmpinare, pârâta BB a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sinaia, arătând că, deși soții au avut ultima locuință comună în Sinaia, s-au despărțit în fapt de peste un an și fiecare s-a mutat în alt oraș. Înainte de primul termen de judecată, reclamantul AA a decedat și fiica sa, unica moștenitoare, a depus o cerere de continuare a acțiunii de divorț. În acest caz:

  1. A.Judecătoria Sinaia va analiza, cu prioritate, admisibilitatea în principiu a cererii de continuare a acțiunii de divorț de către moștenitoarea reclamantului decedat AA;
  2. B.Judecătoria Sinaia va analiza cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta BB;
  3. C.Judecătoria Iași este competentă să soluționeze cauza.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B, C

Instituții:Procedurile specialeCompetența instanțelorJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2026 (avocați definitivi) · grila 56

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 56

În ceea ce privește ședința de judecată, este adevărat că:

  1. A.ascultarea minorilor se face, în toate cazurile, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a unui părinte sau a tutorelui;
  2. B.dacă, în vederea păstrării solemnității ședinței de judecată, este necesară înlăturarea din sală a avocatului uneia dintre părți, acesta va fi chemat în sală înainte de închiderea dezbaterilor, punându-i-se în vedere actele esențiale efectuate în lipsa sa;
  3. C.ca regulă generală, lipsa părților nu împiedică judecata, dacă acestea erau legal citate sau aveau termen în cunoștință și cel puțin una dintre ele a solicitat judecata în lipsă, în condițiile legii.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou aprilie 2026 (avocați stagiari) · grila 56

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 56

Reclamantul poate să își modifice cererea de chemare în judecată și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii:

  1. A.numai până la primul termen de judecată, chiar dacă procedura de citare nu este legal îndeplinită;
  2. B.până la închiderea dezbaterilor, în primă instanță, în cazul în care există acordul expres sau tacit al tuturor părților;
  3. C.numai până la primul termen la care acesta este legal citat.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Cererea de chemare în judecată și etapa scrisăJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou aprilie 2026 (avocați stagiari) · grila 60

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 60

Pârâtul AA a primit citația pentru primul termen de judecată într-un litigiu cu asociația de proprietari cu mai puțin de cinci zile înainte de termen. Având în vedere că în cauză sunt aplicabile normele de procedură de drept comun:

  1. A.AA poate invoca la primul termen de judecată neregulata sa citare și poate solicita amânarea judecății, caz în care instanța va acorda, în mod obligatoriu, un nou termen;
  2. B.instanța poate invoca, din oficiu, neregulata citare a lui AA numai la primul termen de judecată și numai dacă acesta nu este prezent, personal sau prin mandatar;
  3. C.dacă AA se prezintă la termen, prin reprezentant convențional, cauza nu se va mai amâna, chiar dacă pârâtul AA solicită expres aceasta.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, B

Instituții:Actele de procedură, citarea și termeneleJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2025 (admitere la INM) · grila 28

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 28

Excepția privind lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale:

  1. A.dacă este admisă, va avea drept consecință anularea actelor de procedură săvârșite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale;
  2. B.nu poate fi invocată de instanță din oficiu;
  3. C.nu poate fi invocată direct în apel.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Acțiunea civilă și condițiile de exercitareJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2025 (avocați stagiari) · grila 57

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 57

Instanța de judecată poate să revină motivat asupra:

  1. A.încheierii prin care a fost respinsă excepția de litispendență, însă numai dacă părțile sunt de acord;
  2. B.măsurii suspendării facultative a judecății, în cazul în care aceasta a fost dispusă deoarece dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, dacă partea care a cerut suspendarea nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluționarea acestuia;
  3. C.încheierii prin care a fost estimată durata necesară pentru cercetarea procesului, fiind necesară punerea în discuția părții a reconsiderării acestei durate.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B, C

Instituții:Judecata și excepțiile procesualeHotărârea judecătoreascăSuspendarea și perimarea

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2025 (avocați definitivi) · grila 52

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 52

Excepția conexității:

  1. A.este o excepție de procedură, cu efect dilatoriu, asupra căreia instanța se va pronunța prin încheiere;
  2. B.poate fi invocată în orice stare a pricinii în fața instanței ulterior sesizate;
  3. C.poate fi unită cu fondul.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou aprilie 2025 (avocați stagiari) · grila 49

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 49

Nu va fi respinsă ca tardivă:

  1. A.excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantului înaintea primei instanțe, invocată pentru prima oară în apel;
  2. B.excepția de necompetență teritorială de ordine privată invocată la primul termen de judecată, în fața primei instanțe, dacă întâmpinarea, a cărei formulare era obligatorie, nu a fost depusă la dosarul cauzei;
  3. C.excepția lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe, invocată pentru prima oară în apel.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesualeAcțiunea civilă și condițiile de exercitareCompetența instanțelorParticipanții și intervenția terților

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou aprilie 2025 (avocați definitivi) · grila 55

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 55

Într-o cauză înregistrată pe rolul Judecătoriei X, la ultimul termen de judecată, după ce au fost administrate probele încuviințate, anterior deschiderii dezbaterilor, instanța de fond pune în discuția părților excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei-societate cu răspundere limitată. În acest caz:

  1. A.instanța nu a procedat legal, întrucât excepția nu a fost invocată de părți până la acest moment procesual;
  2. B.instanța a procedat legal, întrucât este o excepție absolută care poate fi invocată și în această stare a procesului;
  3. C.pentru soluționarea excepției, instanța va putea acorda un termen scurt pentru a solicita înscrisuri doveditoare de la oficiul registrului comerțului cu privire la starea societății pârâte.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B, C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM octombrie 2024 (admitere la INM) · grila 35

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 35

Excepția de litispendență:

  1. A.poate fi invocată numai în fața primei instanțe;
  2. B.poate fi invocată de procuror atunci când participă la judecata cauzei;
  3. C.când instanțele sunt de grad diferit, excepția se invocă înaintea instanței ulterior sesizată.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM octombrie 2024 (admitere la INM) · grila 36

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 36

Amânarea judecății pentru lipsă de apărare:

  1. A.poate fi dispusă, numai o singură dată, la cererea părții interesate, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei;
  2. B.când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, poate admite solicitarea părții de amânare a pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, numai dacă apreciază că este necesară depunerea de concluzii scrise;
  3. C.poate fi dispusă, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM octombrie 2024 (admitere la INM) · grila 37

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 37

La primul termen de judecată:

  1. A.instanța va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, exclusiv în raport de împrejurările cauzei, chiar dacă părțile nu au fost legal citate, nefiind necesară ascultarea acestora;
  2. B.la primul termen la care părțile sunt legal citate reclamantul poate modifica cererea de chemare în judecată, acesta fiind termenul limită până la care se poate formula o cerere adițională;
  3. C.dacă părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesualeCererea de chemare în judecată și etapa scrisăCompetența instanțelor

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM octombrie 2024 (admitere la INM) · grila 38

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 38

Constituie excepții de procedură:

  1. A.excepția de tardivitate și excepția de perimare;
  2. B.excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată;
  3. C.excepția de litispendență și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2024 (avocați stagiari) · grila 42

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 42

Excepția litispendenței:

  1. A.asemenea excepției conexității, poate fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanței ulterior sesizate;
  2. B.când instanțele sunt de același grad, se invocă înaintea instanței sesizate ulterior, iar dacă se admite, dosarul va fi trimis, de îndată, primei instanțe învestite;
  3. C.se soluționează prin încheiere, care poate fi atacată separat, cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2024 (avocați stagiari) · grila 54

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 54

Instanța de apel:

  1. A.poate invoca din oficiu, ca motiv de apel de ordine publică, necompetența materială, chiar dacă aceasta nu a fost invocată, pe cale de excepție, în fața primei instanțe;
  2. B.poate invoca, din oficiu, perimarea cererii de chemare în judecată, intervenită în fața primei instanțe, chiar dacă excepția perimării nu a fost ridicată în fața primei instanțe;
  3. C.va dispune suspendarea judecății, dacă constată că pe rolul unei instanțe de recurs se află un litigiu având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, până la soluționarea respectivului recurs.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:ApelulCompetența instanțelorSuspendarea și perimareaJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou aprilie 2024 (avocați definitivi) · grila 45

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 45

Reclamantul AA cheamă în judecată pârâtul BB pentru rezilierea contractului de locațiune încheiat cu 3 ani în urmă. Pârâtul BB formulează și depune la dosar atât întâmpinare, cât și cerere reconvențională, însoțite de înscrisuri doveditoare. Reclamantul AA, prin întâmpinarea la cererea reconvențională, invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii reconvenționale. În acest caz:

  1. A.se va admite excepția, dacă lipsurile privind dovada calității de reprezentant nu se acoperă în termenul de judecată acordat de instanță în acest sens și se va anula cererea reconvențională;
  2. B.excepția lipsei dovezii calității de reprezentant nu se va uni cu fondul;
  3. C.fiind o excepție ce are un caracter absolut, această excepție poate fi invocată pentru prima dată direct în calea de atac.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, B

Instituții:Participanții și intervenția terțilorJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

examen de absolvire INPPA noiembrie 2023 · grila 27

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 27

La ultimul termen de judecată în fața primei instanțe, după administrarea probelor încuviințate și înainte de a acorda cuvântul părților pentru a-și susține concluziile asupra fondului cauzei, instanța invocă din oficiu și pune în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului. În acest caz:

  1. A.instanța nu putea invoca din oficiu și pune în discuția părților excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, această excepție putând fi invocată numai de către reclamant;
  2. B.instanța era îndrituită să invoce din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și să o pună în discuția părților, chiar și în această etapă a procesului;
  3. C.excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului este o excepție relativă și peremptorie.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Acțiunea civilă și condițiile de exercitareJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2023 (admitere la INM) · grila 35

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 35

Poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice stare a procesului în fața instanțelor de fond:

  1. A.excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, indiferent de obiectul procesului în care a fost invocată;
  2. B.excepția conexității;
  3. C.excepția litispendenței.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2023 (admitere la INM) · grila 40

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 40

În ceea ce privește judecata procesului:

  1. A.aceasta are loc la sediul instanței, dacă prin lege nu se dispune altfel;
  2. B.în cazurile în care cercetarea procesului în ședință publică ar aduce atingere vieții private a părților, instanța, numai la cererea acestora, poate dispune ca cercetarea procesului să se desfășoare în întregime fără prezența publicului;
  3. C.reprezentantul Ministerului Public, în toate cazurile, va vorbi cel din urmă.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou aprilie 2023 (avocați stagiari) · grila 43

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 43

Cererea reclamantului de transformare a acțiunii formulate pe cale de ordonanță președințială într- o cerere de drept comun:

  1. A.trebuie făcută, sub sancțiunea decăderii, până la terminarea cercetării procesului, la primă instanță;
  2. B.dacă este făcută după primul termen de judecată, instanța de judecată o va soluționa numai dacă există acordul expres sau tacit al pârâtului;
  3. C.poate fi formulată până la închiderea dezbaterilor la prima instanță.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Procedurile specialeJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou aprilie 2023 (avocați stagiari) · grila 44

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 44

Excepția litispendenței:

  1. A.nu poate fi invocată de instanță din oficiu;
  2. B.poate fi invocată în orice stare a procesului în fața instanțelor de fond;
  3. C.se soluționează de către instanța ulterior sesizată, prin încheiere care poate fi atacată separat cu apel.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou aprilie 2023 (avocați definitivi) · grila 60

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 60

Reclamantul AA introduce o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul BB. La primul termen de judecată se prezintă personal atât reclamantul AA care a fost legal citat, cât și pârâtul BB, deși acesta nu primise citația pentru acest termen. În acest caz:

  1. A.având în vedere că procedura de citare cu pârâtul BB nu s-a realizat, instanța va amâna judecata și va dispune efectuarea citării pentru pârâtul BB, indiferent de poziția părților cu privire la lipsa citării;
  2. B.procesul se va amâna la cererea pârâtului BB;
  3. C.procesul nu se va amâna dacă nu există o cerere de amânare din partea părții interesate.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B, C

Instituții:Actele de procedură, citarea și termeneleJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2022 (avocați stagiari) · grila 47

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 47

Conexitatea, spre deosebire de litispendență:

  1. A.nu implică identitate de părți, obiect și cauză;
  2. B.este posibilă și atunci când cererile se află pe rolul unor instanțe diferite;
  3. C.nu exclude disjungerea și judecarea separată a proceselor conexate.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2022 (avocați definitivi) · grila 49

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 49

Instanța poate invoca din oficiu:

  1. A.excepția necompetenței teritoriale de ordine privată;
  2. B.excepția lipsei capacității procesuale de folosință;
  3. C.excepția de nulitate a raportului de expertiză atunci când expertiza a necesitat o lucrare la fața locului și părțile nu au fost citate de expert potrivit legii.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2022 (avocați definitivi) · grila 51

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 51

Cererea de conexare a pricinilor:

  1. A.nu poate fi, în niciun caz, admisă, în cazul în care dosarele a căror reunire se solicită, se află pe rolul unor instanțe de grad diferit;
  2. B.poate fi formulată de una dintre părți, până la terminarea cercetării procesului înaintea instanței care a fost prima sesizată;
  3. C.se poate formula în cazul proceselor în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2022 (avocați definitivi) · grila 60

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 60

Litispendența:

  1. A.se invocă în fața primei instanțe sesizate, când instanțele sunt de același grad;
  2. B.spre deosebire de conexitate, poate fi invocată și dacă una din pricini se află pe rolul primei instanțe, iar cealaltă în apel;
  3. C.nu poate fi invocată de instanță din oficiu.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM octombrie 2021 (admitere la INM) · grila 50

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 50

În materia excepțiilor procesuale:

  1. A.excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, numai cu acordul expres al părților;
  2. B.pârâtul este obligat, sub sancțiunea decăderii, să invoce excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului prin întâmpinare, iar, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la primul termen de judecată la care acesta este legal citat;
  3. C.încheierea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită poate fi atacată numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2021 (avocați definitivi) · grila 49

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 49

Excepția conexității:

  1. A.poate fi invocată și din oficiu cel mai târziu, la primul termen de judecată înaintea instanței ulterior sesizate;
  2. B.se soluționează prin încheiere care poate fi atacată separat;
  3. C.în caz de admitere are ca efect trimiterea dosarului în care s-a invocat instanței mai întâi învestite, în toate cazurile.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2020 (avocați stagiari) · grila 41

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 41

Excepția conexității:

  1. A.poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu, în orice stare a procesului, înaintea instanței ulterior sesizate;
  2. B.va fi soluționată prin încheiere care nu este supusă nici unei căi de atac;
  3. C.poate fi admisă dacă pricinile ce urmează a fi conexate sunt între aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au o strânsă legătură, pricini ce se află în curs de judecată, în primă instanță, chiar dacă una dintre cereri este judecată de tribunal, iar cealaltă de judecătorie.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2020 (avocați stagiari) · grila 43

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 43

Spre deosebire de excepția lipsei calității de reprezentant, excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului:

  1. A.poate fi invocată și direct în apel;
  2. B.se soluționează prin încheiere interlocutorie;
  3. C.are efect peremptoriu, dacă este admisă.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM noiembrie 2019 (admitere la INM) · grila 35

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 35

Este necesar acordul pârâtului cu privire la:

  1. A.proba cu martori propusă de reclamant, în termen și cu respectarea formelor prevăzute de lege, pentru dovedirea contractului de împrumut în valoare de 10.000 lei, încheiat cu pârâtul, chiar dacă reclamantul face dovada că a pierdut înscrisul constatator al contractului din pricina unui caz de forță majoră;
  2. B.renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestuia;
  3. C.modificarea cererii de chemare în judecată până la primul termen de judecată la care reclamantul este legal citat.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesualeActele de dispoziție ale părților

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM noiembrie 2019 (admitere la INM) · grila 41

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 41

Spre deosebire de litispendență, în caz de conexitate:

  1. A.excepția de conexitate poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu, numai în fața primei instanțe;
  2. B.excepția se invocă ȋn toate cazurile ȋnaintea instanței ulterior sesizate;
  3. C.nu se pot reuni dosare aflate la instanțe de grad diferit.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, B

Instituții:Competența instanțelorJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM noiembrie 2019 (admitere la INM) · grila 49

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 49

Amânarea judecății:

  1. A.nu intervine atunci când partea care a propus un martor s-a obligat să ȋl prezinte la proces, iar acesta nu a venit, fără a fi citat, instanța putând păși la judecata pricinii;
  2. B.este obligatorie atunci când instanta constată, la termen, că nu este semnată contestația la executare, iar contestatorul lipsește la acel termen, deși a fost legal citat;
  3. C.dacă nu provoacă dezbateri, poate fi dispusă de către un singur judecător la instanțele la care completul este compus din mai mulți judecători.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B, C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou august 2019 (avocați stagiari) · grila 45

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 45

Instanța de judecată, cu privire la excepțiile procesuale invocate, poate pronunța următoarele soluții:

  1. A.dacă excepția procesuală invocată este întemeiată, instanța o va admite, pronunțând în toate cazurile, o încheiere cu caracter interlocutoriu;
  2. B.dacă excepția procesuală invocată este neîntemeiată, instanța o va respinge printr-o încheiere interlocutorie;
  3. C.dacă excepția procesuală invocată este întemeiată, instanța o va admite, pronunțând o încheiere preparatorie atunci când constată perimată cererea de chemare în judecată.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou august 2019 (avocați stagiari) · grila 60

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 60

AA, în calitate de reclamant, introduce prin mandatar neavocat MM, în contradictoriu cu pârâtul BB, o cerere de chemare în judecată prin care solicită lăsarea în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat la adresa Y. La cerere nu se anexează și înscrisul doveditor al calității de mandatar neavocat a lui MM. După comunicarea cererii de chemare în judecată, pârâtul BB:

  1. A.este obligatoriu să invoce prin întâmpinare excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru a evita sancțiunea decăderii, excepția fiind de ordine privată;
  2. B.este în drept să invoce excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în tot cursul judecății în primă instanță, cât și direct în calea de atac;
  3. C.este în drept să invoce excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în tot cursul judecății în primă instanță.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesualeParticipanții și intervenția terților

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou martie 2019 (avocați stagiari) · grila 43

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 43

Pentru a putea dispune conexarea a două cauze, printre altele, este necesar ca:

  1. A.cele două cauze ce urmează a fi conexate să se afle în cursul judecății în primă instanță, pe rolul unor instanțe diferite sau pe rolul aceleiași instanțe;
  2. B.excepția de conexitate să se invoce cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea primei instanțe sesizate;
  3. C.părțile să invoce excepția de conexitate, instanța neputând-o invoca din oficiu.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2018 (admitere la INM) · grila 27

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 27

Constituie apărare procedurală:

  1. A.excepția de netimbrare a cererii reconvenționale, invocată de către reclamantul-pârât;
  2. B.cererea de chemare în garanție formulată de către pârât;
  3. C.compensația legală invocată de către pârât.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Acțiunea civilă și condițiile de exercitareJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2018 (admitere la INM) · grila 29

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 29

Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii reconvenționale formulate în primă instanță:

  1. A.poate fi invocată numai de către reclamantul-pârât;
  2. B.constituie o excepție de procedură;
  3. C.se va admite dacă lipsurile privind dovada calității de reprezentant nu se acoperă în termenul de judecată acordat de instanță în acest sens și se va anula cererea reconvențională.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B, C

Instituții:Participanții și intervenția terțilorJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou august 2018 (avocați definitivi) · grila 41

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 41

AB formulează o cerere de chemare în judecată a pârâtului CD la Judecătoria Sector 1 București. Cererea este respinsă ca neîntemeiată. Împotriva soluției reclamantul AB formulează apel, cauza primind termen de judecată la Tribunalul București, ca instanță de apel. Ulterior primului termen de judecată în instanța de apel, AB introduce, din nou, la Judecătoria Sector 1 București, aceeași cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului CD, cu aceeași cauză și același obiect ca prima cerere, cauză care primește termen de judecată. În acest caz:

  1. A.pârâtul CD nu poate invoca excepția de litispendență deoarece cele două cauze identice se află pe rolul unor instanțe de grad diferit;
  2. B.pârâtul CD va invoca excepția de litispendență în fața Tribunalului București, iar în caz de admitere a acestei excepții cauza de la Judecătoria Sector 1 București urmează a fi trimisă de îndată la Tribunalul București;
  3. C.Judecătoria Sector 1 București poate invoca din oficiu excepția de litispendență , iar dacă excepția se admite dosarul va fi trimis de îndată către Tribunalul București.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:ApelulJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2017 (admitere la INM) · grila 30

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 30

În materia excepțiilor procesuale:

  1. A.instanța se pronunță prin încheiere, cu excepția cazului în care respinge excepția de necompetență;
  2. B.excepția necompetenței materiale se soluționează cu prioritate față de excepția nelegalei citări, deoarece numai o instanță competentă poate verifica dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită;
  3. C.dacă instanța nu se poate pronunța de îndată asupra excepției invocate, va acorda un termen scurt în vederea soluționării acesteia.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2017 (admitere la INM) · grila 31

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 31

Președintele completului de judecată:

  1. A.nu poate să limiteze în timp cuvântul reclamantului, întrucât ar încălca principiile contradictorialității și oralității, dar îi poate atrage atenția să se limiteze la obiectul cauzei;
  2. B.la cererea părții interesate, pentru motive temeinice, poate schimba ordinea cauzelor de pe lista de ședință;
  3. C.va da cuvântul reprezentantului Ministerului Public după celelalte părți, în cazul în care acesta a pornit acțiunea.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2017 (admitere la INM) · grila 45

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 45

Conexarea mai multor procese civile aflate pe rolul unor instanțe de același grad:

  1. A.se va face, în toate cazurile, prin trimiterea dosarului la instanța mai întâi sesizată;
  2. B.este posibilă, în primă instanță, în cazul în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură;
  3. C.se va face prin trimiterea dosarului la instanța competentă exclusiv, dacă una dintre cereri este de competența exclusivă a acestei instanțe.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B, C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2017 (avocați stagiari) · grila 53

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 53

Poate fi invocată direct în apel:

  1. A.excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului din fața primei instanțe;
  2. B.excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții înaintea primei instanțe;
  3. C.excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, C

Instituții:ApelulJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM septembrie 2016 (admitere la INM) · grila 39

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 39

Conexarea mai multor procese se poate dispune, chiar dacă se înlătură aplicarea unor norme de:

  1. A.competență materială;
  2. B.competență generală;
  3. C.competență teritorială de ordine privată.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2016 (avocați stagiari) · grila 44

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 44

Spre deosebire de litispendență, în caz de conexitate :

  1. A.procesele reunite pot fi disjunse și judecate separat, dacă numai unul dintre ele este în stare de judecată;
  2. B.excepția de conexitate poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu, cel mai târziu la primul termen de judecată și numai înaintea instanței ulterior sesizate ;
  3. C.încheierea prin care s-a soluționat excepția poate fi atacată numai odată cu fondul ;
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, B

Instituții:Competența instanțelorJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2016 (avocați stagiari) · grila 45

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 45

In cazul în care se invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al celui care a acționat în numele reclamantului:

  1. A.instanța va acorda un termen scurt pentru prezentarea dovezii de reprezentare;
  2. B.fiind o excepție absolută, ea poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac, chiar dacă nu a fost invocată în fața primei instanțe;
  3. C.instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă dacă nu se face dovada calității de reprezentant, în condițiile legii.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Participanții și intervenția terțilorJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2016 (avocați stagiari) · grila 51

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 51

În cazul excepției procesuale:

  1. A.încheierea de respingere a excepției poate fi atacată numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel;
  2. B.aceasta este analizată înaintea apărărilor de fond, chiar dacă excepția procesuală a fost unită cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei;
  3. C.aceasta este analizată înaintea apărărilor de fond, numai dacă excepția procesuală a fost unită cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2016 (avocați definitivi) · grila 43

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 43

Pentru asigurarea unei bune judecăți, în primă instanță, este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură:

  1. A.la cererea părții sau de către instanța din oficiu, cel mai târziu până la primul termen de judecată;
  2. B.la cererea părții interesate, până la închiderea dezbaterilor;
  3. C.numai la cererea părților, în fața instanței ulterior sesizate.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2016 (avocați definitivi) · grila 53

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 53

La data de 1 octombrie 2012, persoana A l-a împrumutat pe unchiul său B cu suma de 1.000 de euro, cu scadența la 1 noiembrie 2012. La data de 3 noiembrie 2015, creditorul introduce o acțiune în justiție, prin care solicită restituirea sumei împrumutate. Instanța invocă din oficiu, la primul termen de judecată, excepția prescripției extinctive. Pârâtul învederează instanței că are cunoștință că acțiunea este prescrisă, dar solicită ca instanța să se pronunțe asupra fondului cauzei. Instanța admite excepția și respinge acțiunea ca prescrisă. Față de această soluție:

  1. A.reclamantul va putea ataca hotărârea, motivând că doar pârâtul este îndreptățit să invoce excepția prescripției extinctive;
  2. B.doar pârâtul are calitate procesuală și interes de a ataca hotărârea, motivat de admiterea excepției, deoarece doar el, nu și reclamantul sau instanța, este îndreptățit să invoce prescripția extinctivă;
  3. C.nu este admisibilă o cale de atac, deoarece raportat la situația de fapt enunțată, normele privind prescripția sunt de ordine publică și, atunci când constată incidența lor, instanța este obligată să facă aplicarea acestor norme imperative.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A

Instituții:Prescripția extinctivă și decădereaJudecata și excepțiile procesualeRegulile comune ale căilor de atac

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

examen de absolvire INPPA decembrie 2015 · grila 25

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 25

Reclamanta A.T. a chemat-o în judecată pe pârâta B.M., cu sediul în mun. Timișoara, solicitând pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei la desființarea construcției edificate pe terenul proprietatea lui A.T., situat în aceeași localitate, estimând valoarea lucrărilor realizate la suma de 300.000 lei. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la Judecătoria Timișoara. Pârâta la primul termen de judecată, la care a fost legal citată, a arătat că pe rolul Tribunalului Timiș există, în primă instanță, un dosar având ca obiect nulitatea contractului de vânzare încheiat de A.T. pentru terenul pe care s-a edificat construcția a cărei desființare s-a solicitat. Ca avocat al pârâtei B.M., veți putea invoca:

  1. A.excepția necompetentei materiale a instanței sesizate, deoarece Tribunalul Timiș, învestit cu litigiul având ca obiect fondul dreptului de proprietate asupra terenului, este competent să soluționeze și cererea de ordonanță presedintiala;
  2. B.excepția inadmisibilitatii cererii de ordonanță președințială, motivat de faptul că, în caz de admitere, măsura desființării construcției nu este vremelnică;
  3. C.suspendarea procesului până la soluționarea cererii de nulitate a contractului de vânzare.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, B

Instituții:Procedurile specialeJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM august 2015 (admitere la INM) · grila 42

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 42

Fac parte din categoria excepțiilor de fond, absolute și peremptorii:

  1. A.excepția prematurității, excepția inadmisibilității acțiunii în constatare atunci când este deschisă calea acțiunii în realizare, excepția conexității;
  2. B.excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes;
  3. C.excepția litispendenței, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu, excepția lipsei calității procesuale pasive.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

INM august 2015 (admitere la INM) · grila 43

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 43

După închiderea dezbaterilor în fond, atunci când s-a amânat pronunțarea hotărârii:

  1. A.părțile pot depune înscrisuri în dovedirea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat achitat ulterior închiderii dezbaterilor;
  2. B.în caz de admitere a unei cereri de strămutare înainte de pronunțarea hotărârii, părțile vor pune din nou concluzii în fața instanței la care s-a strămutat procesul, chiar dacă au fost păstrate toate actele îndeplinite înainte de strămutare;
  3. C.procesul se va repune pe rol dacă judecătorul care a luat parte la judecată a promovat la instanța superioară între data închiderii dezbaterilor și data pentru care s-a amânat pronunțarea, părțile fiind citate pentru a pune din nou concluzii în fața completului de judecată legal constituit.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesualeHotărârea judecătorească

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2015 (avocați stagiari) · grila 51

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 51

Litispendența și conexitatea se aseamănă prin aceea că:

  1. A.ambele sunt excepții de procedură, relative, dilatorii;
  2. B.asupra lor instanța se pronunță prin încheiere care poate fi atacată numai odată cu fondul;
  3. C.pot fi invocate pe cale de excepție numai în primă instanță.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): B

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2015 (avocați definitivi) · grila 46

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 46

În ceea ce privește excepția de litispendență:

  1. A.dacă instanțele sunt de același grad, aceasta se invocă înaintea primei instanțe sesizate;
  2. B.dacă instanțele sunt de grad diferit, aceasta se invocă înaintea instanței de grad superior;
  3. C.aceasta se va soluționa printr-o încheiere care poate fi atacată numai odată cu fondul.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2015 (avocați definitivi) · grila 50

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 50

După repunerea cauzei pe rol, suspendată pentru lipsa părților, în primă instanță, pârâtul PP invocă excepția perimării și excepția litispendenței. De la termenul la care s-a dispus suspendarea cauzei din vina părților până la data repunerii pe rol au trecut mai mult de 6 luni, fără ca termenul de perimare să fi fost întrerupt sau suspendat. În acest interval reclamantul RR a introdus o nouă cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului PP, având același obiect și aceeași cauză, cerere care a fost soluționată în primă instanță și se află în curs de judecată în apel. Instanța în fața căreia se invocă cele două excepții:

  1. A.va admite excepția de litispendență, iar dosarul va fi trimis instanței de apel;
  2. B.va constata perimarea, însă dosarul va fi trimis instanței de apel ca efect al litispendenței;
  3. C.va constata perimarea, pronunțând o hotărâre în acest sens, această excepție trebuind examinată cu prioritate față de excepția de litispendență.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): C

Instituții:Judecata și excepțiile procesualeSuspendarea și perimarea

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Barou septembrie 2015 (avocați definitivi) · grila 55

Drept procesual civil

Din subiectul complet, grila 55

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat:

  1. A.aceasta poate fi invocată de instanță din oficiu, în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs;
  2. B.aceasta nu poate fi invocată de parte direct înaintea instanței de recurs dacă partea nu a invocată la instanța de fond, fiindu-i respinsă;
  3. C.ca efect al admiterii acestei excepții, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai nefavorabilă decât cea din hotărârea atacată.
Vezi baremul oficial

Răspuns corect (barem oficial): A, C

Instituții:Hotărârea judecătoreascăJudecata și excepțiile procesuale

Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.

Toate subiectele: Barou, INM, INPPA și admitere Drept