Testamentul și liberalitățile (Drept civil): grile date la examen
64 de grile oficiale de la Barou, INM și INPPA au verificat testamentul și liberalitățile. Mai jos sunt toate, de la cea mai recentă, fiecare cu baremul oficial și subiectul din care provine.
Barou
46 de grile
INM
9 grile
INPPA
9 grile
Grilele date la examen64 de grile
Barou septembrie 2026 (avocați stagiari) · grila 23
A.încheiată între soți poate fi revocată oricând, dar nu mai târziu de 3 ani după încetarea căsătoriei;
B.poate antrena răspunderea donatorului pentru prejudiciul cauzat donatarului prin viciile bunului donat, pe care primul le-a cunoscut și nu le-a comunicat celui din urmă la încheierea contractului;
C.este nulă absolut când conține o clauză de denunțare unilaterală în favoarea donatorului.
În timpul vieții AB face o donație către VM (prieten vechi) căruia îi donează o mașină în valoare de 50 000 lei. Tot în timpul vieții AB întocmește cu FI (fiul mai mare) un contract de vânzare cumpărare cu rezerva uzufructului în beneficiul lui AB, cu privire la un imobil în valoare de 100 000 lei. La data decesului în patrimoniul său au rămas bunuri în valoare de 60 000 lei, iar moștenitori acceptanți au fost soția, FI-fiu și FL- fiică.
A.calcularea rezervei succesorale se va face doar prin raportare la valoarea bunurilor existente în patrimoniul lui AB la data deschiderii moștenirii;
B.pentru calculul rezervei succesorale va fi inclusă și valoarea pe care autoturismul donat o avea la data deschiderii moștenirii, însă prin raportare la starea autoturismului de la data donației;
C.în valoarea masei succesorale, în funcție de care se determină rezerva succesorală, va fi inclusă valoarea terenului vândut cu rezerva uzufructului.
A.nul absolut pentru lipsa formei autentice poate fi convertit într-o promisiune de donație;
B.poate fi revocat de donator dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat;
C.care impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor este valabil chiar în lipsa stabilirii în contractul de donație a valorii maxime a acestora.
Între A și B s-a încheiat un contract de donație prin care se prevede că bunul donat se întoarce în patrimoniul donatorului A, dacă B decedează înaintea lui A. În acest context:
A.se va considera că, indiferent de natura bunului, donația este revocată de plin drept, iar bunul este considerat tot de plin drept întors în patrimoniul donatorului, dacă B decedează înaintea lui A;
B.bunul se întoarce în patrimoniul lui A, chiar dacă B, decedând înaintea lui A, lasă doi copii moștenitori;
C.donația este valabilă și nu încalcă principiul irevocabilității donațiilor.
A transmite cu titlu gratuit lui B proprietatea asupra unui apartament. În cartea funciară a imobilului figura la data transmisiunii menționate o ipotecă, care garantează o obligație a lui A față de Banca V. Contractul impune lui B sarcina de a plăti obligația aparținând lui A, garantată cu ipoteca asupra apartamentului donat:
A.în cazul în care B nu plătește la scadență obligația, Banca V poate cere revocarea donației pentru neîndeplinirea sarcinii;
B.dacă Banca V își exercită ipoteca, B nu este îndreptățit să solicite rezoluțiunea donației în temeiul garanției contra evicțiunii;
C.dacă B nu execută obligația de plată către Banca V, revocarea contractului poate fi solicitată și de moștenitorii lui A după decesul acestuia.
Dacă decujus a făcut, în mod succesiv, câteva donații nepoților săi de frate, lăsând câteva legate (redactate concomitent) fraților săi, atunci soțul supraviețuitor și nepoții săi în linie dreaptă, pentru a-și reîntregi rezerva succesorală, au la dispoziție:
A.cu prioritate, reducțiunea, concomitentă și proporțională, a legatelor;
B.anularea tuturor liberalităților excesive;
C.în subsidiar față de reducțiunea legatelor, reducțiunea donațiilor, în mod succesiv și în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai recentă.
De pe urma defunctului X au rămas doi fii, Y și Z. În timpul vieții defunctului, Y a exercitat manopere dolosive asupra acestuia pentru a îl determina să îi lase, prin testament, două imobile. La o lună după decesul lui X, Y modifică conținutul testamentului acestuia, astfel încât din testament să reiasă că i-a fost lăsat și un al treilea imobil, despre care Y nu știa că aparținea defunctului la momentul exercitării dolului inițial. Raportat la această stare de fapt:
A.Z poate cere exclusiv anularea testamentului, Y păstrând calitatea de moștenitor legal;
B.Y trebuie să restituie lui Z chiriile pe care le-a perceput pentru imobilele respective după deschiderea succesiunii lui X;
C.Dacă Y a vândut unui terț de bună-credință unul dintre imobile în baza unui certificat de moștenitor emis de notarul public, contractul de vânzare înscris în cartea funciară va rămâne valabil și va fi menținut, dar, în acest ultim caz, numai în condițiile regulilor de carte funciară aplicabile.
X a întocmit un testament prin care a lăsat lui Y dreptul de proprietate asupra unei mașini, fără sarcini. O lună mai târziu, X donează dreptul de proprietate asupra mașinii, prin înscris sub semnătură privată, fără a institui sarcini, bunul fiind predat la aceeași dată. Raportat la această stare de fapt:
A.dacă contractul de donație este încheiat cu Y, atunci donația va fi lovită de nulitate absolută în toate cazurile, fără ca testamentul să poată redeveni eficient în urma constatării nulității;
B.legatul nu a devenit caduc la data încheierii donației;
C.nu va fi vorba despre un legat al bunului altuia dacă contractul de donație a fost încheiat cu un terț, iar X decedează ulterior.
Printr-un testament olograf, T a testat în favoarea soției sale supraviețuitoare și a celor doi fii ai săi: soției i-a lăsat casa de locuit, în care cei doi soți și-au petrecut întreaga viață împreună, precum și toate bunurile mobile aflate în aceasta; fiecăruia dintre cei doi fii i-a lăsat câte un apartament complet mobilat. Înainte să moară, T a încheiat un alt testament olograf prin care le-a lăsat ambilor săi fii nuda proprietate asupra terenului intravilan pe care este edificată casa de locuit, iar soției sale, dreptul de uzufruct viager asupra acestuia. În această situație, la moartea lui T:
A.cei doi fii ai săi dobândesc nuda proprietate asupra terenului pe care este edificată casa de locuit, soția supraviețuitoare dreptul de uzufruct viager asupra acestuia, iar restul bunurilor se împart între cei trei moștenitori potrivit regulilor moștenirii legale;
B.soția supraviețuitoare dobândește dreptul de proprietate asupra casei de locuit și a tuturor bunurilor mobile aflate în aceasta, precum și dreptul de uzufruct viager asupra terenului intravilan pe care casa este edificată;
C.fiecare dintre cei doi fii dobândește dreptul de proprietate asupra apartamentului primit prin legat, respectiv câte o cotă de ½ din nuda proprietate asupra terenului pe care este construită casa de locuit.
A.dreptul la acțiune se exercită în termen de 1 an de la data deschiderii moștenirii;
B.donațiile se reduc succesiv, începând cu cea care prezintă data cea mai veche;
C.nu se va ține seama în stabilirea rezervei de sumele cheltuite pentru întreținerea sau formarea profesională a descendenților, în măsura în care nu sunt excesive.
Dacă negocierile precontractuale dintre A și B sunt rupte de către A cu rea-credință, iar în considerarea acestor negocieri, B a renunțat la o ofertă din partea lui C, atunci A poate fi obligat la despăgubiri față de B pentru prejudiciile legate de:
A.lipsirea lui B de beneficiul contractului în vederea căruia se purtau negocierile;
B.cheltuielile pe care B le-a angajat în vederea negocierilor;
C.renunțarea lui B la oferta primită din partea lui C.
16. La data de 25.11.2023 AB îi transmite lui CD o ofertă de donație, având ca obiect un bun imobil proprietatea sa. Oferta este făcută în formă autentică și are un termen de acceptare de 6 luni de la comunicare. La data de 01.02.2024 față de AB se instituie definitiv măsura tutelei speciale și în aceeași zi CD acceptă oferta de donație prin act autentic notarial, acceptarea fiind transmisă prin executor judecătoresc către AB. La data de 08.02.2024 executorul judecătoresc plasează comunicarea în cutia poștală a lui AB, iar la data de 21.02.2024 AB găsește în cutia poștală plicul ce conținea acceptarea în formă autentică a ofertei de donație. În această situație:
A.contractul de donație nu a luat naștere în mod valabil, bunul rămânând în proprietatea lui AB;
B.dacă AB nu ar fi fost supus măsurii tutelei speciale, putea revoca oferta de donație până la data luării la cunoștință de acceptarea ofertei;
C.contractul de donație ia naștere în mod valabil la data de 21.02.2024.
În cazul în care moștenirea lui de cuius este acceptată de către soția supraviețuitoare, de sora S1 și de copiii C1 și C2 ce au fost dezmoșteniți și de nepotul N1 care este fiul lui C1, moștenirea se va împărți după cum urmează:
A.soția supraviețuitoare va culege o cotă de 1/4 din moștenire;
B.sora lui de cuius va primi o cotă de 3/8 din moștenire;
C.copiii C1 și C2 vor culege rezerva succesorală, după deducerea cotei soției supraviețuitoare, iar restul de moștenire va fi atribuită nepotului N1.
X, în calitate de promitent, a încheiat cu Y, în calitate de beneficiar, o promisiune de donație, în formă autentică, cu privire la o casă de vacanță situată într-o zonă turistică. Y a intenționat să transforme casa de vacanță într-o pensiune turistică și, în acest scop, a încheiat un contract cu o firmă de proiectare în vederea elaborării unui proiect tehnic. Pentru serviciile de proiectare Y a plătit suma de 50.000 lei + TVA. Între timp, promitentul s-a răzgândit și nu a mai dorit să transfere cu titlu gratuit proprietatea către Y. Selectați ce ar putea solicita Y, în condițiile legii:
A.întrucât promisiunea a fost încheiată în formă autentică, Y poate cere instanței să constate că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a considera conversiunea actului încheiat în donație;
B.Y nu poate să ceară instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de donație;
C.Y poate să îi ceară promitentului X daune interese echivalente cu cheltuielile pe care le-a făcut în considerarea promisiunii donației.
A.sub sancțiunea nulității relative, dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalității ori cel puțin să prevadă criteriile pe baza cărora să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte juridice;
B.dispunătorul poate lăsa unui terț dreptul de a-l desemna pe beneficiarul liberalității sau de a stabili obiectul acesteia;
C.persoana care nu există la data întocmirii liberalității poate beneficia de o liberalitate dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalității îndată ce va fi posibil.
A.promisiunea de donație este supusă formei autentice, sub sancțiunea nulității relative, deoarece se ocrotește un interes privat;
B.ca regulă, donatorul răspunde numai pentru dol și culpă gravă în executarea contractului;
C.sub sancțiunea nulității absolute, donația indirectă se încheie prin înscris autentic, dacă bunul ce constituie obiectul acesteia are o valoare mai mare de 25.000 lei.
T a ales în timpul vieții să dispună de bunurile sale astfel: în anul 2016 a întocmit un testament prin care a instituit legatari cu titlu universal pe doi din cei trei fii ai săi; în anul 2017 a donat un imobil către un nepot de fiu; în 2019 a donat către un frate un alt imobil. Dacă după decesul lui T se va constata că liberalitățile încalcă rezerva succesorală:
A.donațiile vor fi supuse reducțiunii înaintea legatelor;
B.primele supuse reducțiunii vor fi legatele;
C.prima donație care va fi supusă reducțiunii va fi cea din 2019.
La data de 15.01.2022, A îi expediază lui B, nepotul său de frate, prin poștă, o ofertă autentică de donație conform căreia, dacă, în sesiunea de admitere din septembrie 2022, B este admis la studiile universitare de licență organizate de către Universitatea X, A îi va da autoturismul său. De îndată ce primește oferta de donație, B se grăbește să o accepte și îi transmite lui A acceptarea sa în formă autentică, pe care A o primește la data de 15.02.2022. B este admis la studii la Universitatea X, în sesiunea de admitere din septembrie 2022, însă, în prealabil, A a decedat, la data de 15.08.2022. În atare circumstanțe, C, nepotul de soră al lui A și acceptant nerezervatar al moștenirii lui A, a refuzat executarea donației în favoarea lui B pretinzând reducțiunea acesteia, dovedind faptul că autoturismul donat de către A era singurul activ patrimonial al unchiului său. În această situație:
A.oferta de donație adresată de către A lui B a devenit caducă la data de 15.08.2022;
B.C este obligat să execute contractul de donație încheiat între A și B;
C.obligația născută din contractul de donație încheiat între A și B este afectată de o condiție suspensivă, pur potestativă.
Testamentul olograf, care conține un legat universal întocmit de către defunctul A în favoarea moștenitorului B, nu a putut fi prezentat, acesta fiind distrus de terțul C. Într-un eventual litigiu:
A.B nu poate face dovada cu martori întrucât forma scrisă a testamentului este prevăzută ad validitatem;
B.B va putea demonstra prin orice mijloc de probă că distrugerea testamentului a avut loc ulterior decesului testatorului;
C.în urma faptei lui C, sunt prezumate validitatea testamentului și existența legatului universal în favoarea lui B.
AB îi donează nepotului său de fiu, CD, o vitrină de veselă Bidermeier, realizată la sfârșitul secolul XIX, asigurându-l că este într-o stare perfectă. AB ”uită” însă să îl informeze pe CD asupra faptului că etajera de sus a vitrinei nu este bine ancorată, cuiele de lemn care o susțineau fiind foarte degradate, aspect pe care i-l adusese la cunoștință un specialist restaurator pe care îl consultase în urmă cu câteva săptămâni. După ce preia vitrina, CD își expune în vitrină colecția sa de porțelanuri de Sèvres însă, sub greutatea lor, etajera superioară colapsează, provocând prăbușirea tuturor etajerelor și distrugerea colecției de porțelanuri. CD îl acționează în judecată pe AB, solicitând repararea prejudiciului cauzat:
A.instanța admite acțiunea și îl obligă pe AB la repararea prejudiciului cauzat;
B.instanța respinge acțiunea, motivând că donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat;
C.instanța admite acțiunea deoarece donatorul a cunoscut viciile ascunse și nu le-a adus la cunoștința donatarului.
La 15 februarie 2020 X a vândut fiului său Y cu rezerva uzufructului un imobil format din casă și teren. La 20 martie 2020 X a decedat, iar cu ocazia înmormântării acestuia, ceilalți doi fii ai acestuia, Z și T, află despre existența contractului. La 16 februarie 2021, Z cheamă în judecată pe Y și T, solicitând ca odată cu dezbaterea succesiunii și partajul, instanța să constate că vânzarea din 15 februarie 2020 este o donație deghizată și să dispună reducțiunea acestei donații în măsura în care îi încalcă rezerva succesorală. Y a solicitat să fie respinsă cererea în reducțiune întrucât un contract de vânzare nu este o liberalitate, ci este o înstrăinare oneroasă ce nu este luată în calcul la stabilirea rezervei. T a solicitat la rândul său dezbaterea succesiunii și partajul acesteia. În lipsa altor probe și presupunând că Y, Z și T sunt singurii moștenitori ai lui X:
A.instanța dispune reducțiunea în măsura necesară întregirii cotei de rezervă cuvenite lui Z;
B.instanța respinge cererea în reducțiune întrucât actul de vânzare nu este o liberalitate;
C.rezerva cuvenită fiecărui descendent este de 1/6 din moștenire.
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 1 iunie 2019, reclamantul R, în calitate de moștenitor al donatorului D, decedat la 10 februarie 2019, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P, revocarea donației pentru ingratitudine și obligarea pârâtului donatar la restituirea tabloului ce i-a fost donat în 20 noiembrie 2017. Reclamantul R, care acceptase succesiunea la data de 15 mai 2019, a arătat în cerere că la data de 15 mai 2018, pârâtul donatar l-a agresat fizic pe donator, care a avut nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale pentru a se recupera, precum și faptul că donatarul P nu a fost iertat de donatorul D. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii întrucât fiind o acțiune strict personală, nu poate fi promovată decât de donator, iar pe de altă parte este prescrisă. În speță:
A.instanța va respinge prima apărare a pârâtului întrucât revocarea pentru ingratitudine putea fi cerută de reclamantul R;
B.instanța va admite excepția prescripției întrucât s-a împlinit termenul de 1 an de la data agresiunii săvârșite împotriva donatorului D;
C.instanța va respinge excepția prescripției extinctive, reținând că termenul de prescripție nu a curs cât timp reclamantul nu a acceptat moștenirea.
A.legatul prin care o persoană cu capacitate deplină de exercițiu dispune cu titlu gratuit de toate bunurile sale în favoarea unei persoane care urmează să fie determinată după anumite criterii care vor fi stabilite ulterior datei decesului dispunătorului;
B.actul sub semnătură privată prin care au fost enumerate și evaluate bunurile mobile ce fac obiectul unui contract de donație;
C.contractul de împrumut de consumație încheiat printr-un înscris sub semnătură privată.
A.revocarea operează de drept dacă donatarul nu execută, fără justificare, sarcinile la care s-a obligat;
B.revocarea promisiunii de donație operează de drept când, anterior executării sale, promitentul a devenit insolvabil;
C.se încalcă principiul irevocabilității donațiilor atunci când contractul conține o clauză care prevede întoarcerea bunului donat în cazul când donatarul ar predeceda donatorului.
De ziua sa, Y primește cadou de la X un tablou în valoare de 50.000 lei. După 6 luni de la predarea bunului, X, îndemnat de soția sa, îi solicită lui Y restituirea tabloului motivat de faptul că soția sa era atașată de acel tablou. În acest context:
A.ne aflăm în prezența unei donații lovite de nulitate absolută, deoarece nu a fost încheiată prin înscris autentic;
B.ne aflăm în prezența unui dar manual care se încheie valabil prin acordul de voințe al părților, însoțit de tradițiunea bunului;
C.ne aflăm în prezența unui donații a unui bun mobil care trebuia enumerat și evaluat într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute a donației.
La 10 august 2017, D a fost diagnosticat cu o boală gravă și supus unei îngrijiri medicale efectuate chiar de vărul său primar medic N. După un an, D a transmis lui N cu intenție liberală un imobil. La 3 ani de la diagnosticare, perioadă în care a beneficiat de îngrijiri medicale constante, D a decedat, pierzând lupta cu boala. Cu ocazia deschiderii succesiunii, F, fiica lui D și unica moștenitoare, află de existența contractului și la 20 noiembrie 2021 cheamă în judecată pe N solicitând anularea contractului întrucât N era incapabil să primească donații în timpul îngrijirilor medicale. Prin întâmpinare, N a invocat excepția prescripției dreptului la acțiunea în anulare, iar pe fondul cauzei a arătat că legea permite încheierea acestuia contract din moment ce medicul este rudă cu defunctul. În aceste circumstanțe de fapt:
A.instanța admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea în anulare, întrucât termenul de prescripție de un an a început să curgă de la deschiderea succesiunii ;
B.instanța respinge excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât termenul de 3 ani a început să curgă de la data când D a luat cunoștință de existența contractului;
C.pe fondul cauzei, instanța admite acțiunea în anulare, constatând incapacitatea lui N la încheierea contractului cu D.
Dacă liberalitățile care încalcă rezerva succesorală cu privire la moștenirea defunctului D sunt o donație încheiată între D și A la data de 10.09.2017 având ca obiect un teren, în valoare de 400.000 lei, o donație încheiată între D și B la data de 17.04.2018 având ca obiect un apartament în valoare de 300.000 lei, precum și două legate: un legat în valoare de 100.000 lei, având ca obiect un autoturism, cuprins într-un testament olograf întocmit în favoarea lui C la data de 11.02.2018, iar cel de-al doilea legat, având ca obiect o casă de vacanță, în valoare de 800.000 lei, cuprins într-un testament autentic întocmit în favoarea lui B la data de 02.05.2018, atunci:
A.B nu poate alege ordinea în care se vor reduce cele două liberalități făcute în favoarea sa;
B.mai întâi, se va reduce legatul întocmit în favoarea lui B, apoi legatul în favoarea lui C, apoi donația făcută în favoarea lui B și, în final, donația făcută în favoarea lui A;
C.donația încheiată între D și A se va reduce după celelalte liberalități.
Prin contract constatat prin înscris autentic, X și Z, soți, transmit către C, fiul lui X dintr-o alta căsătorie, un imobil proprietatea lor comuna, în schimbul asumării de către C a obligației de a efectua în favoarea lui X și a lui Z prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pe durata vieții acestora. După o săptămână de la încheierea contractului, X și Z decedează în urma prăbușirii avionului cu care se deplasau către Viena pentru o operație urgentă de transplant de plămâni căreia urma să-i fie supus X. Plecând de la premisa că în patrimoniul niciunuia dintre cei doi soți nu existau alte bunuri și soții contribuiseră în mod egal la dobândirea imobilului, iar în urma accidentului nu se va obține nicio despăgubire, A, fiica celor doi soți va putea obține:
A.stabilirea deținerii de către ea a unei cote de 3/4 din dreptul de proprietate asupra imobilului ce aparținuse părinților săi;
B.obligarea lui C la plata către ea a unei sume reprezentând 3/8 din valoarea imobilului la momentul accidentului aviatic, dacă va face dovada ca întreținerea era o donație deghizată;
C.obligarea lui C la plata către ea a unei sume reprezentând 1/4 din valoarea imobilului la momentul accidentului aviatic, dacă C nu dovedește caracterul real, de act cu titlu oneros, al convenției de întreținere.
B donează soției sale, F, un imobil, stabilind în sarcina acesteia obligația de a plăti lunar o anumită sumă de bani către M, fiul lui B dintr-o altă căsătorie, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 22 de ani. Ulterior căsătoria dintre B și F este declarată nulă. După moartea lui B, F a încetat să mai plătească către M suma convenită în donație. La doi ani de la decesul tatălui său, M, unicul moștenitor al lui B, decide să formuleze o acțiune împotriva lui F. M va putea cere:
A.revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii, respectiv încetarea plăților lunare către el;
B.constatarea nulității căsătoriei dintre B și F datorită existenței unei relații de rudenie între aceștia pe care nici unul dintre ei nu o cunoscuse anterior și, în consecință, declararea nulității donației;
C.revizuirea sarcinii motivat de faptul că, din cauza crizei economice intervenite după decesul tatălui său, suma pe care ar fi trebuit să o primească lunar a devenit neîndestulătoare pentru asigurarea unor condiții de viață normală.
A.poate fi invocată în fața instanței de judecată atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție, dar, în ambele cazuri, numai într-un termen de prescripție de 3 ani;
B.operează, în cazul pluralității de moștenitori rezervatari, numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o și profită numai acestuia;
C.poate fi cerută de către moștenitorul rezervatar, chiar dacă acesta nu a pierdut posesia bunurilor ce fac obiectul liberalităților.
A.A., unchiul lui F.F., îi donează acestuia din urmă, la data de 01.05.2016 un apartament, „sub condiția ca F.F. să se căsătorească, până la data de 01.05.2017, cu logodnica lui, I.C.”, clauză inserată în contractul dintre cei doi, dreptul donatarului împreună cu această condiție fiind înscrise în cartea funciară. F.F. rupe logodna și se căsătorește, la data de 01.05.2017, cu M.P. La data de 01.02.2017 F.F. a vândut apartamentul către Z.R. Dezamăgit, A.A. consultă trei avocați, care exprimă trei păreri. Care dintre ele este corectă:
A.donația este valabilă, iar F.F. poate fi tras la răspundere de donator pentru neexecutarea obligației de a se căsători cu I.C.;
B.donația nu produce niciun efect, iar donatarul nu poate fi tras la răspundere de către donator;
C.dacă la data de 01.08.2017 F.F. solicită lui Z.R. restituirea apartamentului, cererea ar trebui admisă.
D a fost diagnosticat cu o boală incurabilă și în perioada tratamentului a dezvoltat un atașament puternic față de S, cumnata sa, care îi acorda îngrijiri medicale de specialitate. Cu excepția acesteia, D nu mai avea nicio altă rudă în viață. De asemenea, pe fondul suferinței, D a beneficiat de asistența religioasă a preotului de la parohia din cartier. Ca urmare, pregătindu-se să părăsească această lume, D a înțeles să-i gratifice pe cei care i-au alinat suferința și a lăsat un legat autentic asupra autoturismului său favorit către preot și o donație asupra casei în care locuia către S. După o perioadă de timp, starea de sănătate a lui D s-a îmbunătățit iar, în urma ultimelor investigații medicale, a rezultat că acesta a fost diagnosticat greșit. În aceste condiții, care dintre enunțurile de mai jos este corect:
A.D poate cere anularea donației în termen de 3 ani de la data însănătoșirii;
B.liberalitatea făcută lui S este valabilă, întrucât D nu avea soț și nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiați;
A.nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară;
B.prin care se recunoaște un copil, întocmit în fața medicului șef al instituției sanitare, cât timp dispunătorul este internat în această instituție și notarul public nu are acces, devine caduc la 15 zile de la data când notarul public are acces în respectiva unitate sanitară;
C.prin care se instituie un legat în favoarea unui creditor nu se ia în considerare ca liberalitate, dacă din cuprinsul testamentului nu rezultă contrariul.
La sărbătorirea majoratului lui F, fiul vecinului său, D i-a făcut o promisiune de donație în formă autentică cu privire la un apartament situat în Cluj, întrucât era atașat de acesta și ar fi dorit să-l stimuleze să urmeze cursurile unei facultăți în acel oraș. F a acceptat în formă autentică promisiunea și ulterior a realizat lucrări de amenajare a apartamentului în valoare de aproximativ 10.000 lei. După câteva luni de la terminarea liceului, F a plecat în Franța unde și-a găsit un loc de muncă. D este nemulțumit de întreaga situație, cu atât mai mult cu cât nu se aștepta ca F să nu-și continue studiile în Cluj. Pentru acest motiv, D este tentat să vândă apartamentulul unui terț. În raport de situația descrisă:
A.promisiunea de donație se revocă de drept, ca urmare a neexecutării sarcinii de către F;
B.dacă D vinde apartamentul, F poate cere rezoluțiunea contractului de vânzare pentru încălcarea clauzei de inalienabilitate;
C.dacă D nu execută promisiunea, F poate pretinde de la acesta daune interese reprezentând cheltuielile făcute cu amenajarea apartamentului.
Întrucât R avea o datorie personală la C, în sumă de 25.000 lei, pe care nu ar fi putut să o restituie la data scadenței, 10 iulie 2015, P, proaspătul soț al acesteia, a achitat datoria către creditor, pentru a- și dovedi sentimentele față de R și având acordul acesteia. C a primit plata cu bună – credință, mai ales că P menționase că achitarea datoriei ar fi un cadou pentru soția lui. La data de 1 octombrie 2018, P și R s-au separat în fapt din cauze imputabile exclusiv lui R. În raport de această situație, P poate obține restituirea sumei:
A.de la C, în temeiul plății nedatorate;
B.de la R, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză;
La data de 1 august 2018, X a donat lui Y un apartament cu sarcina de a-l pune la dispoziția nepotului său Z, cu titlu gratuit, pe durata studiilor superioare ale acestuia din urmă. Z era student la Facultatea de drept din București în anul II. Văzând că Z locuiește cu prietena sa, la data de 1 octombrie 2018, Y a închiriat apartamentul lui B pe termen nelimitat. La data de 10 mai 2019, X a decedat, singurul său moștenitor fiind Z, prin reprezentarea fiului predecedat al defunctului. În raport de această situație, Z ar putea cere:
A.numai executarea sarcinii de către Y;
B.revocarea donației;
C.chiria obținută de Y din închirierea apartamentului de la data încheierii contractului.
În urma încheierii contractului de donație asupra unui apartament, la data de 15 septembrie 2017, donatarul V l-a agresat verbal și fizic pe donatorul său B, la data de 20 decembrie 2017, pretinzând că acesta din urmă a lăsat liberalități mai valoroase unui alt beneficiar. La 30 ianuarie 2018, B a murit într- un accident de circulație iar, la 15 noiembrie 2018, V a decedat din cauze necunoscute. Față de această situație, cererea de revocare a donației:
A.putea fi introdusă de moștenitorii lui B împotriva lui V, dacă B a decedat fără să-l fi iertat pe donatar;
B.putea fi introdusă de moștenitorii lui B împotriva moștenitorilor lui V;
C.putea fi continuată de moștenitorii lui B, dacă ar fi fost introdusă de acesta din urmă.
A.revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept;
B.este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți;
C.sub sancțiunea nulității absolute, donația indirectă se încheie prin înscris autentic dacă bunul ce constituie obiectul acesteia are o valoare mai mare de 100.000 lei.
M, minor în vârstă de 17 ani, s-a căsătorit cu D. În timpul căsătoriei, M i-a donat lui D un imobil, bunul său propriu. Ulterior, căsătoria dintre cei doi a fost declarată nulă, ca urmare a faptului că D era căsătorită la încheierea acesteia, fapt pe care i-l ascunsese lui M. În raport de această situație:
A.donația este lovită de nulitate absolută;
B.M poate revoca donația prin voința sa unilaterală și după rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a nulității căsătoriei dintre el și D;
C.donația va rămâne valabilă dacă M o confirmă după aflarea cauzei de nulitate a căsătoriei.
Prin contractul încheiat la data de 15 iulie 2017, M a transmis către fiul său O proprietatea asupra casei în care locuia în schimbul prestațiilor necesare întreținerii pe toată durata vieții sale. După două luni de la data încheierii contractului, M a decedat din cauza cancerului de care suferea de mai bine de un an, lăsând ca moștenitori pe cei doi fii ai săi, O și P. Acesta din urmă a aflat despre existența contractului după deschiderea moștenirii. În raport de această situație:
A.contractul nu va produce niciun efect;
B.într-o eventuală acțiune în revocarea contractului de întreținere, O poate opune caracterul personal al acestui contract;
C.P va putea beneficia de prezumția caracterului gratuit al contractului în formularea unei eventuale acțiuni în reducțiunea liberalităților excesive.
Părinții lui V i-au făcut o donație lui T cu condiția de a o lua de soție pe fiica lor. Căsătoria nu s-a încheiat, ca urmare a faptului că T a refuzat să o ia de soție pe infidela V. Prin raportare la situația de fapt, donația:
X a încheiat un contract de vânzare cu doamna Y cu privire la un apartament elegant din centrul orașului, dar prețul a fost plătit de Z, prietenul doamnei Y. Z a decedat de curând iar W, fiul acestuia, vă întreabă ce drepturi are, cât timp în masa succesorală nu au rămas decât niște obiecte vechi de mobilier pe care le-a dăruit deja unor vecini iar apartamentul este intabulat pe numele doamnei Y. În raport de situația descrisă, îl sfătuiți:
A.dacă nu dorește să fie considerat acceptant al moștenirii, să dea o declarație autentică notarială în acest sens;
B.să ceară reducțiunea liberalității excesive;
C.să revendice apartamentul, întrucât a fost cumpărat cu banii defunctului;
Dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat:
A.numai donatorul poate cere revocarea donației, aceasta fiind o acțiune intuitu personae;
B.acțiunea în revocarea donației pentru neexecutarea sarcinii poate fi introdusă de succesorii în drepturi ai donatorului defunct în termen de trei ani de la deschiderea succesiunii;
C.în cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta poate cere executarea sarcinii.
Defunctul a lăsat o donație lui H pentru suma de 100.000 lei aflată într-un cont deschis la Banca Y, printr-un înscris sub semnătură privată, cu sarcina de a-și continua studiile. După deschiderea succesiunii, moștenitorii legali ai defunctului, în deplină cunoștință de cauză, au transferat suma donată către donatar. Înainte de finalizarea studiilor de către H, acesta a fost chemat în judecată de unul dintre moștenitori care s-a răzgândit, întrucât rezerva sa succesorală a fost încălcată. Acesta invocă nulitatea absolută a donației și pretinde restituirea sumei de către H sau, în subsidiar, reducțiunea liberalității excesive în limita cotei sale de rezervă succesorală. Instanța:
A.va admite cererea de constatare a nulității absolute a donației și-l va obliga pe H la restituirea sumei de 100.000 Euro;
B.va respinge acțiunea în totalitate;
C.va respinge cererea de constatare a nulității donației și va admite cererea de reducțiune a donației în limita cotei de rezervă succesorală a reclamantului.
După încheierea căsătorie cu E, mai tânără cu 30 de ani decât N, acesta din urmă, pentru a-și dovedi iubirea față de soția sa, a încheiat un contract de vânzare a unei case de vacanță, situată într-o regiune pitorească, cu mama soției sale. În realitate, cumpărătoarea nu a achitat niciun preț iar scopul real a fost ca imobilul să rămână, cu titlu gratuit, soției. Întrucât E s-a îndrăgostit de prietenul mai bogat al lui N, după un an de la încheierea căsătoriei, soții au divorțat recent. N vă întreabă, în calitate de avocat, cum ar putea să-și recupereze casa de vacanță dacă nu are niciun înscris din care să rezulte înțelegerea reală dintre foștii soți? Selectați din cele de mai jos:
A.N poate revoca donația făcută lui E prin persoană interpusă;
B.N poate cere nulitatea absolută a simulației;
C.N poate dovedi simulația cu orice mijloc de probă.
Contractul prin care X transmite către Y proprietatea asupra unei colecții de bijuterii în valoare de 500.000 euro, cu obligația acestuia din urmă de a plăti lui Z anual suma de 10.000 lei, timp de patru ani:
A.trebuie încheiat în formă autentică sub sancțiunea nulității;
B.dă dreptul lui Z la desființarea contractului, în ipoteza în care Y nu își execută obligația asumată;
C.ar fi lovit de nulitate absolută, dacă ar permite lui X să dispună în viitor de colecția de bijuterii, în cazul în care Y ar muri fără să fi dispus de aceasta.
A.donația indirectă care nu se încheie prin înscris autentic;
B.donația care impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donație;
C.donația care permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun.
P, în calitate de promitent, a încheiat cu B, în calitate de beneficiar, o promisiune de donație în formă autentică cu privire la o casă de vacanță situată în orașul Câmpina. B intenționează să transforme casa de vacanță într-o pensiune de lux și, în acest scop, a încheiat un contract cu o firmă de proiectare în vederea elaborării unui proiect tehnic. Pentru serviciile de proiectare, B a plătit suma de 35.000 lei cu TVA. Între timp însă, promitentul s-a răzgândit și nu mai dorește să-i transfere cu titlu gratuit proprietatea lui B. Selectați ce ar putea cere B, conform legii:
A.întrucât promisiunea a fost încheiată în formă autentică, B poate cere instanței să constate că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a considera conversiunea actului încheiat în donație;
B.B poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de donație;
C.B poate să-i ceară lui P daune - interese echivalente cu cheltuielile pe care le-a făcut în considerarea promisiunii de donație;
A.excepția de reducțiune se prescrie în termen de 3 ani de la deschiderea moștenirii;
B.dacă donația sau legatul are ca obiect o întreținere viageră, moștenitorii rezervatari au, printre altele, facultatea de a abandona proprietatea cotității disponibile;
C.donațiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai veche.
B.E. a primit o ofertă de donație, în formă autentică, de la O.D., cu privire la o casă de vacanță în Bușteni. După ce a acceptat donația în formă autentică, B.E. s-a îmbolnăvit și a neglijat să i-o comunice ofertantului. Între timp, B.E. a decedat iar moștenitorii săi au găsit și comunicat acceptarea ofertei către O.D. Din păcate, aceștia au aflat că și ofertantul decedase între timp, înainte de comunicarea acceptării. Moștenitorii lui B.E. vă întreabă în ce măsură oferta și acceptarea manifestate separat au produs efecte în sensul încheierii donației?
A.decesul ofertantului atrage caducitatea ofertei de donație;
B.moștenitorii destinatarului ofertei pot să accepte oferta de donație după decesul destinatarului ei;
C.moștenitorii destinatarului defunct pot să comunice acceptarea făcută de acesta dar, ca urmare a decesului ofertantului, acceptarea este caducă.