Subiectul oficial dat la concursul de admitere la INM în august 2015: 100 de grile în ordinea din caietul de examen, fiecare cu baremul oficial. Încearcă grila, apoi deschide baremul.
Enunțurile și răspunsurile sunt preluate din documentele publicate de CSM și INM, cu baremul final după contestații acolo unde au existat.
A.prețul vânzării este suficient determinat dacă poate fi stabilit potrivit împrejurărilor;
B.sub sancțiunea nulității relative, printre alții, practicienii în insolvență nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competența instanței judecătorești în circumscripția căreia își desfășoară activitatea;
C.stipulația prin care vânzătorul își rezervă proprietatea bunului până la plata integrală a prețului este valabilă chiar dacă bunul a fost predat.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 2
Este lovită de nulitate absolută:
A.donația indirectă care nu se încheie prin înscris autentic;
B.donația care impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donație;
C.donația care permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus de acel bun.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 3
Tranzacția:
A.constatată printr-o hotărâre judecătorească poate fi atacată cu acțiune revocatorie;
B.încheiată pentru executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută este nulă, în afară de cazul în care părțile au tranzacționat expres asupra nulității;
C.constatată printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu acțiune în declararea simulației.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 4
Dacă bunul dat în locațiune este înstrăinat de către locator:
A.dobânditorul devine răspunzător și pentru prejudiciile cauzate locatarului anterior înstrăinării, dacă locațiunea îi este opozabilă;
B.locațiunea încetează de drept la data înstrăinării, în cazul în care are ca obiect un bun mobil și durata locațiunii este de cel mult un an;
C.dreptul locatarului este opozabil dobânditorului în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă data certă a locațiunii este anterioară datei certe a înstrăinării.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 5
Contractul de întreținere:
A.se încheie în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute;
B.este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul întreținerii le datorează alimente în temeiul legii, doar dacă există fraudă din partea debitorului întreținerii;
C.încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepția cazului în care creditorul întreținerii decedează mai devreme.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 7
În materia gestiunii de afaceri:
A.când gestiunea a urmărit să îl apere pe gerat de o pagubă iminentă, gerantul nu răspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intenție;
B.gerantul trebuie să îl înștiințeze pe gerat despre gestiunea începută în cel mult 15 zile de la data la care a început să gestioneze afacerile geratului;
C.actele și cheltuielile care, fără a fi necesare sau utile, au fost efectuate pe perioada gestiunii îl obligă pe gerat la restituire numai în măsura în care i-au procurat vreun avantaj.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 8
În materia răspunderii civile delictuale:
A.sunt valabile clauzele care exclud răspunderea pentru prejudiciile cauzate, printr-o simplă imprudență sau neglijență, bunurilor victimei;
B.declarația de acceptare a riscului producerii unui prejudiciu constituie, prin ea însăși, renunțarea victimei la dreptul de a obține plata despăgubirilor;
C.instanța civilă este legată de hotărârea definitivă de achitare în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 9
În domeniul răspunderii civile delictuale:
A.lipsa discernământului nu îl scutește pe autorul prejudiciului de plata unei indemnizații către victimă ori de câte ori nu poate fi angajată răspunderea persoanei care avea, potrivit legii, îndatorirea de a-l supraveghea;
B.în cazul a două persoane care ocupă un imobil, dintre care una îl ocupă fără titlu, iar cealaltă cu titlu, răspunde pentru prejudiciul cauzat prin căderea din imobil a unui lucru doar persoana care îl ocupă în temeiul unui titlu;
C.proprietarul unui lucru are paza acestuia, numai dacă se servește de lucru în interes propriu.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 10
Potrivit dispozițiilor Codului civil din materia plății, pentru a stabili dacă o obligație este de mijloace sau de rezultat, se va ține seama, între altele, îndeosebi de:
A.influența pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației;
B.buna-credință a debitorului obligației, existentă la momentul asumării acesteia;
C.numărul persoanelor care și-au asumat obligația.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 13
În materia decăderii:
A.părțile nu pot modifica termenele de decădere de ordine publică, micșorându-le sau mărindu-le, după caz;
B.organul de jurisdicție este obligat, în toate cazurile, să invoce și să aplice din oficiu termenele de decădere;
C.este lovită de nulitate relativă clauza prin care se stabilește un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului de către partea interesată.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 14
În materia prescripției extinctive:
A.întreruperea prescripției împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte împotriva amândurora;
B.prescripția se întrerupe, printre altele, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori;
C.în cazul în care nulitatea relativă poate fi invocată de o terță persoană, prescripția începe să curgă în cel mult 18 luni de la data când terțul a cunoscut, putea sau trebuia să cunoască existența cauzei de nulitate.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 16
În materia acțiunilor privind filiația:
A.moștenitorii mamei pot porni acțiunea în tăgada paternității în termen de un an de la data decesului mamei, indiferent de momentul nașterii copilului;
B.acțiunea în stabilirea filiației față de mamă, introdusă de copil, poate fi continuată de moștenitorii acestuia, în condițiile legii;
C.acțiunea în tăgada paternității introdusă de către cel care se pretinde tată biologic nu se prescrie în timpul vieții sale.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 19
Soțului supraviețuitor:
A.îi poate fi restrâns dreptul de abitație, dacă o parte a locuinței îi este necesară unuia dintre moștenitori;
B.îi revine o jumătate din moștenire, dacă vine în concurs numai cu ascendenții privilegiați;
C.nu îi revin mobilierul și obiectele de uz casnic afectate folosinței comune a soților, cu titlu de drept special de moștenire, în ipoteza în care vine concomitent în concurs atât cu descendenții defunctului, cât și cu colateralii privilegiați.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 20
Dacă moștenirea legală de pe urma lui D. a fost acceptată de M. (mama defunctului), S. (sora defunctului, din aceiași părinți), F. (fratele uterin al defunctului) și N. (nepotul defunctului rezultat din căsătoria surorii uterine a defunctului cu fratele consangvin al defunctului, ambii predecedați):
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 21
În materia lucrărilor adăugate voluptuare cu caracter durabil asupra imobilului altuia, proprietarul imobilului:
A.când valoarea lucrării este considerabilă, are dreptul să ceară obligarea autorului să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat;
B.are dreptul să ceară obligarea autorului de rea-credință la desființarea lucrării, cu readucerea imobilului în situația anterioară și plata de daune-interese;
C.are dreptul să devină proprietarul lucrării, numai prin înscriere în cartea funciară, fără nicio obligație către autorul lucrării.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 22
În materia posesiei:
A.detentorul precar nu poate exercita acțiunile posesorii;
B.dacă detentorul precar înstrăinează bunul prin act translativ de proprietate cu titlu particular unui dobânditor de bună-credință, acesta din urmă devine posesor;
C.detentorul precar devine posesor dacă încheie cu bună-credință un act translativ de proprietate cu titlu particular cu o altă persoană decât proprietarul bunului.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 23
Uzufructuarul:
A.spre deosebire de titularul dreptului de uz, poate culege și fructele civile;
B.asupra unei păduri poate lua din aceasta araci pentru vie, numai dacă via se află în proprietatea uzufructuarului și este situată la cel mult un kilometru de marginea pădurii;
C.la alegerea sa, are obligația de a restitui bunuri de aceeași cantitate, calitate și valoare sau contravaloarea lor, la data stingerii uzufructului care are ca obiect numai bunuri consumptibile.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 25
În materia actului juridic civil:
A.dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui terț pot face obiectul unei prestații;
B.obiectul trebuie să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității relative;
C.spre deosebire de terțul autor al unui dol, terțul autor al unei violențe, independent de anularea contractului pentru viciul de consimțământ respectiv, răspunde pentru prejudiciile ce ar rezulta.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Drept procesual civilGrilele 26–50
Grila 26
În cazul litigiilor în materia protecției consumatorilor:
A.cererile formulate de un consumator, având ca obiect denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist, se pot introduce și la instanța de la sediul profesionistului;
B.cererile formulate de un profesionist împotriva consumatorului se pot introduce numai la instanța de la domiciliul consumatorului, afară de cazul în care părțile au încheiat în mod valabil o convenție de alegere de competență;
C.părțile pot conveni alegerea instanței competente și înainte de nașterea dreptului la despăgubiri.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 28
În materia recuzării:
A.cererea se soluționează de instanța ierarhic superioară, atunci când, din pricina recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată pentru soluționarea recuzării la instanța respectivă;
B.încheierea de admitere a recuzării va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie anulate;
C.încheierea prin care s-a admis cererea de recuzare poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 29
Mandatarul neavocat al unei persoane fizice:
A.poate pune concluzii în fața oricărei instanțe, fără a fi asistat de avocat, dacă este rudă de gradul al treilea cu partea și este licențiat în drept;
B.poate reprezenta în judecată pe mandant în baza unei procuri generale, atunci când procura este dată unui prepus;
C.poate să își justifice calitatea printr-o procură sub forma unui înscris sub semnătură privată.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 30
În materia strămutării:
A.până la soluționarea cererii de strămutare, instanța poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecății, putând obliga partea care solicită suspendarea la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță;
B.în cazul în care instanța de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la judecarea procesului, hotărârea pronunțată este desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare;
C.hotărârea prin care se respinge cererea de strămutare este definitivă.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 31
Constituie derogare de la principiul disponibilității:
A.posibilitatea instanței de a dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale privind numele unei părți, strecurate în cuprinsul unei hotărâri;
B.posibilitate instanței de a introduce forțat în proces, din oficiu, alte persoane, în cazurile și condițiile prevăzute de lege;
C.posibilitatea judecătorului de a pune în discuția părților, din oficiu, necesitatea administrării altor probe și de a le ordona, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 32
Pe calea contestației la executare nu se poate solicita:
A.anularea încheierii de învestire cu formulă executorie;
B.anularea executării silite pentru motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, atunci când aceste motive sunt anterioare pronunțării hotărârii;
C.împărțeala bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 33
În cazul intervenției voluntare accesorii, spre deosebire de cazul intervenției voluntare principale:
A.cererea de intervenție accesorie poate fi făcută, în primă instanță, până la închiderea dezbaterilor;
B.intervenientul accesoriu va putea solicita administrarea de probe cel mai târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii în principiu a cererii sale de intervenție;
C.cererea de intervenție accesorie poate fi făcută și în căile extraordinare de atac.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 36
În cazul cererii de chemare în judecată:
A.comunicarea se va face de instanță, din oficiu, prin servicii de curierat rapid, atunci când comunicarea prin agenții procedurali ai instanței nu este posibilă;
B.aceasta nu poate fi comunicată prin afișare, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile citării pârâtului prin publicitate;
C.la cererea părții interesate și pe cheltuiala sa, comunicarea se poate face în mod nemijlocit și prin executorii judecătorești.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 37
Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu:
A.se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, atunci când titlul executoriu este o hotărâre a unui organ de jurisdicție;
B.se poate face în termen de cel mult 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de primul act de executare;
C.atunci când privește un titlu care nu constituie o hotărâre a unui organ de jurisdicție, se soluționează printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 38
Cererea prin care reclamantul mărește cuantumul obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând și ratele ajunse la termen după sesizarea instanței:
A.este o cerere adițională;
B.poate fi formulată numai până la primul termen la care toate părțile sunt legal citate;
C.atrage declinarea competenței dacă instanța inițial sesizată nu mai este competentă potrivit dispozițiilor legale referitoare la competența după valoarea obiectului cererii.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 41
Într-un proces având ca obiect o acțiune în revendicare mobiliară:
A.pârâtul poate formula, pe calea cererii reconvenționale, o acțiune confesorie de uzufruct privind bunul revendicat;
B.reclamantul poate formula, pe cale accesorie, o cerere de sechestru asigurător pentru indisponibilizarea bunului până la soluționarea acțiunii în revendicare;
C.pârâtul poate formula cerere reconvențională doar împotriva reclamantului, nu și a unui alt coproprietar care să fie obligat împreună cu reclamantul la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse bunului.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 42
Fac parte din categoria excepțiilor de fond, absolute și peremptorii:
A.excepția prematurității, excepția inadmisibilității acțiunii în constatare atunci când este deschisă calea acțiunii în realizare, excepția conexității;
B.excepția autorității de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes;
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 43
După închiderea dezbaterilor în fond, atunci când s-a amânat pronunțarea hotărârii:
A.părțile pot depune înscrisuri în dovedirea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat achitat ulterior închiderii dezbaterilor;
B.în caz de admitere a unei cereri de strămutare înainte de pronunțarea hotărârii, părțile vor pune din nou concluzii în fața instanței la care s-a strămutat procesul, chiar dacă au fost păstrate toate actele îndeplinite înainte de strămutare;
C.procesul se va repune pe rol dacă judecătorul care a luat parte la judecată a promovat la instanța superioară între data închiderii dezbaterilor și data pentru care s-a amânat pronunțarea, părțile fiind citate pentru a pune din nou concluzii în fața completului de judecată legal constituit.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 44
Hotărârea prin care judecătoria constată perimarea:
A.unei cereri de ordonanță președințială este supusă căii de atac a apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor;
B.se dă fără motivare, deoarece grefierul este obligat să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea;
C.lipsește de efecte toate actele de procedură făcute în acea instanță, însă probele pot fi folosite de părți într-un nou proces, chiar dacă a intervenit o modificare legislativă a competenței materiale în favoarea tribunalului, în măsura în care instanța astfel învestită socotește că nu este necesară refacerea lor.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 46
Hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect, printre altele:
A.despăgubiri pentru accidente de muncă, numai dacă s-au acordat sub formă de prestații bănești periodice;
B.reparații grabnice ale unui bun aflat în locațiune;
C.pretenții rezultate dintr-un contract de mandat, dacă mandatarul-debitor este insolvabil și neexecutarea de îndată este vădit prejudiciabilă pentru mandantul-creditor.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 48
În cazul în care partea interesată a luat cunoștință la 01.05.2015 de hotărârea de condamnare, pentru o infracțiune privitoare la pricină, a unui expert care a luat parte la judecată, condamnare definitivă la 02.02.2015, cererea de revizuire formulată la 01.06.2015 împotriva hotărârii pronunțate la 03.03.2014 este:
A.tardivă, deoarece a fost depășit termenul maxim de un an și o lună de la data pronunțării hotărârii atacate;
B.formulată în termenul legal de decădere, de trei ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
C.formulată în termen, dar inadmisibilă în cazul în care hotărârea atacată nu evocă fondul.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 50
Este admisibilă proba cu martori propusă de reclamant pentru dovedirea:
A.viciului de consimțământ al erorii esențiale asupra calităților substanțiale ale bunului vândut, indiferent de valoarea acestuia;
B.împrejurării de fapt a înmânării citației către pârât la o anumită dată, atunci când lipsește data din procesul-verbal întocmit de agentul procedural privind refuzul pârâtului de a semna dovada de înmânare;
C.unei vânzări a unui bun mobil cu o valoare mai mare de 250 de lei, dacă pârâtul este un profesionist și a încheiat actul în exercițiul activității sale profesionale.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 54
Renunțarea la aplicarea pedepsei:
A.nu permite luarea vreunei măsuri de siguranță, deoarece în acest caz instanța nu individualizează nicio sancțiune;
B.nu poate fi dispusă dacă infracțiunea comisă se află în stare de recidivă postcondamnatorie, dar se poate dispune atunci când ea se află în stare de recidivă postexecutorie;
C.se poate dispune cu privire la autorul unei infracțiuni, chiar dacă instigatorului și complicilor li s-au aplicat pedepse.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 55
Participația improprie:
A.se reține și atunci când X major participă cu acte de complicitate concomitentă la comiterea unei infracțiuni intenționate de către Y, minor în vârstă de 17 ani;
B.se poate reține și în cazul infracțiunilor caracterizate de pluralitate naturală;
C.determină întotdeauna reținerea agravantei generale a săvârșirii faptei de un major împreună cu un minor.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 57
Circumstanța atenuantă a depășirii limitelor legitimei apărări:
A.se va reține și în ipotezele în care ar fi operat legitima apărare prezumată, ori de câte ori prezumția legală a fost răsturnată;
B.nu poate fi reținută concomitent cu circumstanța atenuantă a stării de provocare în cazul unei infracțiuni simple;
C.exclude aplicarea concomitentă în cazul aceleiași infracțiuni a circumstanței agravante a comiterii faptei în stare de intoxicație provocată în vederea săvârșirii infracțiunii.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 58
Infracțiunea comisivă prin omisiune:
A.nu permite niciodată reținerea cauzei de nepedepsire a împiedicării producerii rezultatului;
B.poate îmbrăca forma infracțiunii complexe;
C.se comite cu intenție depășită (praeterintenție) ori de câte ori acțiunea anterioară, ce a creat starea de pericol care a înlesnit producerea rezultatului, este intenționată.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 59
Vom fi în prezența unei legi de dezincriminare și atunci când fapta se regăsește, sub aceeași denumire, atât în legea veche, cât și în legea nouă, dar legea nouă:
A.consacră o cauză de nepedepsire neprevăzută în legea veche și care este incidentă în speță;
B.coboară limita de vârstă a subiectului pasiv în raport de care fapta constituie infracțiune, iar victima depășise, la momentul comiterii infracțiunii, respectiva limită;
C.prevede că fapta, care anterior se urmărea din oficiu, va fi urmărită doar la plângere prealabilă, iar persoana vătămată declară că nu dorește să formuleze o astfel de plângere.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 63
În cazul infracțiunii de ucidere a nou-născutului comisă de mamă:
A.instanța trebuie să rețină și circumstanța agravantă a comiterii faptei profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei;
B.starea de tulburare poate fi determinată de împrejurarea că copilul s-a născut cu malformații fizice grave;
C.dacă actele de executare au loc în termenul de 24 de ore de la naștere, dar moartea noului-născut intervine după acest termen, se va reține în sarcina mamei un omor calificat.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 64
X își duce autoturismul la o spălătorie auto și îl încredințează lui Y, angajat al spălătoriei, pentru a fi curățat, urmând ca X să revină după două ore pentru a-l recupera. În acest timp, Y ia autoturismul și se deplasează împreună cu prietena sa într-o localitate aflată la 30 de km, iar când se întoarce îi spune lui X că mașina a stat tot timpul la spălătorie, dar nu a putut fi spălată încă din cauza unei pene de curent. În acest caz, Y poate răspunde pentru:
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 66
Infracțiunea de vătămare corporală din culpă este fapta de lovire sau alte violențe, săvârșită din culpă, dacă prin aceasta s-au produs leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată prin zile de îngrijiri medicale:
A.între 11 și 90, indiferent de circumstanțele de săvârșire;
B.chiar sub 10 de zile, dacă fapta a fost săvârșită de către o persoană aflată sub influența unei substanțe psihoactive;
C.de 90 de zile, indiferent de circumstanțele de săvârșire.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 67
În cazul infracțiunii de represiune nedreaptă:
A.coautoratul este posibil;
B.acțiunea ilicită poate consta și în continuarea urmăririi penale in personam, știind că persoana față de care s-a început urmărirea penală este nevinovată;
C.sub aspectul laturii subiective, există cerința ca fapta să fie săvârșită cu un anumit scop.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 68
X, care s-a prezentat în fața procurorului, afirmând, în mod nereal, că este Y, persoană citată în calitate de martor în cauza instrumentată de procuror, și a fost audiat în această calitate comite o infracțiune de fals privind identitatea:
A.dacă a prezentat actul de identitate al lui Y;
B.și o infracțiune de mărturie mincinoasă;
C.și o infracțiune de inducere în eroare a organelor judiciare.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 69
Inculpații X și Y au fost opriți și legitimați de o patrulă de poliție în jurul orelor 03.00 dimineața pe o stradă din Timișoara. În timp ce își căuta cartea de identitate, X a scăpat din mână o sacoșă pe care o avea asupra sa, din care au ieșit mai multe bare metalice și șurubelnițe. Chestionați în legătură cu aceste obiecte, X și Y au recunoscut că mergeau să comită o spargere la un magazin de bijuterii aflat la circa 500 m pe aceeași stradă. În acest caz:
A.în sarcina lui X și Y se va reține o tentativă întreruptă la infracțiunea de furt calificat;
B.se va dispune confiscarea bunurilor aflate în sacoșă, ca fiind bunuri destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală;
C.instanța nu va putea dispune pentru fapta comisă de X și Y renunțarea la aplicarea pedepsei.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 70
În cazul infracțiunii de furt calificat, săvârșit de către o persoană având asupra sa o armă:
A.aceasta trebuie să fie o armă propriu-zisă, nu și o armă asimilată;
B.arma nu trebuie să fie vizibilă, în caz contrar fiind în prezența infracțiunii de tâlhărie;
C.nu se poate reține această variantă de săvârșire dacă făptuitorul avea arma asupra sa întâmplător, fără vreo legătură cu săvârșirea infracțiunii de furt.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 72
În cazul infracțiunii de tulburare de posesie:
A.autor poate fi și proprietarul bunului imobil dacă acesta se află în posesia legitimă a altei persoane;
B.subiect activ al infracțiunii poate fi coproprietarul neposesor dacă săvârșește fapta față de coproprietarul posesor;
C.elementul material poate consta și în refuzul persoanei care exercită o posesie nelegitimă de a părăsi imobilul la solicitarea expresă a proprietarului acestuia.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 73
Infracțiunea de șantaj:
A.nu se poate reține atunci când folosul a cărui obținere se urmărește era datorat autorului de către persoana vătămată;
B.se consumă în momentul în care subiectul pasiv cedează constrângerii exercitate, autorul obținând satisfacerea interesului urmărit;
C.se reține în concurs cu infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal când în schimbul eliberării victimei se cere un folos patrimonial sau nepatrimonial.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Drept procesual penalGrilele 76–100
Grila 76
În procedura de cameră preliminară:
A.judecătorul de cameră preliminară poate lua act de intervenirea împăcării și dispune încetarea procesului penal;
B.pot fi invocate excepții de neconstituționalitate;
C.judecătorul de cameră preliminară poate dispune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, chiar în lipsa acestuia, dacă el nu poate fi adus.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 78
În cazul în care persoana vătămată este un minor în vârstă de 13 ani, iar reprezentantul legal al acestuia nu solicită despăgubiri, cererea de acordare a despăgubirilor, formulată de procuror, oral, pentru minor, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei:
A.se va admite, dacă sunt indicate natura, întinderea pretențiilor și este probată;
B.se va admite, întrucât procurorul poate formula o atare cerere, chiar în lipsa solicitării reprezentantului legal;
C.se va respinge, întrucât în acest caz despăgubirile pot fi cerute numai la instanța civilă.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 80
Este incompatibil:
A.să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei ordonanței procurorului prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, judecătorul care anterior a soluționat plângerea împotriva ordonanței procurorului prin care se dispusese luarea măsurii controlului judiciar;
B.să soluționeze o cerere de revizuire, judecătorul care anterior a soluționat plângerea împotriva ordonanței prin care procurorul a dispus clasarea pe motiv că a intervenit prescripția;
C.să soluționeze cauza în fond, judecătorul care anterior a soluționat contestația formulată de unul dintre inculpați împotriva încheierii de menținere a arestării preventive, pronunțate în procedura de cameră preliminară.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 81
În cursul urmăririi penale:
A.inculpatul și persoana vătămată prin infracțiunea comisă de acesta pot fi asistate de același avocat;
B.lipsa avocatului suspectului aflat în stare de libertate împiedică efectuarea unei confruntări a acestuia cu persoana vătămată, dacă avocatul a fost încunoștințat despre audiere doar prin notificare telefonică, în ziua precedentă;
C.asistența este obligatorie în toate cazurile când față de suspect se luase măsura de siguranță a internării medicale într-o altă cauză.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 82
Încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispozițiilor legale privind prezența inculpatului, când aceasta este obligatorie, potrivit legii:
A.este sancționată cu nulitatea absolută, care poate fi invocată până la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă instanța a fost sesizată prin rechizitoriu;
B.nu poate fi invocată pe calea contestației în anulare;
C.atrage sancțiunea nulității numai dacă se face dovada existenței unei vătămări a drepturilor procesuale ale inculpatului.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 83
În caz de renunțare la aplicarea pedepsei față de inculpat, pronunțată în primă instanță:
A.instanța poate menține arestarea preventivă a inculpatului, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a acestuia;
B.instanța dispune întotdeauna restituirea cauțiunii depuse de inculpatul aflat sub control judiciar;
C.hotărârea pronunțată nu se poate întemeia numai pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor sau ale martorilor protejați.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 84
Suspectul sau inculpatul:
A.poate fi adus cu mandat de aducere numai dacă, fiind anterior chemat cu citație, nu s-a prezentat în mod nejustificat, iar ascultarea și prezența lui este necesară;
B.nu este legal citat, dacă, primind citația și refuzând să semneze dovada de primire, persoana însărcinată cu comunicarea citației încheie numai proces-verbal și nu îi lasă o înștiințare;
C.nu este legal citat, dacă, refuzând să primească citația, înștiințarea afișată pe ușa locuinței sale de agentul procedural, nu cuprinde mențiunea că aceasta se referă la actul procedural al citației.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 85
Prorogarea de competență operează:
A.numai în favoarea instanței superioare în grad;
B.în favoarea instanței inițial investite și care era competentă după calitatea inculpatului, atunci când, după citirea actului de sesizare, acesta și-a pierdut calitatea avută;
C.în favoarea instanței inițial investite, dacă, după citirea actului de sesizare, inculpatul devine membru în Parlamentul European.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 86
Este considerată ca fiind în termenul legal contestația formulată:
A.de procuror împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prin care se respinge propunerea de arestare preventivă, înregistrată în registrul de ieșire al parchetului, la 36 de ore de la pronunțare și care se înregistrează la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea la 3 zile de la pronunțare, pentru situația în care termenul curge de la pronunțare;
B.împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de reabilitare, depusă de condamnat în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară;
C.de inculpatul față de care s-a luat măsura arestării preventive, depusă la administrația locului de deținere la 24 ore de la comunicare și care se înregistrează la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea, la 4 zile de la comunicare, pentru situația în care termenul curge de la comunicare.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 91
În cazul unei plângeri penale formulate de o persoană juridică:
A.aceasta trebuie să cuprindă și indicarea contului bancar;
B.este necesară certificarea prin semnătură electronică a plângerii în cazul în care este transmisă în forma electronică, cu excepția situației în care numele reprezentantului legal și sediul sunt de notorietate națională;
C.se trimite de către instanță prin încheiere, la organul judiciar competent, în cazul în care a fost greșit îndreptată.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 92
Plângerea prealabilă pentru o infracțiune de amenințare:
A.comisă în formă continuată, consumată la 30 ianuarie 2014 și epuizată la 1 februarie 2014, este în termen dacă a fost introdusă după 70 de zile de la comiterea ultimei acțiuni;
B.permite persoanei vătămate cu deplină capacitate de exercițiu să se împace cu inculpatul doar până la citirea actului de sesizare a instanței;
C.se consideră valabilă dacă a fost trimisă în termen la Curtea Constituțională, care a transmis-o, pe cale administrativă, după expirarea termenului, la parchetul competent.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 93
În activitatea de conducere și supraveghere a activității organelor de cercetare penală, procurorul poate:
A.da dispoziții verbale, nemotivate, cu caracter obligatoriu și prioritar pentru organele de cercetare penală;
B.dispune preluarea oricărei cauze în care exercită supravegherea, caz în care organul de cercetare penală nu va mai întocmi referat de terminare a urmăririi penale;
C.confirma continuarea efectuării percheziției anterior autorizate de judecător și la imobilele învecinate, dacă se constată în cursul percheziției că în aceste imobile s-au ascuns persoanele căutate.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 94
În timpul unei ședințe de judecată desfășurate în cadrul Judecătoriei sectorului 1 București, unul dintre martori împinge partea civilă, aceasta se dezechilibrează, se lovește în zona capului de pupitrul procurorului, iar în urma loviturii decedează pe loc. În acest caz:
A.judecătorul constată fapta, îl identifică pe făptuitor și dispune începerea urmăririi penale, înaintând apoi încheierea de ședință procurorului competent;
B.procurorul care participă la ședința în cadrul căreia s-a comis fapta poate declara că începe urmărirea penală, pune în mișcare acțiunea penală și îl poate reține pe inculpat;
C.Judecătoria Sectorului 1 București lasă nesoluționată acțiunea civilă, dacă moștenitorii părții civile nu își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile, în termen de două luni de la data decesului.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 95
Suspendarea urmăririi penale:
A.este obligatoriu a fi dispusă de procuror, prin ordonanță, dacă suspectul suferă de o boală gravă, constatată prin expertiză medico-legală, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, ordonanță care se comunică și persoanei vătămate care nu s-a constituit parte civilă;
B.se dispune în cazul în care boala de care suferă persoana vătămată, constatată prin expertiză medico-legală, este incurabilă și împiedică prezența acesteia la desfășurarea urmăririi penale;
C.nu împiedică organele de urmărire penală să desfășoare, pe perioada suspendării, o percheziție la domiciliul inculpatului aflat în stare de libertate.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 96
În cazul renunțării la urmărire penală:
A.este legală soluția prin care procurorul dispune ca suspectul să repare paguba produsă, în termen 7 luni, în conformitate cu prevederile acordului de mediere încheiat cu partea civilă;
B.judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune înlăturarea obligației de a cere public scuze persoanei vătămate, impusă inculpatului prin ordonanța de renunțare;
C.în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor stabilite de procuror în sarcina inculpatului, se va dispune în mod obligatoriu revocarea ordonanței de renunțare la urmărire penală
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 97
Rechizitoriul:
A.poate fi întocmit de unul sau mai mulți procurori;
B.emis după ce inculpatul a decedat, iar în cauză există parte civilă și parte responsabilă civilmente, va determina restituirea cauzei la procuror de către judecătorul de cameră preliminară;
C.trebuie verificat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori de câte ori a fost întocmit de un procuror al acestui parchet.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 98
Dacă prin sentință:
A.s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției și s-a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei, măsurile asiguratorii luate în cauză se mențin;
B.s-a aplicat măsura internării inculpatului într-un centru de detenție, pentru o perioadă de 15 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, se va dispune în mod obligatoriu punerea de îndată în libertate a acestuia din arestul preventiv, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză;
C.instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție și a dispus menținerea măsurii arestului la domiciliu luată anterior în cauză, nu mai are posibilitatea să înlocuiască, a doua zi după pronunțare, măsura arestului la domiciliu cu arestul preventiv.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 99
Suspendarea judecății:
A.se dispune prin încheiere, supusă căii de atac a contestației în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți în caz de cerere de extrădare activă;
B.poate produce efecte și asupra situației celorlalți inculpați, chiar dacă temeiul suspendării nu îi privește și pe aceștia;
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 100
Inculpatul X a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare de Judecătoria Arad, sentința rămânând definitivă prin neapelare. În acest caz:
A.inculpatul poate face oricând contestație în anulare, dacă judecata a avut loc fără participarea procurorului, care era obligatorie potrivit legii;
B.persoana vătămată poate formula cerere de revizuire la instanța civilă asupra laturii civile, în cazul în care nu a fost legal citată;
C.dacă este admisă cererea inculpatului X de redeschidere a procesului penal, instanța se va pronunța prin încheiere ce poate fi atacată doar o dată cu fondul.
Testul-grilă al concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii: 100 de grile din Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal și Drept procesual penal.
Enunțurile, variantele și baremul sunt preluate din documentele oficiale și verificate cu baremul final.