Subiectul oficial dat la admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București în 2008: 100 de grile în ordinea din caietul de examen, fiecare cu baremul oficial. Încearcă grila, apoi deschide baremul.
Enunțurile și răspunsurile sunt preluate din documentele publicate de Facultatea de Drept a Universității din București, cu baremul final după contestații acolo unde au existat.
A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)
Nu mă încântă deloc să-l aud mereu lăudându-se că ce-a scris el e mai valoros decât tot ce-au scris confrații lui.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 2
A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)
Poate că m-aș obliga să dau curs invitației lui în cazul că mi-ar oferi vreo garanție, fie ea oricât de mică.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 3
A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)
Desigur că voi veni și eu, dar poate că nu singur, ci însoțit de câțiva prieteni, pe care, sunt convins, îi cunoști și tu.
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 4
A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)
În momentul când îți spun toate acestea, nu te acuz că intenționat m-ai jignit, ci doar că nu mă așteptam să mă tratezi ca și când n-am fi prieteni de-o viață.
A.circ. de timp + principală + compl. indirectă + principală + compl. indirectă + compl. indirectă + circ. de mod;
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 5
B. Marcați răspunsul corect:
Fie enunțurile: (1) Pe care ai pariat? (2) Nu știu pe cine a văzut la ștrand. (3) De ce te-ai supărat pe mine? (4) Și pe tine te-a rugat să-i împrumuți bani? (5) Pe mine să nu contați! Cuvintele subliniate au funcția de:
A.compl. directe în (2), (4), compl. indirecte în (1), (3), (5);
B.compl. directe în (1), (2), (4), compl. indirecte în (3), (5);
C.compl. directe în toate enunțurile;
D.compl. indirecte în toate enunțurile.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 6
B. Marcați răspunsul corect:
Fie enunțurile: (1) Mi-am cumpărat un pix și două caiete. (2) O singură palmă i-a dat. (3) Mai e o zi până la examen. (4) Pachețelul costă un euro. Cuvintele subliniate sunt:
A.art. nehot. în (3), num. card. în (1), (2), adj. pron. nehot. în (4);
B.art. nehot. în toate enunțurile;
C.num. card. în toate enunțurile;
D.num. card. în (1), (3), (4), adj. pron. nehot. în (2).
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 7
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Pune șaua pe cal și dă-i bătaie!
A.subst., Ac. /compl. circ. de loc;
B.subst., Ac. / compl. direct;
C.subst., Ac. / compl. indirect;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 8
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Chiar nu poți fi și tu măcar o dată sigur pe tine?
A.adv. de mod / nume predicativ;
B.adj., N. / nume predicativ;
C.adv. de mod / fără funcție sintactică autonomă (= face parte din loc. verbală a fi sigur);
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 9
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Cum nu-i din Ardeal, nu se prea pricepe la calitatea țuicii.
A.adv. rel. de mod / circ. de mod;
B.conj. subord. cauzală (= cum „cauzal”) / fără funcție sint.;
C.adv. rel. de cauză / circ. de cauză;
D.adv. rel. de mod cu val. cauzală / circ. de cauză.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 10
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Bogat cum e, își permite cam multe.
A.adv. rel. de mod / nume predicativ;
B.conj. subord. cauzală (cum "cauzal") / fără funcție sint.;
C.adv. rel. de cauză / compl. circ. de cauză;
D.adv. rel. de mod cu val. cauzală / compl. circ. de cauză.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 11
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
N-am înțeles niciodată cum poți fi tu mereu posomorât și totuși atât de apreciat.
A.verb, infinitiv, d. pasivă / compl. direct;
B.adj. part., sg., masc., N. / nume predicativ;
C.adj. part., sg., masc., N. / compl. circ. de mod;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 12
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Făcându-i-se foame după atâta drum, a tras la un motel.
A.subst., N. / nume predicativ;
B.subst., Ac. / compl. direct;
C.subst., N. / subiect;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 13
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Nu-ți stă bine cu pălărie.
A.pron. pers., f. neacc., D. / compl. indirect;
B.pron. refl., f. neacc., D. / fără funcție sintactică;
C.pron. pers., f. neacc., D. / subiect (excepție de la subiectul în N.);
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 14
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
E unanim acceptat că politica nu e o treabă ușoară.
A.verb, ind. prez., d. pasivă / pred. verbal;
B.verb cop., impers. + nume pred. (adv. de mod, prov. din part.) / pred. nominal;
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 15
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Tare i-i greu românului cu atâtea impozite!
A.adv. de mod / compl. circ. de mod;
B.adj., N. / nume predicativ;
C.adv. de mod (parte componentă a unei loc. verbale) / pred. verbal (împreună cu –i)
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 16
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Poate o să plouă iar zile în șir.
A.adv. predicativ / pred. verbal;
B.adv. de mod / circ. de mod;
C.verb pred., impers. (pers. a III-a sg.) / pred. verbal;
D.adv. de mod / fără funcție sintactică.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 17
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Celălalt prieten al vostru nu mă interesează.
A.pron. pos., N. / atr. pron.;
B.adj. pron. pos., Ac. / atr. adj.;
C.adj. pron. pos., N. / atr. adj.;
D.pron. pos., G. / atr. pron. gen.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 18
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Spune-mi care carte ziceai că te-ar interesa din cele expuse.
A.pron. rel., N. / subiect;
B.pron. rel., Ac. / compl. direct;
C.adj. pron. rel., Ac. / atr. adj.;
D.adj. pron. rel., N. / atr. adj.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 19
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Cartea profesorului Popescu a avut un mare succes de librărie.
A.subst. propriu, G. / atr. subst. gen.;
B.subst. propriu, N. / atr. subst. apozițional (= apoziție neizolată);
C.subst. propriu cu valoare adjectivală, N. / atr. adj.;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 20
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Ioane, vezi că ți-ai parcat mașina în loc nepermis!
A.pron. refl., D. / atr. pron. datival (= în dativ);
B.pron. refl., D. / compl. indirect;
C.pron. refl., D. / fără funcție sintactică (= marcă a diatezei reflexive);
D.pron. pers., D. (posesiv) / atr. pron. datival (= în dativ).
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 21
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
De astea nu-mi mai trebuie, că am deja suficiente.
A.pron. dem., N. / subiect;
B.pron. dem., Ac. cu prep. / atr. pron. prep.;
C.adj. pron. dem., Ac. / atr. adj.;
D.pron. nehot., Ac. cu prep. / atr. pron. prep.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 22
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Toți au votat împotrivă-ți.
A.pron. pos., D. cu prep. / compl. indirect;
B.pron. pers., D. cu prep. / compl. indirect;
C.pron. pers., G. cu prep. / compl. indirect;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 23
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Înainte de a fi venit tu, credeam că totul e pierdut.
A.verb pred., inf. cu val. de conjunctiv, perfect / pred. verbal;
B.verb nepred., inf., perfect / circ. de timp;
C.verb pred., inf., perfect / circ. de timp;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 24
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Uite că a venit și domnul Escu!
A.interjecție (predicativă), pers. a II-a sg. / pred. verbal;
B.verb predicativ, imperativ, pers. a II-a sg. / pred. verbal;
C.adverb predicativ (provenit din verb) / pred. verbal;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 25
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Jos cu ai voștri, trăiască ai noștri!
A.verb pred., indic. prezent / pred. verbal;
B.verb pred., imperativ, pers. a III-a pl. / pred. verbal;
C.verb pred., conjunctiv prez., pers. a III-a pl. / pred. verbal;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 26
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Mersul alene este odihnitor.
A.subst. derivat, Ac. / atr. subst.;
B.adv. de mod / compl. circ. de mod;
C.adj. invar., N. / atr. adj.;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 27
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Îți mai amintești de Stamate, unul din Constanța, care avea mereu probleme cu dinții?
A.pron. nehot., N. / apoziție;
B.pron. nehot., Ac. (cu prep. subînțeleasă) / atr. subst. prep.;
C.pron. nehot., Ac. (cu prep. subînțeleasă) / apoziție;
D.adj. pron. nehot., N. / atr. adj.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 28
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Am stat de vorbă cu părinții amândurora.
A.num. colectiv cu val. subst., G. / atr. subst. gen.;
B.num. colectiv cu val. adj., G. / atr. adj.;
C.num. colectiv cu val. subst., D. / atr. subst. datival (= în dativ);
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 29
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Îi dai tu lui nenea un pahar cu apă?
A.pron. pers., D. / compl. indirect;
B.pron. pos., D. / compl. indirect;
C.art. hot. proclitic / fără funcție sintactică;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 30
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Pe motivul că întârzie autobusele, întârzie și el la serviciu.
A.loc. conj. subord. cauzală / fără funcție sintactică;
B.loc. conj. subord. (introduce o compl. indirectă) / fără funcție sintactică;
C.subst., Ac. cu prep. (compl. circ. de cauză) + conj. că;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 31
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Discuțiile cu ai mei au fost destul de tensionate.
A.pron. pers., Ac. cu prep., pl. / atr. pron. prep.;
B.pron. pos., Ac. cu prep., pl. / atr. pron. prep.;
C.pron. pos., G. cu prep., pl. / atr. pron. prep.;
D.pron. pos., Ac. cu prep., pl. / compl. indirect.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 32
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Din păcate, numai câțiva dintre ai noștri s-au calificat.
A.pron. pos., Ac. cu prep. / compl. indirect;
B.pron. pos., Ac. cu prep. / atr. pron. prep.;
C.adj. pron. pos., N. / atr. adj.;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 33
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Pentru a se face auzit acest punct de vedere, a consumat multă cerneală.
A.adj. part., Ac. / compl. circ. de mod;
B.adj. part., N. / compl. circ. de mod;
C.adj. part., N. / nume predicativ;
D.adv. de mod / nume predicativ.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 34
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
De bună seamă că m-ai supărat.
A.loc. adv. pred. / pred. verbal;
B.loc. adv. de mod / compl. circ. de mod;
C.loc. adv. de mod / nume predicativ;
D.loc. adv. de mod / fără funcție sint. autonomă (= componentă a loc. conj. de bună seamă că).
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 35
C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Pentru fiecare grupă a fost numit câte un responsabil.
A.art. nehot. / fără funcție sintactică;
B.num. card. cu val. adj., N. / atr. adj.;
C.adj. pron. nehot., N. / atr. adj.;
D.altă interpretare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 36
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Fie enunțul: Nu-mi priii cea ce eu însemi auzi-i de la cei doi miniștrii ai noștrii, și-mi dădui seama că, deși sunt integri, nu te agrează și nici nu te vor agrea vreodată. Acesta conține:
A.cinci greșeli;
B.șase greșeli;
C.șapte greșeli;
D.opt greșeli.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 37
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Fie enunțul: Dă-i zor frate, că-i deja târziu, aștrii au apus, iar mie mi-i că se înnorează și, nemai putându-i ajunge pe camionagii, ne vom rătăci. Acesta conține:
A.nicio greșeală;
B.o greșeală;
C.două greșeli;
D.trei greșeli.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 38
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Fie enunțul: De ce mă-nfuri, domnule, că eu mă-nfuriu rar, dar câte odată mi-i-i destul și mie să mă prefac că mi-ar place ce-mi faci? Acesta conține:
A.cinci greșeli;
B.șase greșeli;
C.patru greșeli;
D.șapte greșeli.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 39
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Fie enunțul: Nu mi-i-i tot una dacă știi sau nu ști să scrii, că, profesor de gramatică fiind, mi-i se rupe inima când văd atâtea greșeli de ortografie. Acesta conține:
A.cinci greșeli;
B.șase greșeli;
C.patru greșeli;
D.trei greșeli.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 40
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Cuvintele plâns (= plânset) și (am) plâns (= verb, indic. perfect compus, pers. I, sg.) sunt:
A.omonime totale;
B.omonime parțiale;
C.omonime morfologice (omoforme);
D.nu sunt omonime.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 41
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Substantivul omor este format prin:
A.derivare regresivă;
B.derivare progresivă;
C.schimbarea valorii gramaticale;
D.compunere.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 42
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Care dintre următoarele serii conține numai cuvinte corect despărțite în silabe?
A.ma-chi-a-ve-lic, gu-a-șă, cu-lo-ar, co-a-fa;
B.ma-chia-ve-lic, gua-șă, cu-loar, co-a-fa;
C.ma-chia-ve-lic, gu-a-șă, cu-loar, coa-fa;
D.ma-chia-ve-lic, gu-a-șă, cu-loar, co-a-fa.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 43
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Care dintre următoarele serii conține numai cuvinte corect despărțite în silabe?
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 57
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Care dintre următoarele serii conține numai forme literare ale cuvintelor date?
A.sandvici, particulă, frustrare, disertație;
B.sendviș, particolă, frustare, dizertație;
C.sandwich, particulă, frustrare, dizertație;
D.toate cele trei serii de mai sus.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 58
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Se dau următoarele cuvinte: prea-luminat, prea-plin, pre-adolescent, Buna-Vestire, bună-purtare. Sunt corect scrise cu cratimă:
A.niciunul;
B.toate;
C.numai primul, al treilea și al patrulea;
D.numai primul, al doilea și al cincilea.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 59
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Se dau următoarele expresii: spot publicitar, șlagăr la modă, a notifica oficial. Care dintre ele constituie pleonasme?
A.toate;
B.numai prima;
C.numai prima și a doua;
D.niciuna.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 60
D. Marcați varianta corectă de răspuns:
Se dau următoarele expresii: poantă de efect, blazon de noblețe, deliberare îndelungată. Care dintre ele constituie pleonasme?
A.numai prima și a doua;
B.toate;
C.numai a doua;
D.numai prima și a treia.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
EconomieGrilele 61–100
Grila 61
Procesul obiectiv de desprindere, diferențiere, separare și specializare a categoriilor de muncă în cadrul muncii sociale se numește:
A.diviziunea muncii;
B.autonomia producătorilor;
C.independența producătorilor;
D.privatizare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 62
Sunt bunuri de consum:
A.doar bunurile libere;
B.bunurile economice achiziționate pentru folosul sau consumul personal;
C.bunurile cu prețuri mici;
D.banii.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 63
Procesul de recuperare treptată, prin cote-părți, a prețului de achiziționare a capitalului fix, se numește:
A.cost de producție;
B.uzură;
C.capitalizare;
D.amortizare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 64
Relațiile aferente comerțului internațional sunt relevate de:
A.exporturi și importuri;
B.subvenții;
C.garantarea unui venit minim pe plan mondial;
D.intervenția statului în economie.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 65
Oligopolul se caracterizează prin:
A.atomicitatea ofertei, un număr mic de cumpărători și un număr mare de producători;
B.un cumpărător și faptul că oferta unui produs este dată de un număr mic de producători care controlează prețul;
C.atomicitatea cererii și un număr mic de producători, care influențează piața în domeniul prețurilor sau al producției, fabricând bunuri omogene sau diferențiate;
D.obligativitatea ca producătorii să-și coordoneze deciziile.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 66
Acțiunea desemnează:
A.un titlu de credit pe termen lung;
B.o valoare imobiliară;
C.un titlu de proprietate asupra unei părți din capitalul social al unui agent economic;
D.o operațiune la termen a băncilor.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 67
Ce formă specifică îmbracă mărimea relativă a prețului plătit de către debitor, creditorului:
A.suma de bani convenită între bancă și creditori;
B.suma de bani negociată între bancă și debitori;
C.rata dobânzii;
D.rata profitului.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 68
Profitul bancar se calculează ca:
A.diferență între dobânda încasată de bancă de la debitorii săi și dobânda plătită de bancă deponenților săi;
B.diferență între câștigul bancar și cheltuielile administrative și de funcționare a băncii;
C.diferență între rata dobânzii încasată de bancă și rata dobânzii plătită de bancă;
D.diferență între dobânda încasată de bancă și cheltuielile ei de funcționare.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 69
În teoria și practica economică, este relevantă studierea coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu:
A.prețul mărfii, respectiv venitul consumatorului;
B.costul marginal, respectiv costul unitar;
C.costul total mediu, respectiv productivitatea muncii;
D.taxele, respectiv impozitele datorate statului.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 70
Prețul bunului X este dublu față de cel al bunului Y. În condițiile unui venit disponibil (fix) și al obligativității achiziției de cantități din ambele bunuri, consumatorul rațional va alege:
A.o cantitate din X de două ori mai mare decât din Y;
B.cantități care corespund raportului UmgX / UmgY = 1/2;
C.cantități din ambele bunuri, astfel încât UmgX / UmgY = 2;
D.cantități din ambele bunuri, care presupun UmgX = UmgY.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 71
Având un venit disponibil fix și notațiile: UmgA și UmgB (utilitățile marginale determinate de consumul aferent bunurilor A și B), UTA și UTB (utilitățile totale corespunzătoare), respectiv PA și PB (prețurile celor două bunuri), echilibrul consumatorului se atinge în situația în care:
A.UmgA / PA = PB / UmgB;
B.UmgA / UmgB = PB / PA;
C.UTA / PA = UTB / PB;
D.UmgA / PA = UmgB / PB.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 72
Raportul dintre cererea și oferta pentru un bun influențează:
A.prețul pieței;
B.raportul dintre nevoile de consum și economisire;
C.oferta de forță de muncă;
D.creșterea economică din țara respectivă.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 73
Dacă piața este dominată de un număr restrâns de agenți economici producători:
A.sporesc posibilitățile consumatorilor de a influența prețurile;
B.se deteriorează condițiile de satisfacere a cererii;
C.devin mai ușor de acoperit nevoile de consum ale populației;
D.se lărgesc posibilitățile de manifestare a monopolului, în favoarea consumatorilor.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 74
Între căile de reducere a costurilor de producție se numără:
A.creșterea salariilor;
B.scăderea randamentelor factorilor de producție;
C.scăderea mobilității factorilor de producție;
D.creșterea mai rapidă a productivității muncii față de majorarea salariilor.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 75
În cazul funcției cererii, între cantitatea cerută dintr-un bun și prețul acestuia există următoarea legătură de cauzalitate:
A.cererea este variabila independentă, iar prețul – cea dependentă de gusturile consumatorilor;
B.cererea nu depinde de prețul bunului;
C.prețul nu influențează cererea;
D.cererea este variabilă dependentă de preț (privit ca variabilă independentă).
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 76
Prețul unei mărfi crește atunci când:
A.se majorează prețurile bunurilor libere;
B.pe piață apare un exces de ofertă;
C.pe piață se înregistrează exces de cerere pentru bunul respectiv;
D.se îmbunătățește productivitatea muncii, iar costul de producție scade.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 77
Atunci când vânzarea sau cumpărarea diferitelor titluri presupune livrarea efectivă a acestora în cel mult două zile lucrătoare de la data încheierii tranzacției (contractului), este vorba de operațiuni:
A.pe piața la termen;
B.speculative;
C.pe piața la vedere;
D.ilegale.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 78
Creșterea economică se poate măsura în mod relevant prin intermediul:
A.profitului agenților economici;
B.produsului național brut real (pe locuitor);
C.veniturilor din sectorul public;
D.costurilor la nivel de agent economic.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 79
Creșterea ratei dobânzii conduce la:
A.mărirea spectaculoasă a cererii de credite în economie;
B.ieftinirea creditului;
C.avantaje pentru creditori;
D.avantaje pentru debitori.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 80
Fie notațiile: c = rata (medie a) consumului; c’ = înclinația marginală spre consum; s = rata (medie a) economisirii; s’ = înclinația marginală spre economisire; V = venitul; C = consumul; S = economiile. Care din afirmațiile / relațiile următoare este falsă:
A.întotdeauna s > c;
B.în condițiile în care V = C + S, rezultă c + s = 1;
C.în condițiile în care V = C + S și ΔV = ΔC + ΔS, rezultă c’ + s’ = 1;
D.s = S / V.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 81
Utilitatea unui bun depinde de:
A.salariul real;
B.volumul producției din acel bun;
C.cantitatea cerută pe piață din bunul respectiv;
D.mărimea și intensitatea nevoii pentru acel bun.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 82
Dacă nivelul producției și cel al costurilor totale la nivel de firmă se majorează – fiecare – cu câte 50% față de mărimea lor din perioada de bază, relația dintre costul marginal și costul total mediu al perioadei de bază este:
A.Cmg = 1,5·CTM0;
B.Cmg = CTM0;
C.Cmg = 0,5·CTM0;
D.Cmg = 150%·CTM0.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 83
Dacă salariul real a rămas constant, deși prețurile s-au dublat în același interval de timp, înseamnă că salariul nominal:
A.s-a înjumătățit;
B.s-a dublat;
C.nu s-a modificat;
D.a crescut cu 200%.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 84
Capitalul fix de care dispune o întreprindere producătoare de mobilă este 5,3 milioane u.m., iar capitalul ei tehnic este 13,8 milioane u.m. Capitalul circulant al firmei reprezintă:
A.22,3 milioane u.m.;
B.5,3 milioane u.m.;
C.8,5 milioane u.m.;
D.13,8 milioane u.m.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 85
Pentru a realiza o producție de 540 tone o întreprindere utilizează, în luna mai, 36 angajați (adică un efectiv de muncitori cu 20% mai mare decât în luna aprilie). Dacă nivelul productivității medii a rămas constant în timp, producția perioadei de bază a fost:
A.540 tone;
B.675 tone;
C.mai mare cu 20% față de perioada curentă;
D.450 tone.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): D
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 86
În anul t0, producția unui agent economic a fost de 1.200 piese. În anul următor (t1), angajând încă 4 muncitori, întreprinderea obține o producție de 1.296 piese. În acest caz, productivitatea marginală înregistrată (în piese / lucrător) este:
A.96;
B.24;
C.300;
D.324.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 87
La momentul t, oferta unui producător este 1.200 bucăți și îi corespunde un preț unitar de 40 dolari. La momentul t+1, la prețul unitar de 35 dolari, oferta devine 800 bucăți. Mărimea coeficientului de elasticitate a ofertei în raport cu prețul este:
A.2,66;
B.3;
C.1,14;
D.0,375.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 88
La un preț unitar de 64 Euro, oferta dintr-un bun pe piață reprezintă 500 kg. Când prețul pieței se reduce cu 50%, oferta se modifică și ea, devenind 250 kg. Avem de-a face cu o ofertă:
A.elastică;
B.inelastică;
C.cu elasticitate unitară;
D.perfect elastică.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 89
Atunci când prețurile bunurilor de consum se reduc cu 25%, iar nivelul salariului real scade cu 20%, despre salariul nominal se spune că:
A.scade cu 50% față de nivelul său inițial;
B.crește cu 40% față de nivelul său inițial;
C.scade cu 40% față de nivelul său inițial;
D.crește cu 60% față de nivelul său inițial.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 90
În luna martie, salariul nominal al unui muncitor a fost 6.844 u.m., iar în aprilie, el a fost majorat cu 6%. Ca urmare, creșterea salariului a reprezentat:
A.7.254,64 u.m.;
B.410,64 u.m.;
C.bunuri și servicii în valoare de 7.254,64 u.m.;
D.salariul real al angajatului.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 91
Un agent economic ia un credit de 100.000.000 u.m. de la o bancă pe o perioadă de 4 ani, cu o rată anuală a dobânzii de 20%. Care este suma totală pe care trebuie să o ramburseze debitorul, la scadență (știind că atât suma împrumutată, cât și dobânzile aferente, se plătesc la finalul celor 4 ani):
A.180.000.000 u.m.;
B.207.360.000 u.m.;
C.307.360.000 u.m.;
D.nu se poate determina pe baza datelor oferite.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 92
Venitul anului curent, de 800 miliarde u.m., este superior cu 1/4 față de venitul anului anterior. Dacă multiplicatorul investițiilor a fost egal cu 2, cât a fost sporul investițiilor:
A.180 miliarde u.m.;
B.20 miliarde u.m.;
C.80 miliarde u.m.;
D.4 miliarde u.m.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 93
Cu cât este egală înclinația marginală spre economii, dacă înclinația marginală spre consum este 0,88:
A.12;
B.0,12;
C.0,4;
D.nu se poate determina pe baza datelor oferite.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 94
Un agent economic cumpără 100 acțiuni la termen de trei luni. La data semnării contractului, cursul unui titlu a fost 200 u.m., iar la scadență a ajuns 220 u.m. Ca urmare, la termen:
A.cumpărătorul pierde 2.000 u.m.;
B.vânzătorul câștigă 20 u.m. / acțiune;
C.cumpărătorul câștigă 2.000 u.m.;
D.vânzătorul pierde 2.000 u.m. / acțiune.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 95
Profitul unui agent economic se modifică de la o perioadă la alta în raport cu venitul înregistrat, de la Pr0 = 0,2·V0 la Pr1 = 0,4·V0. Dacă V1 este 110% față de V0, costul total al perioadei curente:
A.crește cu 87,5% față de costul total al perioadei de bază;
B.scade cu 12,5% față de costul total al perioadei de bază;
C.crește cu 12,5% față de costul total al perioadei de bază;
D.scade cu 87,5% față de costul total al perioadei de bază.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): B
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 96
Fie: UmgA = 8·UmgB și PA = 4 u.m. (unde: A și B = bunuri achiziționate și consumate de un individ; Umg = utilitatea marginală a bunului A, respectiv a bunului B; PA = prețul bunului A, în u.m.). Pentru ca agentul consumator rațional să înregistreze maximum de satisfacție, prețul lui B trebuie să fie:
A.0,5 u.m.;
B.32 u.m.;
C.2 u.m.;
D.12 u.m.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 97
Fie dată funcția ofertei din bunul X sub forma O(X) = 2·P + 4. Știind că în decursul unei perioade de timp, prețul lui X a crescut cu 30% (față de prețul inițial, egal cu 10 Euro), mărimea coeficientului de elasticitate a ofertei în raport cu prețul bunului este:
A.5/6;
B.1,2;
C.2/3;
D.0,67.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 98
O firmă înregistrează o rată a profitului la cifra de afaceri de 25%. Dacă masa profitului este 4.000 u.m., rata profitului la costurile totale va fi:
A.33,33%;
B.66,67%;
C.25%;
D.imposibil de calculat.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 99
Costul marginal înregistrează valoarea de 40 u.m. Cât este costul total în perioada curentă, dacă în perioada de bază el a fost 5.040 u.m., iar producția crește „bucată cu bucată":
A.5.080 u.m.;
B.5.000 u.m.;
C.126 u.m.;
D.201.600 u.m.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): A
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Grila 100
O societate comercială beneficiază de un împrumut de 12 mil. u.m., pe o durată de 3 ani, cu o rată anuală a dobânzii de 50%. Știind că dobânda se plătește la sfârșitul fiecărui an, iar creditul se restituie în tranșe anuale egale, rezultă că suma totală plătită băncii pentru acest împrumut este:
A.40,5 mil. u.m.;
B.18 mil. u.m.;
C.24 mil. u.m.;
D.36 mil. u.m.
Vezi baremul oficial
Răspuns corect (barem oficial): C
Explicația fiecărei variante, cu articolul din Cod, o primești în Studilex.
Baremul complet100 de grile
Răspunsurile corecte din baremul oficial, pentru fiecare grilă din subiectul admitere Drept București 2008.
Proba grilă de la admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București: limba română, economie, gândire critică sau logică, după anul concursului.
Enunțurile, variantele și baremul sunt preluate din documentele oficiale și verificate cu baremul final.