# Cartea funciară (Drept civil): grile date la examen

> 19 grile oficiale de la Barou, INM și INPPA despre această instituție; mai jos, cele mai recente 19, cu baremul oficial.

URL HTML canonic: https://studilex.ro/subiecte/institutii/civil-carte-funciara

### Barou septembrie 2026 (avocați definitivi), grila 27 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-septembrie-2026#grila-27

Urmare a declarării judecătorești a morții lui D, unicul său fiu, F, acceptă succesiunea și își intabulează, la data de 23 ianuarie 2023, dreptul de proprietate asupra imobilului astfel dobândit de la D. La 15 august 2025, F îi vinde lui C imobilul respectiv, care își intabulează de îndată dreptul de proprietate în cartea funciară. La 27 martie 2026, se constată că D nu este decedat și se anulează hotărârea judecătorească declarativă de moarte. În această situație:

- A. D îi poate solicita lui C înapoierea în natură a imobilului, chiar dacă C a fost de bună-credință la data achiziției;
- B. F va fi obligat să-i restituie lui D imobilul prin echivalent;
- C. C rămâne proprietar al imobilului.

**Barem oficial:** B, C

### Barou aprilie 2026 (avocați stagiari), grila 37 — https://studilex.ro/subiecte/barou-stagiari-aprilie-2026#grila-37

Prin contractul autentificat de un notar public în 12.03.2026, A și B convin: „A consimte în mod definitiv (și înțelege să rămână legată de această declarație de voință) la vânzarea către B a terenului său, înscris în cartea funciară nr. 123 a UAT X, la prețul de 50.000 EUR, iar B va putea accepta sau refuza să cumpere, în termen de 1 lună”:

- A. contractul încheiat este o promisiune unilaterală de vânzare;
- B. B poate să accepte prin înscris autentic notarial cumpărarea bunului, contractul de vânzare-cumpărare încheindu-se când acceptarea sa ajunge la A;
- C. dreptul lui B este supus notării în cartea funciară.

**Barem oficial:** B, C

### Barou aprilie 2026 (avocați definitivi), grila 29 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-aprilie-2026#grila-29

A solicită unui notar public să autentifice o procură prin care A îl împuternicește pe B să încheie, în numele și pe seama lui A, un contract prin care să cumpere un teren agricol identificat cu date de carte funciară, în schimbul prețului maximal de 100.000 EUR. Onorariul lui B este de 50% din diferența dintre suma de 100.000 EUR și prețul negociat. În acest caz:

- A. având în vedere modalitatea de stabilire a onorariului, contractul este aleatoriu;
- B. mandatul preconizat prin procură este unul cu reprezentare;
- C. împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeași afacere revocă mandatul inițial.

**Barem oficial:** B, C

### Barou aprilie 2026 (avocați definitivi), grila 30 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-aprilie-2026#grila-30

A.B. îl împuternicește pe C.D. să cumpere, în nume propriu dar pe seama lui A.B., un teren de la E.F. C.D. cumpără terenul de la E.F. și îl intabulează pe numele său, ulterior refuzând să transmită dreptul de proprietate lui A.B. În această situație:

- A. A.B. devine de plin drept proprietarul terenului din momentul încheierii contractului dintre C.D. și E.F., întrucât actul a fost încheiat pe seama sa;
- B. A.B. poate solicita instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul lui C.D. în patrimoniul său;
- C. C.D. poate invoca față de A.B. că este proprietar tabular, dreptul său de proprietate fiind opozabil erga omnes prin intabulare.

**Barem oficial:** B, C

### Barou aprilie 2026 (avocați definitivi), grila 39 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-aprilie-2026#grila-39

Bunul imobil pe care B. l-a dobândit prin cumpărare de la A. i-a fost revândut lui C. La data încheierii contractului de vânzare dintre B. și C., în cartea funciară, dreptul de proprietate asupra imobilului era intabulat în favoarea lui B., fără a exista vreo altă mențiune. C. și-a intabulat dreptul său de proprietate. Ulterior încheierii contractului dintre B. și C., A. a obținut rezoluțiunea judiciară a contractului încheiat între el și B., pentru neplata nejustificată a prețului imobilului. Instanța a dispus repunerea lui A. în situația anterioară, prin restituirea prestațiilor executate de către acesta. Într-o asemenea situație:

- A. A. nu poate cere rectificarea cărții funciare împotriva lui C, dacă acesta a fost de bună-credință la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului său;
- B. B. va fi obligat să-i plătească lui A. valoarea cea mai mare a bunului, considerată dintre valoarea acestuia de la data încheierii contractului cu A., respectiv de la data încheierii contractului cu C;
- C. A. poate revendica imobilul de la C, chiar dacă nu a putut obține rectificarea cărții funciare.

**Barem oficial:** A, B

### Barou aprilie 2025 (avocați definitivi), grila 34 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-aprilie-2025#grila-34

La data de 20 aprilie 2021, Primus încheie un contract de vânzare-cumpărare cu Secundus prin care îi transferă dreptul de proprietate asupra imobilului – apartament, înscris în cartea funciară, prețul fiind achitat integral. Când Secundus dorește să intre în posesia imobilului, constată că acesta este ocupat de Tertius, care îi prezintă un contract de locațiune prin care Primus îi închiriase apartamentul pe o perioadă de un an. Terțius arată că înainte de 20 aprilie 2021 a făcut îmbunătățiri (lucrări adăugate și autonome) în valoare de 4.000 de lei asupra imobilului, dar fără acordul lui Primus. Secundus nu a cunoscut faptele privind pe Tertius relatate mai sus, închirierea nefiind notată nici ea în cartea funciară. Secundus îl cheamă în judecată pe Tertius pentru evacuarea imobilului, iar Tertius solicită respingerea acțiunii și formulează cerere reconvențională, solicitând obligarea lui Secundus la plata de despăgubiri constând în contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului. În acest caz:

- A. instanța va respinge cererea de evacuare;
- B. instanța va admite cererea de evacuare;
- C. Secundus nu va fi obligat la plata despăgubirilor solicitate de Terțius.

**Barem oficial:** B, C

### INM septembrie 2023 (admitere la INM), grila 3 — https://studilex.ro/subiecte/inm-septembrie-2023#grila-3

În ceea ce privește promisiunea de a contracta:

- A. dacă, mai înainte ca promisiunea unilaterală de cumpărare a unui bun individual determinat să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligația promitentului se consideră stinsă;
- B. dacă nu se prevede termenul în care urmează a fi încheiat contractul de vânzare, promisiunea bilaterală de vânzare se poate nota în cartea funciară, în termen de 6 luni de la data încheierii acesteia;
- C. dreptul la acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare se prescrie în termen de 6 luni de la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare.

**Barem oficial:** A

### INM septembrie 2023 (admitere la INM), grila 4 — https://studilex.ro/subiecte/inm-septembrie-2023#grila-4

Sunt supuse notării în cartea funciară:

- A. sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;
- B. drepturile de superficie afectate de o condiție suspensivă;
- C. drepturile de proprietate asupra unor imobile.

**Barem oficial:** A

### Barou septembrie 2022 (avocați definitivi), grila 33 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-septembrie-2022#grila-33

A introduce o acțiune împotriva lui B prin care îi solicită acestuia din urmă să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul agricol situat în comuna F. A se prevalează de un extras de carte funciară al respectivului teren din care rezultă că este proprietar, cu titlu de cumpărare. Care este opinia Dvs în acest caz:

- A. acțiunea se va respinge, dacă B dovedește că titlul lui A este lovit de nulitate absolută;
- B. dacă B nu poate proba că are la rândul său un titlu opozabil, acțiunea lui A se va admite;
- C. dacă este posesor de bună-credință, B va câștiga procesul.

**Barem oficial:** A, B

### Barou aprilie 2022 (avocați definitivi), grila 21 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-aprilie-2022#grila-21

În cazul în care A a solicitat biroului de cadastru și publicitate imobiliară Craiova deschiderea cărții funciare și intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului cumpărat de la B la data de 01.02.2021, printr-un înscris sub semnătură privată, anexat la cererea de înscriere împreună cu documentația cadastrală întocmită în acest scop, registratorul de carte funciară:

- A. va respinge cererea de înscriere reținând sancțiunea nulității absolute ce intervine urmare a neîncheierii contractului în formă autentică;
- B. va admite cererea de înscriere, dispunând intabularea dreptului de proprietate în folosul lui A;
- C. va respinge cererea de înscriere, arătând că actul de vânzare valabil încheiat nu are dată certă;

**Barem oficial:** A

### INM octombrie 2021 (admitere la INM), grila 7 — https://studilex.ro/subiecte/inm-octombrie-2021#grila-7

Rectificarea intabularii în cartea funciară:

- A. se poate face pe cale amiabilă, prin declarația titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, constatată prin înscris sub semnătură privată;
- B. se poate cere și atunci când dreptul înscris a fost greșit calificat;
- C. se poate face pe cale amiabilă, numai atunci când au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

**Barem oficial:** B

### Barou septembrie 2021 (avocați definitivi), grila 21 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-septembrie-2021#grila-21

Sunt supuse înscrierii provizorii:

- A. dreptul promitentului cumpărător, în temeiul unei promisiuni de vânzare încheiată în formă autentică, asupra imobilului ce urmează a-i fi vândut, justificarea înscrierii urmând să se realizeze prin vânzarea proiectată de către părți;
- B. dreptul real ce grevează bunul altuia;
- C. dreptul reclamantului în favoarea căruia s-a pronunțat o hotărâre nedefinitivă de condamnare a pârâtului la constituirea unui drept tabular.

**Barem oficial:** C

### Barou septembrie 2021 (avocați definitivi), grila 31 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-septembrie-2021#grila-31

Dacă X, proprietarul care a constituit valabil dreptul de uzufruct asupra unui imobil în favoarea lui Y, a decedat, iar dreptul de uzufruct nu a fost intabulat în cartea funciară până la deschiderea succesiunii, atunci:

- A. odată intabulat în carte funciară, succesorul universal al defunctului X dobândește imobilul liber de sarcina uzufructului, iar Y nu va mai putea intabula dreptul de uzufruct în contra proprietarului tabular menționat;
- B. cererea de intabulare a uzufructului formulată de către Y în contra proprietarului tabular Z, cumpărător al imobilului de la succesorul universal al lui X, trebuie respinsă;
- C. uzufructul lui Y se va putea înscrie în cartea funciară în contra succesorului universal al defunctului X, proprietar tabular.

**Barem oficial:** B, C

### Barou septembrie 2020 (avocați definitivi), grila 22 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-septembrie-2020#grila-22

La data de 01.05.2016 A îl mandatează pe B să vândă terenul proprietatea sa situat în București, și înscris în carte funciară nr. 12345. Respectând limitele împuternicirii, la data de 01.06.2016, B vinde terenul către C, care își înscrie dreptul în cartea funciară în aceeași zi. La data de 01.06.2018 D cumpără terenul de la C, intabulându-se în mod corespunzător în aceeași zi. La data de 01.07.2019, AM, unicul moștenitor al lui A, care în acea zi a aflat de situația terenului, consultă 3 avocați, arătându-le suplimentar faptul că A a decedat la data de 25.05.2016. Marcați varianta/variantele corecte.

- A. contractul de vânzare încheiat de către B este sigur inopozabil lui AM, întrucât mandatul a încetat prin moartea lui A;
- B. contractul dintre C și D nu este nul, chiar dacă C nu ar fi dobândit valabil proprietatea prin contractul încheiat la data de 01.06.2016;
- C. o eventuală acțiune în revendicare formulată de către AM împotriva lui D, dobânditor de bună credință, va respinsă.

**Barem oficial:** B, C

### Barou august 2019 (avocați definitivi), grila 27 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-august-2019#grila-27

În materie de carte funciară:

- A. înscrierea provizorie are ca obiect alte drepturi decât cele tabulare;
- B. orice persoană care justifică un interes poate cerceta orice carte funciară;
- C. titularul unui drept asupra unui imobil dobândit prin moștenire va putea dispune de acesta numai după înscrierea în cartea funciară.

**Barem oficial:** C

### Barou august 2019 (avocați definitivi), grila 35 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-august-2019#grila-35

La data de 25 aprilie 2018, P a dat o declarație în formă autentică prin care s-a obligat irevocabil să-i vândă lui B un teren în suprafață de 1500 mp, situat în Sinaia, intabulat în cartea funciară nr. 123, ținută de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, nr. cadastral 123, cu prețul de două milioane lei, dacă B va accepta oferta sa. Părțile nu au stabilit un termen de acceptare. Întrucât au trecut câteva luni de la data ofertei, văzând că B nu și-a manifestat opțiunea, P ar fi interesat să-i vândă terenul lui T care ar putea oferi un preț mai mare. În raport de această situație:

- A. P este liber să vândă terenul lui T, dacă poate obține un preț mai mare;
- B. P poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract;
- C. P poate cere instanței să stabilească prin ordonanță președințială, cu citarea părților, un termen de manifestare a opțiunii de către B.

**Barem oficial:** C

### Barou martie 2019 (avocați stagiari), grila 24 — https://studilex.ro/subiecte/barou-stagiari-martie-2019#grila-24

La data de 10 iunie 2015, M l-a chemat în judecată pe N într-o acțiune în revendicare a unui teren intravilan. La data de 15 decembrie 2015, în cursul procesului de fond, profitând de faptul că litigiul nu era notat în cartea funciară, N a vândut terenul lui S. Acțiunea în revendicare a fost admisă și hotărârea a rămas definitivă la data de 20 septembrie 2016. În raport de situația descrisă?

- A. M are dreptul să pună în executare hotărârea numai împotriva lui N;
- B. M are dreptul să pună în executare hotărârea împotriva lui S;
- C. în cazul în care este evins, S este îndreptățit să ceară angajarea răspunderii pentru evicțiune a lui N.

**Barem oficial:** B, C

### Barou martie 2019 (avocați definitivi), grila 21 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-martie-2019#grila-21

În materia cărții funciare:

- A. termenul în care poate fi promovată acțiunea în rectificare de carte funciară împotriva terților de bună credință care au dobândit un drept real prin acte cu titlu gratuit este de 5 ani de la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului lor la biroul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară;
- B. acțiunea în rectificare de carte funciară poate fi introdusă separat de acțiunea de fond, chiar și atunci când acțiunea de fond a fost respinsă;
- C. dreptul la acțiunea în rectificarea notării în cartea funciară este imprescriptibil.

**Barem oficial:** A, C

### Barou septembrie 2015 (avocați definitivi), grila 29 — https://studilex.ro/subiecte/barou-definitivi-septembrie-2015#grila-29

D.R. locuiește în străinătate de câțiva ani și a moștenit un imobil, situat în orașul P, de la tatăl său. Întrucât nu a fost în măsură să se ocupe de această proprietate, la sfatul unui avocat, a dat o declarație în formă autentică prin care a renunțat la dreptul de proprietate iar declarația a fost înregistrată în cartea funciară, la data de 10.08.2015. Din câte știe, consiliul local al orașului P a luat act de renunțarea lui printr-o hotărâre. Recent, D.R. a găsit un posibil cumpărător al imobilului și s-a răzgândit cu privire la renunțare. Întrucât în cartea funciară este inregistrată doar declarația lui și nu figurează un alt proprietar, vă întreabă dacă poate reveni asupra declarației de renunțare pentru a vinde imobilul. Selectați răspunsul/rile pe care îl/le considerați corect/e din cele de mai jos:

- A. imobilul la care D.R. a renunțat a intrat în domeniul privat al orașului P prin hotărârea consiliului local;
- B. imobilul la care D.R. a renunțat nu poate fi dobândit de orașul P fără înscriere în cartea funciară;
- C. dreptul de proprietate al lui D.R. s-a stins prin înscrierea în cartea funciară, în condițiile legii, a declarației de renunțare.

**Barem oficial:** A, C

## Note pentru asistenții AI

Pentru citare, folosește URL-ul HTML canonic. Enunțurile și baremul sunt preluate din documentele oficiale indicate. Studilex oferă aceste subiecte ca simulări cronometrate, cu explicația AI a fiecărei variante și articolul din Cod, pe studilex.ro.
