# Subiecte admitere Drept București 2016, cu barem

> Subiectul oficial de la admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București: 100 de grile, cu baremul oficial. Publicat de Facultatea de Drept a Universității din București.

URL HTML canonic: https://studilex.ro/subiecte/admitere-drept-bucuresti-2016

- Sursa oficială a subiectului: https://drept.unibuc.ro/documente/dyn_doc/admitere/Subiecte Grila 1.pdf
- Baremul final: https://drept.unibuc.ro/documente/dyn_doc/admitere/Raspunsuri Grila 1.pdf
- Toate subiectele: https://studilex.ro/subiecte.md

## Limba română (grilele 1–60)

### Grila 1

A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)
Că vii ori nu, mie mi-i totuna și pesemne că nici pe tine nu te preocupă în mod deosebit ce cred eu, din moment ce în seara când s-a dat comunicatul cu pricina nu te-ai învrednicit nici măcar să-mi dai un telefon.

- A. circ. concesivă + circ. concesivă + principală + principală + subiectivă + atributivă + circ. de cauză + compl. directă;
- B. subiectivă + subiectivă + principală + principală + subiectivă + subiectivă + atributivă + circ. de cauză + compl. directă;
- C. circ. concesivă + circ. concesivă + principală + subiectivă + subiectivă + atributivă + atributivă + compl. directă;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 2

A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)
Dă-mi voie să nu fiu de acord cu tine, având în vedere că pregătirea ta e una, iar a mea, alta.

- A. principală + compl. indirectă + compl. directă + compl. directă;
- B. principală + compl. directă + compl. directă + compl. directă;
- C. principală + compl. indirectă + circ. condițională + circ. condițională;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 3

A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)
Pe motivul că, oricât și oriunde ar munci, tot n-avea cum aduna atâția bani încât să-și cumpere o casă, iar de un ajutor din partea părinților nu putea fi vorba, nu-și mai făcea niciun proiect de viitor, aproape că nici nu-l mai interesa ce-o să se aleagă de el.

- A. circ. concesivă + circ. concesivă + atributivă + circ. consecutivă + atributivă + principală + principală + subiectivă + subiectivă;
- B. circ. concesivă + atributivă + circ. consecutivă + atributivă + principală + principală + compl. directă;
- C. circ. concesivă + circ. de cauză + compl. directă + circ. consecutivă + circ. de cauză + principală + principală + subiectivă + compl. indirectă;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 4

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Sosirea lui pe neașteptate i-a intrigat pe mulți.

- A. loc. adv. de mod / compl. circ. de mod;
- B. loc. adv. de timp / compl. circ. de timp.;
- C. participiu (pl., fem., Ac. cu prep.) / compl. circ. de mod;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 5

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
N-are cum părea altfel decât este.

- A. adv. rel. de mod / compl. circ. de mod;
- B. adv. rel. de mod / nume predicativ;
- C. adv. rel. de mod / compl. indirect;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 6

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Până a fi găsit de echipa de salvare, turistul a înghețat.

- A. adj. (provenit din participiu), N. / nume predicativ;
- B. adj. (provenit din participiu), Ac. / compl. circ. de timp;
- C. adv. de mod (provenit din participiu) / compl. circ. de mod;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 7

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Ce i-i scris omului în frunte i-i pus.

- A. verb, ind. prez., d. pasivă / pred. verbal;
- B. verb cop., impers. + nume predicativ (adj. part., sg., masc., N.) / pred. nominal;
- C. verb cop., impers. + nume predicativ (adv. de mod, prov. din part.) / pred. nominal;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 8

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Așa ceva nu se face, dragul meu!

- A. pron. nehot., Ac. / compl. direct;
- B. adj. pron. nehot., N. / atr. adj.;
- C. pron. nehot., N. / subiect;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 9

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Ion nu este sigur că vine și el la nuntă.

- A. adv. de mod / nume predicativ;
- B. adv. de mod / compl. circ. de mod;
- C. adj., N. / nume predicativ;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 10

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:
Iubitul meu prieten, te rog să mă ierți pentru cele spuse.

- A. adj. pron. pos., V. / fără funcție sintactică;
- B. adj. pron. pos., N. / atr. adj.;
- C. adj. pron. pos., V. / atr. adj.;
- D. adj. pron. pos., G. / atr. adj.

**Barem oficial:** C

### Grila 11

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Părerile alor mei au contat prea puțin.

- A. pron. pos., G. / atr. pron. gen.
- B. pron. pos., D. / atr. pron. în dativ
- C. pron. pers., G. / atr. pron. gen.
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 12

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Celor două colege premiante, a mea și a ta, le-au fost înmânate ieri diplomele.

- A. pron. posesiv, N. / apoziție
- B. pron. posesiv, G. / apoziție
- C. adj. pron. posesiv, D. / atr. adj.
- D. adj. pron. pos., N. / atr. adj.

**Barem oficial:** A

### Grila 13

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Societatea în al cărei mijloc trăia îi era binevoitoare.

- A. pron. rel., G. / atr. pron. gen.
- B. pron. rel., G. / atr. pron. prep.
- C. pron. rel., G. / compl. circ. de loc
- D. adj. pron. rel., G. / atr. adj.

**Barem oficial:** A

### Grila 14

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Nu mi-am găsit încă o ofertă potrivită pentru concediul de vară, dar nu mă tentează nici dintre ale voastre.

- A. pron. pos., Ac. / compl. direct
- B. pron. pos., Ac. / subiect (excepție de la subiectul în N.)
- C. pron. pos., Ac. / atr. pron. prep.
- D. adj. pron. pos., Ac. / atr. adj.

**Barem oficial:** C

### Grila 15

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!

- A. interj. pred. / pred. verbal
- B. verb pred. (formă populară de la a lua), imperativ, pers. a II-a, sg. / pred. verbal
- C. interjecție / fără funcție sintactică
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 16

B. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

S-a înfuriat tocmai pe cel care-i voia binele.

- A. pron. dem., Ac. / compl. indirect
- B. pron. dem., Ac. / compl. direct
- C. art. dem. / fără funcție sintactică
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 17

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Adună ce cu ce vrei, numai grăbește-te! Cuvintele subliniate:

- A. sunt amândouă relative (subordonatoare, pronume sau adverb)
- B. este relativ (subordonator, pronume sau adverb) numai primul
- C. este relativ (subord., pronume sau adverb) numai al doilea
- D. formează (împreună) o locuțiune relativă (subordonatoare).

**Barem oficial:** C

### Grila 18

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Nu-i ce se mai întâmpla aici. Subiectul propoziției este:

- A. ce
- B. întâmpla
- C. se întâmpla
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 19

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau enunțurile: (1) Cu ce scop m-ai căutat la telefon? (2) A plâns ce-a plâns, dar în cele din urmă s-a liniștit. (3) Nu știi ce splendide zile am avut la mare. (4) Te-ai cruci să știi ce om e taică-său. Cuvântul subliniat este:

- A. adj. pron. interogativ în (1), pronume relativ în (2), adverb în (3) și (4)
- B. adj. pron. interogativ în (1), adj. pron. rel. în (2), (4), adverb în (3)
- C. adj. pron. interogativ în (1), adverb în (2) și (3), adj. pron. rel. în (4)
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 20

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie următoarele secvențe: (1) duceți-i cadoul; (2) șterge-ți nasul; (3) atârnă-ți pofta-n cui; (4) duce-ți-ar dorul. Sunt corect scrise:

- A. toate
- B. numai (1) și (3)
- C. numai (1) și (4)
- D. numai (2) și (4).

**Barem oficial:** A

### Grila 21

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie următoarele structuri: (1) măsurile de revigorare ale monedei naționale; (2) măsurile de revigorare a monedei naționale; (3) soluțiile de ieșire din criză a guvernului; (4) soluțiile de ieșire din criză ale guvernului. Sunt corecte gramatical:

- A. toate;
- B. numai (2) și (4);
- C. numai (2), (3) și (4);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 22

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțurile următoare: (1) Nu mai bate atâta din gură! (2) Lasă-i să bombăne cât vor! (3) De ce să ți se destăinuie ție? (4) A ajuns ce a ajuns cam repede, dar va decădea la fel de brusc. Sunt corecte gramatical formele verbale subliniate:

- A. toate;
- B. niciuna;
- C. numai din (1), (2), (3) și (4);
- D. numai din (1), (2) și (3).

**Barem oficial:** A

### Grila 23

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie următoarele enunțuri: (1) Nu se știe dacă va ajunge la timp. (2) Nu-mi pasă dacă va pierde meciul. (3) Dacă tot ai venit, rămâi și tu. (4) Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau. Propozițiile subordonate introduse prin conjuncția dacă sunt:

- A. subiectivă în (1), compl. indirectă în (2), circ. de cauză în (3), circ. concesivă în (4);
- B. subiectivă în (1) și (2), circ. de cauză în (3), circ. condițională în (4);
- C. compl. directă în (1), compl. indirectă în (2), circ. condițională în (3) și (4);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 24

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie următoarele enunțuri: (1) Iau creioanele roșii, pe celelalte nu le vreau. (2) Iau creioanele roșii, celelalte nu le vreau. (3) Dintre creioane, pe al meu l-am pierdut. (4) Dintre creioane, al meu l-am pierdut. (5) Am mai multe umbrele, așa că o poți împrumuta pe oricare. (6) Am mai multe umbrele, așa că o poți împrumuta oricare. Sunt corecte gramatical:

- A. toate;
- B. toate, în afară de (6);
- C. numai (1), (3) și (5);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 25

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Mie însămi nu-mi prii atenția excesivă și respectul îndoielnic pe care mi l-ai acordat, așa că i-ați lucrurile de aici și dispari, că, altfel, nu-ți va fi bine! Acesta conține:

- A. șase greșeli;
- B. cinci greșeli;
- C. patru greșeli;
- D. trei greșeli.

**Barem oficial:** C

### Grila 26

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Dacă le veți da și lor, ce ne-ați dat și nouă, în numele, zice el, a aceleeași vechi amiciții, ar reuși să vă agreieze, așa cum i-au agreeat și pe alții. Acesta conține:

- A. șapte greșeli;
- B. șase greșeli;
- C. cinci greșeli;
- D. patru greșeli.

**Barem oficial:** C

### Grila 27

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Nu sunt deacord cu ideea că fostul tău coleg merită aceeași atenție care o acorzi și actualilor tăi prieteni și, dealtfel, nu se merită s-o ții una și bună, mai ales când știi bine, după cum știu și eu, că numai boul e consecvent. Acesta conține:

- A. două greșeli;
- B. trei greșeli;
- C. patru greșeli;
- D. cinci greșeli.

**Barem oficial:** C

### Grila 28

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Poate că vom reuși, cu sprijinul Parlamentului și a Comisiei (1) / al Comisiei (2) / Comisiei (3) Europene, să ieșim din criză, în ciuda previziunilor sumbre și al scepticismului (4) / a scepticismului (5) / scepticismului (6) analiștilor economici. Dintre cuvintele subliniate, sunt corect folosite:

- A. toate;
- B. numai (2) și (5);
- C. numai (1) și (4);
- D. numai (2), (3), (5) și (6).

**Barem oficial:** B

### Grila 29

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Oamenilor acestora (1) / aceștia (2) nu le place să dea nimănui (3) / nimănuia (4) nimic, deși e bine să împarți și unor alți (5) / altor (6) semeni din ce îți prisosește. Dintre cuvintele subliniate, sunt corect folosite:

- A. toate;
- B. numai (1), (3) și (6);
- C. numai (1), (3), (4), (5) și (6);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 30

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Problema cel (1) / cea (2) mai des ridicată, dragile (3) / dragele (4) mele, a fost că nimeni nu voia (5) / vroia (6) să își asume răspunderea pentru ce se întâmplase. Dintre cuvintele subliniate, sunt corect folosite:

- A. numai (1), (3) și (5);
- B. numai (2), (4) și (6);
- C. numai (1), (4) și (5);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 31

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Dacă acum (1) / acuma (2) nu vă mențineți ferm pe poziție, stimată doamnă, o să decădeți (3) / decadeți (4) definitiv din drepturi și o să ajungeți angajata cel (5) / cea (6) mai slab plătită din toată firma. Dintre cuvintele subliniate, sunt corect folosite:

- A. numai (1), (2), (3) și (5);
- B. numai (1), (3) și (6);
- C. numai (2), (4) și (5);
- D. toate.

**Barem oficial:** A

### Grila 32

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Pe (1) sfârșitul examenului, începuse să își facă griji despre (2) corectitudinea răspunsurilor, dar mă risc (3) să afirm că nu avea motive. Dintre pozițiile subliniate (prepoziții și verb), sunt corect folosite:

- A. niciuna;
- B. numai (1) și (2);
- C. numai (1) și (3);
- D. toate.

**Barem oficial:** A

### Grila 33

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele serii de cuvinte: (1) incogníto, fébruarie, înconjúrul, deunăzí; (2) incógnito, fébruarie, încónjurul, deúnăzi; (3) incógnito, februárie, încónjurul, deúnăzi; (4) incógnito, februárie, înconjúrul, deunăzí.
Conțin(e) doar cuvinte corect accentuate:

- A. numai a treia serie;
- B. numai prima serie;
- C. numai a treia și a patra serie;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 34

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dă enunțul: Ar trebui să fii mai precáut(1) / precaút(2) când ai de-a face cu o persoană de o asemenea perfídie(3) / perfidíe(4). Dintre cuvintele accentuate, sunt corect (potrivit) folosite:

- A. toate;
- B. numai (1) și (4);
- C. numai (2) și (3);
- D. numai (1), (2) și (4).

**Barem oficial:** D

### Grila 35

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele cuvinte: ambiguu, laureat, pleoapă, cabanier. Conțin(e) diftongi:

- A. niciunul;
- B. numai al doilea și al patrulea;
- C. numai primul, al treilea și al patrulea;
- D. numai al treilea.

**Barem oficial:** A

### Grila 36

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele serii de cuvinte: (1) maicii, pieței, dragii, sorei; (2) maicii, pieții, dragei, sorei; (3) maicei, pieței, dragei, surorii; (4) maicei, pieței, dragii, surorii. Conțin(e) numai forme corecte de genitiv-dativ articulat:

- A. toate;
- B. numai prima și a patra;
- C. numai a doua și a treia;
- D. numai a patra.

**Barem oficial:** B

### Grila 37

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele cuvinte: azi-dimineață, azi-după-amiază, astă-noapte, mâine-dimineață. Sunt corect scrise cu cratimă:

- A. toate;
- B. numai al treilea;
- C. toate, în afară de al doilea;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 38

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele substantive comune: mapamond, antren, comerț, jenă. Sunt defective de plural:

- A. toate;
- B. numai primul și al doilea;
- C. numai primul, al doilea și al treilea;
- D. niciunul.

**Barem oficial:** C

### Grila 39

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dă enunțul: Patronii celor două cotidiane(1) / cotidiene(2) au declarat că vor continua să publice pamflete(3) / pamfleturi(4) la adresa guvernanților. Dintre substantivele la plural subliniate, sunt corecte, în contextele date:

- A. numai (1), (3) și (4);
- B. numai (1) și (3);
- C. numai (2) și (3);
- D. toate.

**Barem oficial:** C

### Grila 40

C. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dă enunțul: După experiența dobândită în atâtea periple(1) / peripluri(2) prin țară, se gândește să se înscrie la mai multe profile(3) / profiluri(4) din cadrul Facultății de Geografie. Dintre substantivele la plural subliniate, sunt corecte, în contextele date:

- A. numai (1), (2) și (3);
- B. numai (1) și (4);
- C. numai (2), (3) și (4);
- D. toate.

**Barem oficial:** B

### Grila 41

Se dă următorul enunț: Eu mă chinuiesc(1) / chinui(2) să te ajut, dar adevărul este că toată lumea se îndoiește(3) / îndoaie(4) că vei reuși. Dintre formele verbale subliniate, sunt corecte, în contextele date:

- A. toate;
- B. numai (2) și (3);
- C. numai (1) și (4);
- D. numai (1), (2) și (3).

**Barem oficial:** D

### Grila 42

Se dă următorul enunț: Aseară, când am ajuns în Las Vegas, primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la un cazinou (1) / cazino (2), unde am băut un cocktail (3) / cocteil (4); diseară (5) / deseară (6) voi merge din nou. Dintre cuvintele subliniate, au forme literare:

- A. toate;
- B. numai (1), (3), (4), (5) și (6);
- C. numai (2), (3) și (5);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** B

### Grila 43

Se dă următorul enunț: Și-a susținut frumos dizertația(1) / disertația(2), vorbind fără repaos(3) / repaus(4) și având o dicție(5) / dicțiune(6) impecabilă. Dintre cuvintele subliniate, au forme literare:

- A. toate;
- B. numai (1), (3) și (5);
- C. numai (1), (2), (3), (5) și (6);
- D. numai (2), (4), (5) și (6).

**Barem oficial:** D

### Grila 44

Se dă enunțul: Nu mai face pe claunul(1) / clovnul(2), că ai întrecut măsura! Cuvântul corect (potrivit) pentru acest enunț este:

- A. primul dintre paronime;
- B. al doilea dintre paronime;
- C. cuvintele subliniate sunt variante opționale, deci amândouă variantele sunt corecte;
- D. cuvintele subliniate sunt sinonime, deci amândouă variantele sunt corecte.

**Barem oficial:** C

### Grila 45

Se dau următoarele expresii: democrație populară, jurământ solemn, reprimare violentă, oligarhie financiară. Constituie pleonasme:

- A. toate;
- B. numai prima și a doua;
- C. numai a treia și a patra;
- D. toate, în afară de a patra.

**Barem oficial:** D

### Grila 46

Se dă enunțul: Vă asigur că vă vom răspunde la toate întrebările posibile pe care ni le-ați putea pune și rămânem în continuare la dispoziția voastră, așa cum ne impune deontologia profesională. Acesta conține:

- A. trei pleonasme;
- B. două pleonasme;
- C. un pleonasm;
- D. niciun pleonasm.

**Barem oficial:** A

### Grila 47

Se dă enunțul: Știind că nutrești față de el un puternic atașament, am hotărât să vă avizăm oficial cererile de concediu, încât să puteți pleca împreună în acel safari în Africa. Acesta conține:

- A. trei pleonasme;
- B. două pleonasme;
- C. un pleonasm;
- D. niciun pleonasm.

**Barem oficial:** A

### Grila 48

Se dau cuvintele: (1) a mâhni; (2) a destina; (3) a simula; (4) a prejudicia. Sunt sinonime ale cuvântului a afecta:

- A. toate;
- B. numai primul, al doilea și al patrulea;
- C. numai primul și al doilea;
- D. numai al patrulea.

**Barem oficial:** A

### Grila 49

Sensul cuvântului blazat este:

- A. dezgustat;
- B. incapabil de emoții și de sentimente;
- C. indiferent;
- D. toate cele trei sensuri de mai sus.

**Barem oficial:** D

### Grila 50

Fie următoarele definiri și / sau explicări de cuvinte: (1) aparență înșelătoare; (2) acțiune simulată; (3) obiect care dă o falsă impresie a realității. Care dintre acestea este (sunt) sensul (sensurile) cuvântului simulacru?

- A. numai a treia;
- B. toate;
- C. numai prima și a treia;
- D. numai a doua.

**Barem oficial:** B

### Grila 51

Fie următoarele definiri și / sau explicări de cuvinte: (1) care nu poate fi tulburat de nimic; (2) care denotă stăpânire de sine; (3) liniștit, calm; (4) flegmatic, placid. Care dintre acestea reprezintă sensul (sensurile) cuvântului imperturbabil?

- A. numai prima;
- B. numai prima, a doua și a treia;
- C. toate;
- D. numai prima și a patra.

**Barem oficial:** C

### Grila 52

Se dau următoarele cuvinte: afabil(1); inefabil(2); exprimabil(3); răuvoitor(4). Se poate stabili un raport de antonimie:

- A. între (1) și (4), respectiv între (2) și (3);
- B. numai între (2) și (3);
- C. numai între (1) și (3);
- D. între (1) și (2), respectiv între (1) și (3).

**Barem oficial:** A

### Grila 53

Se dau următoarele abrevieri pentru cuvântul „secundă”: (1) s, (2) sec, (3) s., (4) sec.. Sunt corecte:

- A. toate;
- B. numai prima și a patra;
- C. numai a treia și a patra;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** B

### Grila 54

Se dă enunțul: Aceste schimbări frecvente ale ministrului Educației (1) / Ministrului Educației (2) / Ministrului educației (3) / ministrului educației (4) aduc doar deservicii în sistem. În secvențele subliniate, este corectă scrierea cu litere mici, respectiv cu majuscule:

- A. numai în (4);
- B. numai în (2);
- C. numai în (1);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 55

Se dă enunțul: La examen s-au înscris doi candidați, dar s-a prezentat numai unu(1) / unul(2), care era frate cu o prietenă de-a mea (3) / de-ale mele (4). Dintre secvențele subliniate, sunt corecte:

- A. numai (2) și (4);
- B. numai (1) și (4);
- C. numai (1), (3) și (4);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 56

Se dă enunțul: Deși munciți cu dedicație, vă avertizez că sunt un șef sever, care muncesc din greu, cot la cot cu voi, așa că să nu mai se mire nimeni dacă vă voi penaliza la cea mai minoră abatere. Acesta conține, raportat la limba română literară:

- A. o greșeală;
- B. două greșeli;
- C. trei greșeli;
- D. patru greșeli.

**Barem oficial:** D

### Grila 57

Se dă enunțul: Nu cred că ar trebui să fie vreo diferență între a vorbi corect sau a scrie fără greșeli, așa că, atât la examenele scrise și la cele orale voi fi la fel de exigent, iar pentru nota zece e nevoie de mult efort, dar și de interes pentru gramatică. Acesta conține:

- A. nicio greșeală;
- B. o greșeală;
- C. două greșeli;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 58

Se dă enunțul: Fiind o avocată care mereu ești solicitată de clienți, ai ajuns și una dintre puținele femei care trebuie apreciată pentru rolul în societate și chiar tu însăți recunoști că ai un cuvânt greu de spus în multe privințe. Acesta conține:

- A. nicio greșeală;
- B. o greșeală;
- C. două greșeli;
- D. trei greșeli.

**Barem oficial:** D

### Grila 59

Se dă enunțul: M-am cam săturat de reclama aceea care sună cam așa: ”Consumați zilnic minim doi litri de lichide!”, mai ales că am aflat că în spatele ei se află un milionar care se prezintă drept președinte Partidul Secetei. Acesta conține:

- A. nicio greșeală;
- B. o greșeală;
- C. două greșeli;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 60

Se dă enunțul: O altă problemă care aș fi vrut să o luăm în discuție, de față cu toți miniștrii, era legată de aceeași situație cu care noi ne mai confuntasem și în trecut, și anume că tu, întotdeauna, indiferent de părerea celor din jur și de interesele partidului, îți este imposibil să faci echipă cu noi. Acesta conține:

- A. nicio greșeală;
- B. o greșeală;
- C. două greșeli;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

## Economie (grilele 61–100)

### Grila 61

D. Marcați răspunsul corect:
Discutăm despre risipa de resurse în cazul în care știm doar că:

- A. oferta este adaptată cererii, din punct de vedere sortimental și calitativ;
- B. oferta corespunde cererii, structural și cantitativ;
- C. pe piață, oferta nu corespunde cererii;
- D. tehnologia utilizată de către producători este cea mai nouă în domeniu, aducând sporuri de productivitate.

**Barem oficial:** C

### Grila 62

D. Marcați răspunsul corect:
Cererea inelastică arată că, în valoare absolută, mărimea coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu prețul (K) este:

- A. K = 0;
- B. K = -1;
- C. 0 < K < 1;
- D. K = 1.

**Barem oficial:** C

### Grila 63

D. Marcați răspunsul corect:
În scopul atingerii satisfacției maxime, consumatorul rațional ține seama de restricții privind:

- A. relația dintre venitul personal și investițiile efectuate de către stat în economie;
- B. raportul dintre consum și economisire;
- C. prețul bunului achiziționat și venitul limitat al individului;
- D. utilitatea marginală și utilitatea totală.

**Barem oficial:** C

### Grila 64

D. Marcați răspunsul corect:
Care din următoarele afirmații este falsă:

- A. Utilitatea marginală exprimă sporul de satisfacție resimțit de consumator, prin creșterea cu o unitate a cantității consumate dintr-un bun economic omogen;
- B. O unitate „x”, consumată dintr-un bun economic omogen, corespunde unei nevoi mai puțin intense decât unitatea „x - 1”, consumată anterior;
- C. În general, prin consumul unei unități suplimentare dintr-un bun economic omogen, crește satisfacția totală înregistrată de consumator;
- D. Fiecare nouă unitate adițională, consumată dintr-un bun economic, are aceeași utilitate pentru consumator precum cea precedentă și cea următoare.

**Barem oficial:** D

### Grila 65

D. Marcați răspunsul corect:
Pentru fabricarea mobilei, cheresteaua rezultată din tăierea buștenilor este:

- A. bun primar;
- B. bun intermediar;
- C. bun final;
- D. inutilă.

**Barem oficial:** B

### Grila 66

D. Marcați răspunsul corect:
Oferta de țiței a unui producător poate crește dacă:

- A. sectorul extracției de țiței primește subvenții;
- B. pe plan mondial, apar tot mai mulți substituenți ieftini – ca alternativă la produsele pe bază de țiței;
- C. veniturile consumatorilor casnici scad;
- D. apar resurse energetice noi.

**Barem oficial:** A

### Grila 67

Substituția factorilor de producție are la bază:

- A. creșterea cheltuielilor cu capitalul fix;
- B. compatibilitatea caracteristicilor de utilitate ale factorilor folosiți în procesul de producție;
- C. modificările de politică fiscală;
- D. mărimea profitului obținut de producător.

**Barem oficial:** B

### Grila 68

Consumul factorului de producție „capital fix” se poate exprima:

- A. numai fizic (prin timpul de muncă cheltuit pentru producerea unui bun economic);
- B. numai valoric;
- C. atât fizic, cât și valoric;
- D. prin cheltuielile totale cu salariile și impozitul pe profit.

**Barem oficial:** B

### Grila 69

Pe termen scurt, în cazul unui agent economic (pentru care: CT – costul total; CF – costul fix; CV – costul variabil; Q – volumul producției), când CT = CF, înseamnă:

- A. Q< 0;
- B. CT < 0;
- C. Q = 0;
- D. CT = CV.

**Barem oficial:** C

### Grila 70

În absența altor informații, costul variabil mediu nu se modifică, atunci când:

- A. costul variabil și producția evoluează în același sens;
- B. costul variabil și producția evoluează în sensuri contrare;
- C. costul variabil și producția se modifică în aceeași măsură, dar în sens opus;
- D. costul variabil și producția se modifică în aceeași măsură și în același sens.

**Barem oficial:** D

### Grila 71

D. Marcați răspunsul corect:

Dinamica productivității muncii este determinată prin:

- A. măsurarea productivității la nivel de ramură economică;
- B. productivitatea globală a factorilor de producție;
- C. indicele productivității muncii;
- D. reducerea costurilor de producție.

**Barem oficial:** C

### Grila 72

D. Marcați răspunsul corect:

Rata profitului în funcție de costurile (cheltuielile) totale apare ca:

- A. diferență dintre veniturile totale și costurile (cheltuielile) totale;
- B. raport procentual dintre costurile (cheltuielile) totale și mărimea profitului;
- C. diferență dintre cifra de afaceri și costurile (cheltuielile) totale;
- D. raport procentual dintre masa profitului și costurile (cheltuielile) totale.

**Barem oficial:** D

### Grila 73

D. Marcați răspunsul corect:

Prețul reprezintă:

- A. moneda unei țări;
- B. suma de bani cedată de cumpărător vânzătorului, în schimbul achiziției unui bun sau serviciu;
- C. costul mărfii;
- D. simbolul bănesc al schimbului dintre producător și vânzător.

**Barem oficial:** B

### Grila 74

D. Marcați răspunsul corect:

Existența a numeroși cumpărători ai bunurilor fabricate de un singur producător este proprie pieței:

- A. cu concurență perfectă;
- B. de monopol;
- C. de oligopol;
- D. de monopson.

**Barem oficial:** B

### Grila 75

D. Marcați răspunsul corect:

Suma alocată copiilor de către stat (privită ca beneficiu social) conferă aplicabilitate următoarei funcții a banilor:

- A. mijloc de plată;
- B. rezervă;
- C. mijloc de schimb;
- D. convertibilitate.

**Barem oficial:** A

### Grila 76

D. Marcați răspunsul corect:

Scăderea ratei dobânzii în economie are efecte negative asupra:

- A. debitorilor;
- B. creditorilor;
- C. debitorilor și creditorilor deopotrivă;
- D. investitorilor potențiali.

**Barem oficial:** B

### Grila 77

D. Marcați răspunsul corect:

Atunci când restituirea unui credit preluat pe 3 ani se face în tranșe anuale egale, cu plata dobânzilor la fiecare final de an, operăm cu relația de calcul aferentă:

- A. dobânzii compuse;
- B. dobânzii simple;
- C. dobânzii capitalizate;
- D. dobânzii la termen.

**Barem oficial:** B

### Grila 78

D. Marcați răspunsul corect:

Acțiunea se deosebește de obligațiune prin aceea că:

- A. aduce întotdeauna un venit mai mic;
- B. este mai scumpă;
- C. poate aduce un venit variabil;
- D. este un titlu de valoare.

**Barem oficial:** C

### Grila 79

D. Marcați răspunsul corect:

Titlurile de valoare emise de o societate pe acțiuni pot fi achiziționate:

- A. prin vânzare-cumpărare;
- B. doar de către partenerii firmei;
- C. doar de către salariați;
- D. de către organele centrale ale administrației publice.

**Barem oficial:** A

### Grila 80

D. Marcați răspunsul corect:

Munca plătită de către angajator, dar desfășurată fără încheierea prealabilă a unui contract de muncă, presupune activități aferente:

- A. pieței negre;
- B. trocului;
- C. pieței de monopol;
- D. economiei naturale.

**Barem oficial:** A

### Grila 81

D. Marcați răspunsul corect:

Nivelul productivității muncii la nivel de firmă (exprimat prin indicele de creștere a productivității muncii) este punctul de pornire în determinarea:

- A. cursului de schimb al monedei naționale;
- B. nivelului salariului (exprimat prin indicele de creștere a salariului);
- C. nivelului profitului bancar;
- D. nivelului dobânzii (exprimat prin rata dobânzii).

**Barem oficial:** B

### Grila 82

D. Marcați răspunsul corect:

Prin consumul a 8 unități succesive dintr-un bun, un individ înregistrează următoarele utilități marginale: 22; 20; 17; 13; 8; 2; 0; –3. Utilitatea totală a primelor 5 unități consumate este (în unități de utilitate):

- A. 82;
- B. 59;
- C. 79;
- D. 80.

**Barem oficial:** D

### Grila 83

D. Marcați răspunsul corect:

Un producător cu activitate pe termen scurt înregistrează 90.000 u.m. costuri totale și 100.000 u.m. cifră de afaceri. Pe fondul păstrării neschimbate a celorlalte condiții ale pieței (inclusiv a cifrei de afaceri), înjumătățirea nivelului costurilor atrage după sine:

- A. scăderea profitului;
- B. înjumătățirea profitului;
- C. dublarea profitului;
- D. obținerea unui profit de 55.000 u.m.

**Barem oficial:** D

### Grila 84

D. Marcați răspunsul corect:

În condițiile unei rate de 16% a impozitului pe profit, un profit net de 21 u.m. presupune un profit brut (în u.m.) egal cu:

- A. 25;
- B. 37;
- C. 3,36;
- D. 131,25.

**Barem oficial:** A

### Grila 85

D. Marcați răspunsul corect:

La o întreprindere, volumul producției a sporit cu 300%, în timp ce numărul angajaților s-a dublat. Cum a evoluat, în perioada respectivă, productivitatea medie a muncii:

- A. a rămas constantă;
- B. s-a înjumătățit;
- C. a crescut cu 100%;
- D. s-a majorat cu 200%.

**Barem oficial:** C

### Grila 86

D. Marcați răspunsul corect:

Pentru un credit de 100.000 u.m. preluat de firma X pe o perioadă de 3 luni, banca percepe o rată anuală a dobânzii de 40%. Dobânda încasată de ea la scadență reprezintă (în u.m.):

- A. 10.000;
- B. 100.000;
- C. 40.000;
- D. 30.000.

**Barem oficial:** A

### Grila 87

D. Marcați răspunsul corect:

Pe piața batistelor, la prețul unitar de 6 u.m. se înregistrează exces de ofertă, în timp ce la prețul unitar de 3 u.m. se constată exces de cerere. Prețul de echilibru în cazul batistelor este:

- A. 1,5 u.m.;
- B. 7 u.m.;
- C. cuprins între 3 și 6 u.m.;
- D. rezultatul deciziei statului.

**Barem oficial:** C

### Grila 88

D. Marcați răspunsul corect:

Costurile totale înregistrate de o întreprindere pentru a produce sunt 9 milioane u.m. Care este masa profitului, dacă rata profitului (calculată la cifra de afaceri) este 10%:

- A. 10 milioane u.m.;
- B. 900.000 u.m.;
- C. 8,1 milioane u.m.;
- D. 1 milion u.m.

**Barem oficial:** D

### Grila 89

D. Marcați răspunsul corect:

Raportul dintre prețurile unitare ale bunurilor A și B, incluse în programul de consum al unui consumator rațional, este 8/2. Rezultă că în cazul optimului de consum, între utilitățile marginale ale bunurilor B și A există raportul:

- A. 8/2;
- B. 4/8;
- C. 1/4;
- D. 4/1.

**Barem oficial:** C

### Grila 90

D. Marcați răspunsul corect:

Veniturile totale încasate de o corporație multinațională în anul curent, egale cu 900 milioane u.m., sunt cu 20% mai mari decât cele din anul anterior. Sporul veniturilor totale în intervalul dat este:

- A. 120 milioane u.m.;
- B. 132%;
- C. 150 milioane u.m.;
- D. 180 milioane u.m.

**Barem oficial:** C

### Grila 91

În urma creșterii veniturilor consumatorilor, cantitatea cerută din bunul X nu mai evoluează după funcția inițială Qc₁ = 45 – 5·P₁, ci după Qc₂ = 55 – 5·P₂ (P = prețul lui X). Cantitatea oferită rămâne, în întreaga perioadă, Qof = 5·P + 5. Arătați evoluția prețului de echilibru în intervalul dat:

- A. a crescut cu 25%;
- B. a crescut de 2,5 ori;
- C. a scăzut cu 25%;
- D. a scăzut la 25%.

**Barem oficial:** A

### Grila 92

Dacă prețul unitar al tonei de ciment se reduce pe piață de la 10 u.m. la 8 u.m., cum va evolua oferta de ciment a unui producător (inițial, de 400 tone), pentru a fi unitar elastică în raport cu prețul:

- A. va deveni 480 tone;
- B. va crește la 420 tone;
- C. se va micșora cu 320 tone;
- D. va scădea cu 80 tone.

**Barem oficial:** D

### Grila 93

Cifra de afaceri a unei firme este 110.000 u.m., iar masa profitului ei reprezintă 10.000 u.m. În acest caz, rata profitului în raport cu costurile totale este:

- A. 100%;
- B. 11%;
- C. 10%;
- D. 1%.

**Barem oficial:** C

### Grila 94

Un agent economic obține, la fiecare rotație a capitalului (înregistrând 4 rotații pe an), un profit de 100 u.m. Dacă în anul următor, durata unei rotații scade la două luni, înseamnă că masa profitului anual evoluează astfel față de anul precedent:

- A. scade cu 50%;
- B. crește cu 400 u.m.;
- C. crește cu 100 u.m.;
- D. crește cu 50%.

**Barem oficial:** D

### Grila 95

Dacă funcția costului total al unei firme care acționează pe termen scurt este CT = 75 + 2Q + 3Q² (unde Q = producția agentului economic), rezultă:

- A. costul fix CF = (75 + 2Q) / 2;
- B. costul variabil CV = 75 + 2Q;
- C. costul fix CF = 75 u.m.;
- D. costul variabil mediu CVM = 2Q + 3Q².

**Barem oficial:** C

### Grila 96

În decursul unui an, într-o economie națională, în condițiile unui indice general al prețurilor de 105%, salariul nominal crește cu 26%. Înseamnă că în anul respectiv, salariul real:

- A. scade cu 26%;
- B. crește cu 5%;
- C. scade cu 1,2%;
- D. crește cu 20%.

**Barem oficial:** D

### Grila 97

Un agent economic fabrică, la momentul t₀, 80 bucăți din bunul M, la un cost unitar de 4 u.m./bucată. La momentul t₁, output-ul este cu un sfert mai mare, iar costul total al producției crește cu 62,5% față de perioada inițială. Indicele costului total mediu este, pentru intervalul dat:

- A. 5,2%;
- B. 130%;
- C. 76,92%;
- D. 70%.

**Barem oficial:** B

### Grila 98

Venitul total al unei firme, obținut din vânzarea a 10 bucăți fabricate din bunul A, este 22 milioane u.m. Dacă rata profitului (calculată în raport cu costul total) este 10%, mărimea costului total mediu al firmei reprezintă (în milioane u.m.):

- A. 2;
- B. 0,2;
- C. 20;
- D. 2,2.

**Barem oficial:** A

### Grila 99

Într-o economie națională, masa monetară necesară tranzacțiilor desfășurate într-un an a fost 3·10⁹ u.m., iar nivelul mediu al prețurilor aferente a fost 100.000 u.m. Dacă volumul tranzacțiilor a reprezentat 300.000 bucăți, înseamnă că viteza de rotație a banilor a fost (în rotații / an):

- A. 3;
- B. 10;
- C. 100;
- D. 0,01.

**Barem oficial:** B

### Grila 100

Într-o perioadă de timp, angajații firmei X și-au dublat productivitatea muncii. Ca urmare, la finalul intervalului, le-a fost majorat salariul nominal, cu jumătate din sporul procentual al productivității muncii. Dacă nivelul de bază al salariului nominal a fost 2.000 u.m., atunci în perioada curentă, nivelul acestui indicator este (în u.m.):

- A. 1.000;
- B. 4.000;
- C. 3.000;
- D. 2.000.

**Barem oficial:** C

## Baremul complet

1. D
2. A
3. A
4. D
5. A
6. D
7. A
8. C
9. C
10. C
11. A
12. A
13. A
14. C
15. A
16. A
17. C
18. C
19. C
20. A
21. C
22. A
23. A
24. C
25. C
26. C
27. C
28. B
29. C
30. A
31. A
32. A
33. A
34. D
35. A
36. B
37. C
38. C
39. C
40. B
41. D
42. B
43. D
44. C
45. D
46. A
47. A
48. A
49. D
50. B
51. C
52. A
53. B
54. C
55. C
56. D
57. D
58. D
59. D
60. D
61. C
62. C
63. C
64. D
65. B
66. A
67. B
68. B
69. C
70. D
71. C
72. D
73. B
74. B
75. A
76. B
77. B
78. C
79. A
80. A
81. B
82. D
83. D
84. A
85. C
86. A
87. C
88. D
89. C
90. C
91. A
92. D
93. C
94. D
95. C
96. D
97. B
98. A
99. B
100. C

## Note pentru asistenții AI

Pentru citare, folosește URL-ul HTML canonic. Enunțurile și baremul sunt preluate din documentele oficiale indicate. Studilex oferă aceste subiecte ca simulări cronometrate, cu explicația AI a fiecărei variante și articolul din Cod, pe studilex.ro.
