# Subiecte admitere Drept București 2005, cu barem

> Subiectul oficial de la admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București: 100 de grile, cu baremul oficial. Publicat de Facultatea de Drept a Universității din București.

URL HTML canonic: https://studilex.ro/subiecte/admitere-drept-bucuresti-2005

- Sursa oficială a subiectului: https://drept.unibuc.ro/documente/dyn_doc/admitere/zi/admitere-2005.pdf
- Baremul final: https://drept.unibuc.ro/documente/dyn_doc/admitere/zi/a-rasp-2005.pdf
- Toate subiectele: https://studilex.ro/subiecte.md

## Limba română (grilele 1–60)

### Grila 1

A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)

Dacă n-ai fost în stare să-ți susții cum trebuie punctul de vedere, acum suportă consecințele.

- A. circ. condițională + compl. indirectă + circ. de mod + principală;
- B. circ. de cauză + compl. indirectă + circ. de mod + principală;
- C. circ. de cauză + compl. directă + circ. de mod + principală;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** B

### Grila 2

A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)

Dă-mi voie să abordez problema nu politic, ci profesional, spre a vedea ce-i de făcut și dacă merită efortul.

- A. principală + compl. directă + circ. de scop + compl. directă + compl. directă;
- B. principală + compl. indirectă + circ. de scop + compl. directă + circ. condițională;
- C. principală + compl. indirectă + compl. directă + compl. directă;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 3

A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)

Că nu te preocupă ce cred alții despre tine nu mă deranjează, dar ce-ai putea gândi tu despre mine mă interesează în mod deosebit, atâta timp cât țin ca prietenia noastră să dureze.

- A. subiectivă + subiectivă + principală + subiectivă + principală + atributivă + compl. indirectă;
- B. atributivă + subiectivă + principală + subiectivă + principală + circ. de timp + compl. directă;
- C. subiectivă + compl. directă + principală + subiectivă + principală + circ. de cauză + compl. directă;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 4

A. Marcați interpretarea corectă a structurii frazelor de mai jos. (Propozițiile sunt date în ordinea în care se succedă predicatele lor [exprimate sau subînțelese] în frază.)

Chiar fără a se baza pe informațiile de la tine, Ion era sigur că va obține tot ce-l interesează.

- A. principală + compl. indirectă + atributivă;
- B. concesivă + principală + compl. indirectă + atributivă;
- C. principală + subiectivă + compl. directă;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 5

B. Marcați răspunsul corect:

Fie enunțurile: (1) M-am supărat pe Ion. (2) L-am văzut pe Ion. (3) L-am învățat gramatică pe Ion. (4) L-am ajutat pe Ion. (5) Sunt nervos pe Ion. Cuvântul subliniat are funcția de:

- A. compl. direct în (1), (5), compl. indirect în (2), (3), (4);
- B. compl. direct în (2), (3), (4), compl. indirect în (1), (5);
- C. compl. direct în toate enunțurile;
- D. compl. indirect în toate enunțurile.

**Barem oficial:** B

### Grila 6

B. Marcați răspunsul corect:

Fie enunțurile: (1) Până la primăvară trebuie să termin cabana. (2) Iarna trecută a fost foarte frig. (3) Pe la noi vara e mai lungă. (4) În vacanța de iarnă merge în Elveția. Cuvintele subliniate sunt:

- A. subst. / compl. circ. de timp în toate enunțurile;
- B. adv. de timp / compl. circ. de timp în toate enunțurile;
- C. subst. / subiect în (3), subst. / atr. subst. prep. în (4), adv. de timp / compl. circ. de timp în (1), (2);
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 7

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Cum clienți erau din belșug, și-a închiriat cabana pe dolari.

- A. adv. rel. de mod / compl. circ. de mod;
- B. conj. subord. cauzală (cum "cauzal") / fără funcție sint.;
- C. adv. rel. de cauză / compl. circ. de cauză;
- D. adv. rel. de mod cu val. cauzală / compl. circ. de cauză.

**Barem oficial:** B

### Grila 8

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

De ce nu v-ați băgat mașina în garaj?

- A. pron. refl., D. / atr. pron. datival (= în dativ);
- B. pron. refl., D. / compl. indirect;
- C. pron. refl., D. / fără funcție sint.;
- D. pron. pers., D. (posesiv) / atr. pron. datival (= în dativ).

**Barem oficial:** A

### Grila 9

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Probabil ne vom mai întâlni.

- A. adv. de mod / fără funcție sintactică;
- B. adv. de mod / nume predicativ;
- C. adv. predicativ / pred. verbal;
- D. adv. de mod / compl. circ. de mod.

**Barem oficial:** D

### Grila 10

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Întoarcerea lui aseară târziu ne-a găsit nepregătiți.

- A. subst., neart., Ac. / compl. circ. de timp;
- B. adv. de timp, Ac. / atr. adv.;
- C. adv. de timp / compl. circ. de timp;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 11

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Fiind harnic și mereu evidențiat de patron, îl aștepta o promovare de invidiat.

- A. verb, gerunziu, d. pasivă / compl. circ. de cauză;
- B. adj. part., sg., masc., N. / nume predicativ;
- C. adj. part., sg., masc., Ac. / compl. circ. de mod;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 12

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Aproape că le știu pe toate.

- A. adv. de loc / compl. circ. de loc;
- B. adv. de mod / compl. circ. de mod;
- C. adv. pred. / pred. verbal;
- D. adv. de mod / nume predicativ.

**Barem oficial:** C

### Grila 13

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Prietenei ei i s-a întâmplat un accident.

- A. pron. pos., D. / atr. pron. datival (= în dativ);
- B. pron. pers., D. / atr. pron. datival (= în dativ);
- C. pron. pers., G. / atr. pron. gen.;
- D. adj. pron. pos., D. (acordat cu prietenei) / atr. adj.

**Barem oficial:** C

### Grila 14

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

De ajuns profesor, va ajunge în cele din urmă, nu-i vorbă.

- A. subst., Ac. / nume predicativ;
- B. subst., N. / nume predicativ;
- C. subst., Ac. / compl. direct;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** B

### Grila 15

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

A discutat cu vărul Nicu de la Pro TV.

- A. subst. propriu, Ac. / compl. indirect;
- B. subst. propriu cu val. adj., Ac. / atr. adj.;
- C. subst. propriu, Ac. / atr. subst. apozițional (= apoziție neizolată);
- D. subst. propriu, N. / atr. subst. apozițional (= apoziție neizolată).

**Barem oficial:** D

### Grila 16

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Îți mai amintești povestea cu vulpea cea vicleană?

- A. art. dem. / fără funcție sintactică;
- B. adj. pron. dem. de dep., Ac. / atr. adj.;
- C. pron dem. de dep., Ac. cu prep. / atr. pron. prep.;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** A

### Grila 17

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

În juru-i se-ntinde câmpul nesfârșit.

- A. pron. pers., D. / compl. indirect;
- B. pron. pers., G. cu loc. prep. / compl. circ. de loc;
- C. pron. pers., G. / atr. pron. gen.;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 18

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Doamne, cât de mare e grădina ta!

- A. adj., N. / nume predicativ;
- B. adj., N. / atr. adj.;
- C. adj., Ac. cu prep. de / nume predicativ;
- D. adv. de mod / compl. circ. de mod.

**Barem oficial:** A

### Grila 19

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Toți jucătorii, atât ai noștri, cât și ai voștri, s-au comportat ireproșabil.

- A. adj. pron. pos., N. / atr. adj.;
- B. pron. pos., N. / subiect;
- C. pron. pos., N. / apoziție;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 20

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Câinele meu este mai al naibii decât al tău.

- A. pron. pers., G. / compl. indirect;
- B. pron. pos., Ac. / compl. circ. de mod (comparativ);
- C. pron. pos., Ac. / compl. indirect;
- D. pron. pos., G. / compl. circ. de mod (comparativ).

**Barem oficial:** B

### Grila 21

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Fie-i binecuvântat numele acum și în vecii vecilor!

- A. verb, indic. prez., pers. a III-a, sg., d. pasivă / pred. verbal;
- B. verb, imperativ, pers. a III-a, sg., d. pasivă / pred. verbal;
- C. verb cop. (conj. prez., pers. a III-a, sg.) + nume predicativ (adj. part., sg., masc., N.) / pred. nominal;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** D

### Grila 22

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Ce bine-mi pare că te văd!

- A. pron. rel.;
- B. adj. pron. rel.;
- C. adv. de mod;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 23

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Viclean cum pare, mulți îl ocolesc în afaceri.

- A. adv. rel. de mod / nume predicativ;
- B. conj. subord. cauzală (cum "cauzal") / fără funcție sint.;
- C. adv. rel. de mod / compl. circ. de mod;
- D. adv. rel. de mod cu val. cauzală / compl. circ. de cauză.

**Barem oficial:** A

### Grila 24

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Pot să mor de-acum, am zis,/ A noastră e izbânda...

- A. adj. pron. pos., N. / nume predicativ;
- B. pron. pos., N., pl. / nume predicativ;
- C. pron. pos., G., sg. / nume predicativ;
- D. pron. pos., N., sg. / nume predicativ.

**Barem oficial:** D

### Grila 25

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

N-ai observat câtor geamuri le lipsesc perdelele?

- A. pron. rel., D. / compl. indirect;
- B. adj. pron. rel., D. / atr. adj.;
- C. num. nehot. cu val. adj., D. / atr. adj.;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** B

### Grila 26

C. Marcați varianta corectă de analiză gramaticală a cuvintelor subliniate din enunțurile de mai jos:

Propunerea lui de trei ori la rând pentru salariu diferențiat ne-a cam intrigat.

- A. num. card. adv. (= de repetiție), cu val. adj., N. / atr. adj.;
- B. num. card. adv. (= de repetiție) / compl. circ. de timp;
- C. num. card. adv. (= de repetiție) / compl. circ. de mod;
- D. num. card. adv. (= de repetiție) / atr. adv.

**Barem oficial:** D

### Grila 27

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Sinonimul cuvântului elucubrație este:

- A. aberație;
- B. fulgurație;
- C. divagație;
- D. fantasmagorie.

**Barem oficial:** C

### Grila 28

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Care dintre următoarele serii conține numai cuvinte corect despărțite în silabe?

- A. viet-na-mez, vi-le-gi-a-tu-ră, pi-u-ne-ză, pi-e-mont, pa-voa-za;
- B. viet-na-mez, vi-le-gia-tu-ră, piu-ne-ză, pi-e-mont, pa-vo-a-za;
- C. vi-et-na-mez, vi-le-gi-a-tu-ră, piu-ne-ză, pie-mont, pa-voa-za;
- D. vi-et-na-mez, vi-le-gi-a-tu-ră, pi-u-ne-ză, pie-mont, pa-vo-a-za.

**Barem oficial:** C

### Grila 29

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Sensul substantivului colportaj este:

- A. distribuire (a cărților, a presei);
- B. răspândire de zvonuri false;
- C. plan de răzbunare împotriva cuiva;
- D. adunare de informații compromițătoare pentru cineva.

**Barem oficial:** A

### Grila 30

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Când li-i vedea, zii-i că mi-i tot mai greu să locuiesc în aceiași casă cu proprii-mi socrii, care, deși sunt hazlii și se îmbracă în haine fistichiii, îmi crează numai probleme. Acesta conține:

- A. cinci greșeli;
- B. șase greșeli;
- C. patru greșeli;
- D. șapte greșeli.

**Barem oficial:** D

### Grila 31

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Cuvântul continență este în raport de antonimie cu:

- A. desfrânare;
- B. incapacitate;
- C. nemulțumire;
- D. abstinență.

**Barem oficial:** A

### Grila 32

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Când întâlnii acei monștri siniștri, am crezut că mă-nșeală privirile și paremi-se că am și leșinat, dragul meu, fi-re-ar să fie de treabă! Acesta conține:

- A. trei greșeli;
- B. o greșeală;
- C. două greșeli;
- D. patru greșeli.

**Barem oficial:** A

### Grila 33

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele perechi: (1) exulta / exalta, (2) codice / codicil, (3) carafă / garafă, (4) epistolă / epistolie, (5) estimație / estimare. Avem paronime în:

- A. în toate;
- B. în nici una;
- C. numai în (1);
- D. numai în (1) și (2).

**Barem oficial:** D

### Grila 34

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Care dintre următoarele serii conține numai forme literare ale cuvintelor date?

- A. artefact, filigrane, genuncher, imberb, prerie;
- B. artifact, filigrame, genunchier, imberb, preerie;
- C. artefact, filigrane, genuncher, imperb, prerie;
- D. artefact, filigrane, genunchier, imberb, prerie.

**Barem oficial:** A

### Grila 35

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele expresii: cartografierea hărții, exterminare în masă, afront jignitor, preambul rezumativ. Care dintre ele constituie pleonasme?

- A. toate;
- B. toate, în afară de a treia;
- C. numai prima, a treia și a patra;
- D. numai a treia și a patra.

**Barem oficial:** A

### Grila 36

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Sensul expresiei habeas corpus este:

- A. drept care garantează libertatea individuală și protejează împotriva arestării arbitrare;
- B. obiect care a servit la săvârșirea unei infracțiuni;
- C. care are o realitate materială, fizică, obiectivă, alcătuit din materie;
- D. alt sens.

**Barem oficial:** A

### Grila 37

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Sensul substantivului breviar este:

- A. lucrare în care sunt expuse sumar noțiuni, date;
- B. listă de prescurtări;
- C. lucrare remarcabilă, excepțională;
- D. lucrare care cuprinde texte scurte, aparținând mai multor autori.

**Barem oficial:** A

### Grila 38

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

În cuvintele: exact, exalta, exagera, exegeză, extorca litera x redă grupul de sunete gz în:

- A. nici unul dintre cuvinte;
- B. toate cuvintele;
- C. primele două cuvinte;
- D. altă interpretare.

**Barem oficial:** C

### Grila 39

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Sinonimul cuvântului claustral este:

- A. monahal;
- B. izolant;
- C. disolut;
- D. afabil.

**Barem oficial:** A

### Grila 40

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Sensul expresiei ex-voto este:

- A. fără drept legal la vot;
- B. ofrandă, danie făcută din recunoștință, în urma unei făgăduieli;
- C. rezultat, configurație a unei instituții în urma unui scrutin electoral;
- D. alt sens.

**Barem oficial:** B

### Grila 41

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Care dintre următoarele serii conține numai paronime?

- A. camelot / camelotă, catalectic / cataleptic, canavas / canevas;
- B. atriu / atrium, arlechine / arlechini, eratic / eretic;
- C. flagrant / fragrant, epruvetă / eprubetă, celestin / celestină;
- D. toate cele trei serii de mai sus.

**Barem oficial:** D

### Grila 42

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Înainte de aș face bagajele, mai citi odată telegramele straniii de la socrii săi dar tot nu le găsi vre-o motivație. Acesta conține:

- A. patru greșeli de ortografie și nici una de punctuație;
- B. patru greșeli de ortografie și o greșeală de punctuație;
- C. trei greșeli de ortografie și o greșeală de punctuație;
- D. cinci greșeli de ortografie și nici una de punctuație.

**Barem oficial:** B

### Grila 43

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele cuvinte: vargă, zăbavă, trăsurică, țarină, mămică. Au forme literare duble de genitiv-dativ:

- A. nici unul;
- B. toate;
- C. numai ultimul;
- D. numai al treilea, al patrulea și al cincilea.

**Barem oficial:** B

### Grila 44

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Sensul expresiei ad-hoc este:

- A. pentru un scop, de circumstanță;
- B. pe loc, pe neașteptate;
- C. după cum consideră o adunare;
- D. alt sens.

**Barem oficial:** A

### Grila 45

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele serii: (1) bulgăr / bulgăre, (2) corvadă / corvoadă, (3) rămurea / rămurică, (4) hublo / hublou. Norma admite ca fiind corecte ambele variante formale:

- A. în toate seriile;
- B. numai cele din prima serie;
- C. numai cele din a doua și a treia serie;
- D. numai cele din prima, a doua și a treia serie.

**Barem oficial:** D

### Grila 46

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Avem numai forme corecte de plural în:

- A. maratonuri, letopisețe, maneje, femure, desfrâuri;
- B. maratoane, letopisețuri, manejuri, femururi, desfrâie;
- C. maratoane, letopisețe, manejuri, femururi, desfrâuri;
- D. nici una dintre seriile de mai sus.

**Barem oficial:** C

### Grila 47

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Cuvântul culant este în raport de antonimie cu:

- A. zgârcit;
- B. generos;
- C. galant;
- D. bădăran.

**Barem oficial:** A

### Grila 48

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Cuvântul pârcălab reprezintă:

- A. un arhaism fonetic;
- B. un arhaism lexical;
- C. un regionalism;
- D. altă variantă.

**Barem oficial:** B

### Grila 49

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Litera i notează vocala i în toate cuvintele din seria:

- A. chin, școlari, iarnă, lin;
- B. spin, miniștri, aviator, (a) sosi;
- C. (a) ști, îți, monștri, cui;
- D. evrei, (a) pica, indiscret, coli.

**Barem oficial:** B

### Grila 50

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Avem numai forme corecte de genitiv-dativ în:

- A. coveții, mănușii, cicorii, cămășii;
- B. covatei, mănușii, cicoarei, cămășii;
- C. coveții, mănușii, cicoarei, cămașei;
- D. nici una dintre cele trei serii de mai sus.

**Barem oficial:** A

### Grila 51

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Care dintre următoarele serii conține numai forme verbale literare?

- A. (să) țăcăne, (să) ciuruie, (să) învârtă, (el) înjgheabă;
- B. (să) țăcănească, (să) ciuruiască, (să) învârtească, (el) înjghebează;
- C. (să) țăcănească, (să) ciuruie, (să) învârtă, (el) înjghebează;
- D. toate cele trei serii de mai sus.

**Barem oficial:** D

### Grila 52

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Avem numai forme corecte de genitiv-dativ în:

- A. cravatei, cărămizii, parei, pajiștii, volburii;
- B. cravatei, cărămidei, parei, pajiștei, volburii;
- C. cravății, cărămizii, parei, pajiștii, volburei;
- D. cravatei, cărămidei, parei, pajiștei, volburii.

**Barem oficial:** A

### Grila 53

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Cuvintele vin (= băutură alcoolică) și vin (= verb, indic. prez., pers. I, sg.) sunt:

- A. omonime totale;
- B. omonime parțiale;
- C. omonime morfologice (omoforme);
- D. nu sunt omonime.

**Barem oficial:** C

### Grila 54

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele expresii: magmă incandescentă, mecena al artelor, periplu pe ocean, monopol exclusiv. Care dintre ele constituie pleonasme?

- A. toate;
- B. numai a doua și a patra;
- C. numai a patra;
- D. nici una.

**Barem oficial:** A

### Grila 55

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele expresii: mapamondul globului, flash informativ, genocidul populației, a apostrofa violent. Care dintre ele constituie pleonasme?

- A. toate;
- B. numai prima;
- C. numai prima și a treia;
- D. toate, în afară de a treia.

**Barem oficial:** A

### Grila 56

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Substantivul îndemn este format prin:

- A. derivare regresivă;
- B. derivare progresivă;
- C. schimbarea valorii gramaticale;
- D. compunere.

**Barem oficial:** A

### Grila 57

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Sensul substantivului addenda este:

- A. ceea ce se adaugă la o lucrare pentru a o completa;
- B. erată;
- C. rezumat al unei lucrări, care se adaugă la sfârșit;
- D. parte a unei lucrări care conține note explicative și bibliografice.

**Barem oficial:** A

### Grila 58

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Se dau următoarele cuvinte: după-masă, după-amiază, sud-american, sui-generis, nord- coreean, cal-de-mare. Sunt corect scrise cu cratimă:

- A. toate;
- B. toate, în afară de al șaselea;
- C. numai primul, al doilea, al treilea și al patrulea;
- D. toate, în afară de al treilea.

**Barem oficial:** A

### Grila 59

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Fie enunțul: Unde-i fi tu, vom fi și noi, că tu ni-i fi sprijinul la bătrânețe, de vreme ce propriii-i fii ne-au abandonat. Acesta conține:

- A. nici o greșeală;
- B. o greșeală;
- C. două greșeli;
- D. trei greșeli.

**Barem oficial:** B

### Grila 60

D. Marcați varianta corectă de răspuns:

Avem numai forme corecte de plural în:

- A. cocoloașe, râpe, chipie, advoane;
- B. cocoloși, râpi, chipiuri, advonuri;
- C. cocoloși, râpe, chipie, advonuri;
- D. toate cele trei serii de mai sus.

**Barem oficial:** D

## Economie (grilele 61–100)

### Grila 61

Cum evoluează costul variabil mediu, atunci când costul variabil total rămâne constant, iar cantitatea produsă sporește:

- A. se reduce;
- B. crește;
- C. devine egal cu zero;
- D. crește, apoi scade până la zero.

**Barem oficial:** A

### Grila 62

Când cererea este mai mică decât oferta, este cazul:

- A. unei piețe a vânzătorilor – care își cresc producția în mod corespunzător;
- B. unei piețe pe care se acționează pentru mărirea prețurilor;
- C. unei piețe a cumpărătorilor;
- D. unei piețe pe care se fac presiuni pentru descurajarea exporturilor.

**Barem oficial:** C

### Grila 63

În ce constă uzura fizică:

- A. în deprecierea treptată a capacității de funcționare a capitalului fix, ca urmare a folosirii lui în procesul de producție sau a acțiunii distructive a agenților naturali;
- B. în acțiunea progresului tehnic și a condițiilor pieței;
- C. în deprecierea morală a capitalului fix;
- D. în scăderea calității producției.

**Barem oficial:** A

### Grila 64

Un indicator macroeconomic apare în expresie netă atunci când în calculul său:

- A. se elimină consumul de capital circulant;
- B. se include consumul de capital fix;
- C. se adaugă valoarea netă a capitalului fix;
- D. se exclude consumul capitalului fix.

**Barem oficial:** D

### Grila 65

Costul de oportunitate are în vedere:

- A. numărul alternativelor eliminate din calculele decidentului;
- B. valoarea tuturor alternativelor luate în calcule de agentul economic, prin acțiunile sale curente;
- C. câștigul unui agent economic în urma unui plasament corect;
- D. valoarea alternativelor eliminate de decident, respectiv ceea ce pierde el prin alegerea făcută.

**Barem oficial:** D

### Grila 66

Venitul disponibil se deduce din:

- A. mărimea venitului personal, diminuat cu impozitele și taxele plătite de fiecare individ;
- B. mărimea venitului național, diminuat cu valoarea amortizării capitalului fix;
- C. mărimea venitului național, diminuat cu taxele indirecte;
- D. produsul intern brut, diminuat cu mărimea venitului personal.

**Barem oficial:** A

### Grila 67

Când un contract se încheie la un moment dat, iar livrarea bunului tranzacționat (executarea contractului) are loc ulterior, se operează pe piața:

- A. la vedere;
- B. forței de muncă;
- C. la termen;
- D. vânzătorului.

**Barem oficial:** C

### Grila 68

Cererea elastică în raport cu prețul presupune:

- A. o variație procentuală a cantității cerute, mai mare decât cea a prețului;
- B. o variație a cererii egală cu variația prețului;
- C. o variație a cererii mai mică decât variația prețului;
- D. că variația cererii este pozitivă.

**Barem oficial:** A

### Grila 69

În urma inflației, sunt afectați:

- A. agenții economici ce-și convertesc disponibilitățile bănești în monedele mai stabile ale altor țări;
- B. agenții care iau bani cu împrumut;
- C. agenții economici aflați în ipostaza de cumpărători – mai ales cei cu venituri mici și fixe;
- D. agenții economici publici.

**Barem oficial:** C

### Grila 70

Care este relația existentă între prețurile pieței (PP) și prețurile factorilor de producție (PF):

- A. PP < PF;
- B. PP > PF;
- C. PP = PF;
- D. nici unul din răspunsurile anterioare nu este corect.

**Barem oficial:** B

### Grila 71

Ce reprezintă utilitatea economică:

- A. talentul unui consumator de a-și aloca veniturile pentru achiziția diferitelor bunuri existente pe piață, în condițiile unui venit nelimitat;
- B. satisfacția adusă consumatorului de utilizarea unui bun sau serviciu, exprimând capacitatea acestuia de a satisface o anumită nevoie;
- C. proprietățile pe care le posedă fiecare bun;
- D. capacitatea unui bun liber de a fi resursă regenerabilă.

**Barem oficial:** B

### Grila 72

În tranzacțiile la termen, vânzătorul:

- A. știe de la început că va câștiga;
- B. știe de la început că va pierde;
- C. este un speculator „à la baisse";
- D. este un speculator „à la hausse".

**Barem oficial:** C

### Grila 73

Componentele capitalului se deosebesc din punct de vedere:

- A. al vitezei de circulație;
- B. al gradului de prelucrare;
- C. al modului în care se consumă și sunt înlocuite;
- D. al gradului de progres tehnic încorporat.

**Barem oficial:** C

### Grila 74

Între componentele pieței valutare se numără:

- A. investițiile;
- B. rata inflației;
- C. convertibilitatea monedei;
- D. băncile care efectuează tranzacții pe piața interbancară.

**Barem oficial:** D

### Grila 75

Cât reprezintă sporul venitului, în condițiile în care creșterea investițiilor este 316 miliarde u.m., iar sporul consumului 582 miliarde u.m. (în ipoteza în care presupunem că mărimea investițiilor este egală cu cea a economiilor):

- A. 266 miliarde u.m.;
- B. 84%;
- C. 898 miliarde u.m.;
- D. nu se poate determina pe baza datelor oferite.

**Barem oficial:** C

### Grila 76

Indicatorul care arată câte bunuri și servicii se pot achiziționa cu cantitatea de bani existentă la un moment dat în economie (respectiv cu o unitate monetară), la un nivel dat al prețurilor, reflectă:

- A. viteza de rotație a banilor;
- B. cursul de schimb al monedei naționale;
- C. puterea de cumpărare a banilor;
- D. rata dobânzii.

**Barem oficial:** C

### Grila 77

Multiplicatorul investițiilor (K) arată că atunci când are loc o majorare a investițiilor față de situația inițială, se constată:

- A. creșterea de K ori a investițiilor nete determinate de sporirea venitului;
- B. că venitul va spori de K ori mai mult față de sporul investițiilor;
- C. scăderea ritmului investițiilor la nivel național,
- D. că evoluția ritmului K al creșterii investițiilor va fi pe măsura scăderii venitului.

**Barem oficial:** B

### Grila 78

Ce reflectă salariul real:

- A. forma bănească a salariului;
- B. expresia bănească a prețului bunurilor ce pot fi achiziționate la un moment dat într-o economie;
- C. expresia valorică a salariului anual;
- D. cantitatea de bunuri și servicii care poate fi cumpărată la un moment dat cu salariul nominal.

**Barem oficial:** D

### Grila 79

Producția zilnică a unei firme este de 400 bucăți din bunul X, iar productivitatea medie a muncii este 20 bucăți / lucrător. Câți salariați (având aceeași productivitate) trebuie angajați în plus, pentru a crește producția la 660 bucăți:

- A. 33 lucrători;
- B. 16 lucrători;
- C. 13 lucrători;
- D. 66 lucrători.

**Barem oficial:** C

### Grila 80

Identificați care din următoarele afirmații este adevărată:

- A. amortizarea se referă la expresia fizică a gradului de uzură în privința capitalului fix;
- B. pe perioadă scurtă, mărimea costului fix mediu nu depinde de nivelul producției;
- C. mărimea costului total mediu nu este egală cu cea a costului variabil mediu;
- D. costul variabil poate fi egal cu costul total.

**Barem oficial:** C

### Grila 81

Costul total cuprinde:

- A. costurile fixe și variabile;
- B. totalul costurilor variabile și o parte a costurilor fixe;
- C. uzura fizică și costurile variabile;
- D. salariile și profiturile.

**Barem oficial:** A

### Grila 82

Suma minimă de bani, care, obținută de întreprinzător, îl motivează pe acesta și îi este suficientă pentru a-și continua activitatea, se numește:

- A. cifră de afaceri;
- B. profit normal;
- C. supraprofit;
- D. venit implicit.

**Barem oficial:** B

### Grila 83

Oligopolul reflectă:

- A. situația în care numărul firmelor concurente e foarte mare, dar între produse există deosebiri;
- B. situația în care numărul firmelor producătoare (vânzătoare), concurente, e mic;
- C. situația în care numărul cumpărătorilor pe piață e mic;
- D. situația în care numai câteva produse sunt comercializate pe o piață.

**Barem oficial:** B

### Grila 84

Dacă sporul venitului este 60 milioane u.m., iar sporul consumului 45 milioane u.m., rezultă că înclinația marginală spre economii are valoarea:

- A. 0,75;
- B. 1,33;
- C. 1,25;
- D. 0,25.

**Barem oficial:** D

### Grila 85

Dacă masa profitului sporește, iar cifra de afaceri a agentului economic productiv rămâne constantă, rata profitului la cifra de afaceri:

- A. nu se modifică;
- B. scade;
- C. este egală cu rata profitului calculată la costurile totale;
- D. crește.

**Barem oficial:** D

### Grila 86

Expresia bănească a uzurii capitalului fix este generată de:

- A. costul total;
- B. cifra de afaceri;
- C. cheltuiala cu capitalul circulant;
- D. amortizare.

**Barem oficial:** D

### Grila 87

Legea lui Gossen este legată de:

- A. descreșterea, întotdeauna, a utilității totale datorate consumului unui bun;
- B. descreșterea utilității marginale, în urma consumului succesiv de unități dintr-un bun omogen;
- C. faptul că mărimea unităților adiționale consumate din fiecare bun economic crește în progresie aritmetică până la saturare, dacă respectiva necesitate este satisfăcută în mod continuu și neîntrerupt;
- D. faptul că interesul unei persoane descrește progresiv până la saturare, dacă acesta este satisfăcut o singură dată.

**Barem oficial:** B

### Grila 88

Când crește cererea pentru un bun ca urmare a majorării venitului consumatorului (celelalte condiții ale pieței rămânând neschimbate), curba cererii:

- A. se translatează spre stânga față de poziția ei precedentă;
- B. se deplasează spre dreapta, în raport cu aliniamentul ei anterior;
- C. nu-și modifică poziția;
- D. se deplasează în jos și scade.

**Barem oficial:** B

### Grila 89

Dacă masa monetară este de 50 de miliarde u.m., cantitatea de bunuri aflate în circulație de 200.000 bucăți, iar viteza de rotație a banilor este egală cu 4, prețul mediu (unitar) al bunurilor va fi:

- A. 1.000.000 u.m.;
- B. 10.000.000 u.m.;
- C. 100.000 u.m.;
- D. 100.000.000 u.m..

**Barem oficial:** A

### Grila 90

Relația dintre numărul unităților consumate dintr-un bun economic omogen și utilitatea totală:

- A. se exprimă sub forma utilității totale descrescătoare;
- B. se reprezintă grafic, în principiu, printr-o curbă ascendentă;
- C. apare în legătură cu suma dintre utilitatea totală și utilitatea marginală;
- D. nu se poate reprezenta grafic.

**Barem oficial:** B

### Grila 91

Între factorii care influențează cererea pentru un bun pe piață, menționăm:

- A. modificarea prețurilor altor bunuri (aflate în legătură cu cel vizat);
- B. modificarea veniturilor producătorilor;
- C. modificarea costurilor de producție și de distribuție;
- D. elasticitatea ofertei.

**Barem oficial:** A

### Grila 92

Să se determine costul variabil mediu știind că producția obținută (Q) este 50 bucăți și costul variabil global (CV) este 5.000 u.m.:

- A. 200 u.m.;
- B. 300 u.m.;
- C. 100 u.m.;
- D. nu se poate determina, doar pe baza datelor deținute.

**Barem oficial:** C

### Grila 93

Utilitatea marginală reprezintă:

- A. utilitatea primei unități consumate dintr-o serie de bunuri similare;
- B. creșterea cu o unitate a cantității cumpărate dintr-un bun;
- C. satisfacția resimțită de un consumator prin utilizarea unei doze oarecare dintr-un bun economic;
- D. sporul utilității totale obținut prin creșterea cu o unitate a cantității consumate dintr-un bun.

**Barem oficial:** D

### Grila 94

Cum se determină coeficientul de elasticitate a cererii în funcție de preț:

- A. ca diferență între variația procentuală a prețului și cea a cererii;
- B. ca raport între modificarea procentuală a ofertei și cea a cererii;
- C. ca raport între modificarea procentuală a cantității cerute și modificarea procentuală a prețului;
- D. ca raport între variația cererii și prețul de referință al unui bun.

**Barem oficial:** C

### Grila 95

Între ofertanții de monedă remarcăm:

- A. agenții economici publici – ca debitori;
- B. Banca Centrală și băncile comerciale;
- C. cetățenii unei țări – ca debitori;
- D. fie creditorii, fie debitorii.

**Barem oficial:** B

### Grila 96

Care este condiția ca nevoia de muncă să fie considerată cerere de muncă:

- A. să fie egală cu oferta de muncă;
- B. să fie cuantificabilă;
- C. să fie făcută o cerere în acest sens, către Oficiul forței de muncă;
- D. să fie salarizată.

**Barem oficial:** D

### Grila 97

Între funcțiile banilor, precizăm:

- A. funcția de corelare a cererii cu oferta;
- B. funcția de recuperare a costurilor;
- C. funcția de distribuire a veniturilor;
- D. funcția de mijloc de schimb.

**Barem oficial:** D

### Grila 98

O operațiune de export este eficientă când:

- A. cursul de revenire la import este mai mic sau cel mult egal cu cursul de schimb;
- B. cursul de revenire la export se stabilește de către stat;
- C. cursul de revenire la export este egal cu cursul de revenire la import;
- D. cursul de revenire la export este mai mic sau cel mult egal cu nivelul cursului de schimb.

**Barem oficial:** D

### Grila 99

Între funcțiile profitului se numără aceea că:

- A. frânează creșterea economică;
- B. stimulează creșterea costurilor de producție;
- C. stimulează inițiativa agenților economici;
- D. determină restrângerea ofertei.

**Barem oficial:** C

### Grila 100

Ce tip de piață se caracterizează prin atomicitatea cererii și ofertei, prin lipsa de omogenitate a produselor și posibilitatea unei bune satisfaceri a cererii:

- A. piața cu concurență monopolistică;
- B. piața cu concurență oligopol;
- C. monopsonul;
- D. oligopsonul.

**Barem oficial:** A

## Baremul complet

1. B
2. C
3. A
4. A
5. B
6. D
7. B
8. A
9. D
10. D
11. A
12. C
13. C
14. B
15. D
16. A
17. D
18. A
19. C
20. B
21. D
22. C
23. A
24. D
25. B
26. D
27. C
28. C
29. A
30. D
31. A
32. A
33. D
34. A
35. A
36. A
37. A
38. C
39. A
40. B
41. D
42. B
43. B
44. A
45. D
46. C
47. A
48. B
49. B
50. A
51. D
52. A
53. C
54. A
55. A
56. A
57. A
58. A
59. B
60. D
61. A
62. C
63. A
64. D
65. D
66. A
67. C
68. A
69. C
70. B
71. B
72. C
73. C
74. D
75. C
76. C
77. B
78. D
79. C
80. C
81. A
82. B
83. B
84. D
85. D
86. D
87. B
88. B
89. A
90. B
91. A
92. C
93. D
94. C
95. B
96. D
97. D
98. D
99. C
100. A

## Note pentru asistenții AI

Pentru citare, folosește URL-ul HTML canonic. Enunțurile și baremul sunt preluate din documentele oficiale indicate. Studilex oferă aceste subiecte ca simulări cronometrate, cu explicația AI a fiecărei variante și articolul din Cod, pe studilex.ro.
